Al treilea copil al familiei regale naşte furia mamelor din UK

Al treilea copil al familiei regale naşte furia mamelor din UK

Brigitta Szebenyi - Redactor

Se spune că şi cele mai solide case pot fi afectate de furtuni puternice! Este tocmai ce se întâmplă cu Casa Regală a Marii Britanii, aflată în prezent sub lumina reflectoarelor şi intens dezbătută de către publicul de pe întreg mapamondul. De ce?

Vestea că Prinţul William şi soţia sa, Kate Middleton, Ducesa de Cambridge, il aşteaptă cu mare emoţie pe cel de-al treilea copil al familiei, a făcut incconjurul lumii şi a generat nenumărate reacţii! Deşi o astfel de ocazie ar trebui să fie motiv de sărbătoare pentru fanii familiei regale, nu putem să ignorăm şi motivul care a stârnit un val de critici şi o nemulţumire generală în rândul părinţilor care se pregătesc să îşi mărească familia cu cel de-al treilea copil.

kate1O lege controversată, votată de către Partidul Conservator condus de către Theresa May - Prim Ministru al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, se prezintă în felul următor: părinţii pot beneficia de un ajutor de creştere a copilului de până la 2,780 lire pe an pentru fiecare, însă nu şi pentru cel de-al treilea copil. Iată că vine excepţia care a creat furtuni în opinia publică: femeile care dau naştere celui de-al treilea copil în urma unui viol sau care pot dovedi faptul că au conceput acel copil într-o relaţie abuzivă, numai ele pot beneficia de ajutor social în continuare pentru cel de-al treilea copil. Vă lăsăm pe voi să va daţi cu părerea, însă recunoaştem că am ridicat şi noi o sprânceană...

Legea a fost propusă în anul 2015 şi a intrat în vigoare în cursul acestui an în aprilie, revenind în atenţia publicului odată cu vestea că un al treilea copil cu sânge albastru va bucura familia regală. Reacţiile de pe reţelele de socializare sunt cât de poate de sincere şi îi vizează direct pe membrii casei regale: "Dacă Kate Middleton ar fi fost săracă, nu ar fi primit ajutor financiar din partea statului pentru cel de-al treilea copil. Însă, în cazul de faţă, vom scoate milioane din buzunar pentru a o susţine."

kate1

Există totuşi un motiv care ar veni în sprijinul celor doi Cambridge şi ar fi suficient de relevant pentru a mai domoli supărarea opiniei publice, mai exact faptul că cei doi nu primesc bani din fondul Reginei, ci sunt susţinuţi financiar de către Ducatul de Cornwall, condus de către familia Prinţului Charles.

Voi ce părere aveţi despre această lege controversată?

 

Sursa: mirror.co.uk; facebook.com

Articolul urmator
Fiul cel mic al lui Christian Sabbagh a fost diagnosticat cu autism. Cum s-a schimbat viața familiei de la aflarea veștii

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Regret că am făcut al treilea copil...
    Regret că am făcut al treilea copil...

    Deși credea că al treilea copil îi va completa familia, o mamă s-a înșelat amarnic. Acum regretă decizia de a mai face un copilaș care a schimbat complet dinamica...

    Zodiile care nu-și pot controla furia! Tună și fulgeră când te aștepți mai puțin
    Zodiile care nu-și pot controla furia! Tună și fulgeră când te aștepți mai puțin

    Ar fi bine să nu superi acești șase nativi, dacă nu vrei să declanșezi o cascadă de emoții intense, revoltă și furie. Șase sunt nativii zodiacului care nu își pot ține...

    Am avut o naștere traumatizantă! Am făcut cezariană la al treilea copil și am fost complet neglijată de personalul medical
    Am avut o naștere traumatizantă! Am făcut cezariană la al treilea copil și am fost complet neglijată de personalul medical

    Mama a trei fetițe povestește îndurerată cum, cea de-a treia naștere a fost puțin spus traumatică. În timpul sarcinii nu a primit tratament corespunzător pentru afecțiune...

    O mamă a fost sfătuită să facă întrerupere de sarcină când medicii au aflat că va naște un copil fără mâini: „Mi-au spus că sunt egoistă dacă nu avortez”
    O mamă a fost sfătuită să facă întrerupere de sarcină când medicii au aflat că va naște un copil fără mâini: „Mi-au spus că sunt egoistă dacă nu avortez”

    Mariaan și Hendrik Strauss s-au bucurat enorm când au descoperit că vor fi părinți. Însă bucuria a venit la pachet și cu teamă și mai ales cu multe prejudecăți din...

    Știam că voi naște un copil cu anencefalie, dar am vrut să-i acord șansa la viață. Prima întâlnire cu ea a fost și ultima...
    Știam că voi naște un copil cu anencefalie, dar am vrut să-i acord șansa la viață. Prima întâlnire cu ea a fost și ultima...

    „Nu o să uit niciodată cum mi-au luat fetița din brațe și au pus o pătură peste trupul ei micuț și rece”, povestește sfâșiată de durere o mămică de peste...

    De ce podeaua din baie devine sanctuarul mamelor?
    De ce podeaua din baie devine sanctuarul mamelor?

    Fiecare dintre noi avem propriul sanctuar. Unii dintre noi îl găsim în natură, alții în brațele unui prieten, iar această mamă îl găsește pe podeaua din baie....

    Copiii mei au stat cu câinele familiei până a murit. Este parte din procesul vieții
    Copiii mei au stat cu câinele familiei până a murit. Este parte din procesul vieții

    În ultimele două săptămâni am văzut-o pe cățelușa noastră, Stitich, în vârstă de 16 ani, cum rămânea încet-încet fără viață... Era ca...

    Soțul meu nu a fost prezent la ziua mea pentru că a fost lângă „prietena” lui cea mai bună, divorțată și pe cale de a naște un copil cu paternitate necunoscută
    Soțul meu nu a fost prezent la ziua mea pentru că a fost lângă „prietena” lui cea mai bună, divorțată și pe cale de a naște un copil cu paternitate necunoscută

    Prietenia curată dintre un bărbat și o femeie există, chiar și după ce unul dintre ei sau amândoi sunt implicați în alte relații sau căsnicii? O femeie a aflat...

    © 2025 Qbebe