“Cel mai grav lucru ar fi revenirea unor boli care au fost eradicate”, a declarat Raed Arafat cu privire la vaccinarea împotriva poliomielitei

Corina Naftanaila

Se pare că problema vaccinării a aprins spiritele în rândul persoanelor publice. Dacă unele dintre ele militează împotriva acesteia, iată ce mesaj le-a transmis Raed Arafat tuturor părinților, prin intermediul rețelelor de socializare.

Vaccinarea a fost un subiect destul de dezbătut atât peste hotare, cât și în țara noastră. După toate declarațiile apărute în presă, care s-au împărțit în tabere, pro și împotriva vaccinării, a venit rândul fostului Ministru al Sănătății, Raed Arafat, să vorbească despre pericolul reapariției unor boli eradicate, cum este poliomielita. Într-un mesaj postat pe contul său de Facebook, acesta a ținut să precizeze cât este de importantă vaccinarea.

"Am urmărit înverșunarea cu care unele persoane publice fac reclamă anti-vaccinare! Este datoria mea, ca medic, să iau o poziție clară, fundamentată pe ce am învățat și pe ce am văzut pe parcursul anilor. Este incredibil și chiar extrem de periculos, pentru că unii chiar cred cele spuse de astfel de persoane care au un grad de credibilitate mare, fiind persoane publice!

Ca medic, vă spun că cel mai grav lucru ar fi revenirea unor boli care au fost eradicate datorită campaniilor de vaccinare. Poliomielita este una dintre bolile eradicate și care a început să reapară din cauza refuzului unor părinți de a-și vaccina copiii!

Nu știu ce poate gândi sau simți un părinte care nu-și vaccinează copilul când o să vadă copilul mutilat pe viață, sau când o să-l piardă din cauza unei boli împotriva căreia acesta nu a fost vaccinat. Respect părerile altora, însă când o persoană publică face reclamă împotriva vaccinării, trebuie să vină cu probe științifice incontestabile. La acest moment, singurele probe incontestabile sunt cele în favoarea vaccinării și nu cele împotriva!

Vă rog și vă îndemn să vă documentați bine înainte de a condamna copilul D-voastră și alți copii la moarte sau la mutilare pe viață!", a postat Secretatul de Stat.

Surse: facebook.com, agerpres.ro.

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Ce ar trebui să facem imediat ce intrăm în casă! Iată cum procedează Raed Arafat, ca să țină coronavirusul departe
    Ce ar trebui să facem imediat ce intrăm în casă! Iată cum procedează Raed Arafat, ca să țină coronavirusul departe

    Raed Arafat, Secretar de Stat în Ministerul Afacerilor Interne și Șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, a participat la o emisiune pentru un post de televiziune din...

    Mesajul lui Raed Arafat pentru elevi: "Nu vrei să porţi mască, ieşi din clasă, aşteaptă pe hol !"
    Mesajul lui Raed Arafat pentru elevi: "Nu vrei să porţi mască, ieşi din clasă, aşteaptă pe hol !"

    Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a avut mai multe intervenţii în cadrul unor emisiuni de televiziune şi a vorbit despre cât de important...

    În fiecare oră un român este ucis de Covid-19. Raed Arafat avertizează!
    În fiecare oră un român este ucis de Covid-19. Raed Arafat avertizează!

    Pe fondul creșterii accelerate a infectărilor cu noul coronavirus, Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, vine cu noi avertismente.

    Cel mai bizar lucru pe care îl ascunde zodia ta
    Cel mai bizar lucru pe care îl ascunde zodia ta

    Fiecare dintre noi are o trăsătură unică, fizică sau morală, care ne poate ajuta să ieșim din anonimat. La fel ca multe trăsături ale noastre, aceasta este influențată și ea de...

    Scrisoarea unor părinți cărora le-a murit copilul: ”Cel mai cumplit moment a fost când i-am semnat certificatul de deces”
    Scrisoarea unor părinți cărora le-a murit copilul: ”Cel mai cumplit moment a fost când i-am semnat certificatul de deces”

    Un cuplu trecut printr-un eveniment tragic sfătuiește părinții din întreaga lume să prioritizeze timpul așa cum trebuie și să pună pe primul loc copiii. Niciodată nu putem...

    John Travolta, o viață dramatică: și-a pierdut și fiul și soția din cauza unor boli necruțătoare
    John Travolta, o viață dramatică: și-a pierdut și fiul și soția din cauza unor boli necruțătoare

    Unul dintre cei mai cunoscuți actori americani a avut parte nu doar de mari succese, ci și de mari drame. Astfel, a fost nevoit să treacă nu doar prin moartea unuia dintre fiii săi, ci...

    Să îți hrănești copilul este cel mai frumos lucru din lume, indiferent care este sursa
    Să îți hrănești copilul este cel mai frumos lucru din lume, indiferent care este sursa

    Luna august a fost luna alăptării la nivel mondial, însă chiar și 4 luni mai târziu oamenii încă discută despre un proiect care a uimit internauții. Fotograful...

    Vaccinarea obligatorie în 2020: amenzi uriașe pentru părinții care se opun
    Vaccinarea obligatorie în 2020: amenzi uriașe pentru părinții care se opun

    Legea care prevede obligativitatea vaccinării copiilor ar putea intra în vigoare chiar de săptămâna aceasta după votul din Camera Deputaților.

    © 2022 Qbebe