Cel mai dureros lucru, ca părinte, este să auzi de la altcineva „copilul meu nu ar face asta”

A suferit mult din pricina vorbelor auzite din partea altor părinți la adresa copiilor ei

Rebecca Challoner (Perkins), din Australia, este mamă, fondator al unei platforme online pentru sprijinirea persoanelor neurodivergente și deține un centru destinat terapiilor pentru acestea.

Băieții ei, Lachlan (17 ani) și Jesse (11 ani), au amândoi ADHD. În aceste condiții, de multe ori, Rebecca a fost nevoită să-i protejeze în fața atacurilor venite din preajma celor din jur. Vorbele pe care le-a auzit despre copiii ei au durut-o mult, așa cum a povestit într-o confesiune pentru „Kidspot”:

„Cei care îi supun cel mai mult bullying-ului pe copiii mei sunt adulții. Când era mic, Lachlan avea tantrumuri în public, iar cei din jur spuneau „Ar avea nevoie să fie tras bine de urechi”. Cel mai dureros este, pentru mine, când ceilalți îmi spun „Copilul meu nu ar face niciodată asta”. Este foarte greu să auzi asemenea vorbe. Copiii mei se comportă bine, pur și simplu au dificultăți în ceea ce privește anumite lucruri. Oamenii însă nu au habar.”

A vorbit despre manifestările pe care le au copiii ei, diagnosticați cu ADHD

Rebecca nu s-a ferit să descrie modul în care tulburarea de spectru autist s-a manifestat la fiecare dintre băieții ei. Pentru sursa citată, a venit cu aceste detalii: „Lachlan nu se putea opri din vorbit și era hiperactiv, avea multe tantrumuri. În ceea ce-l privește pe fiul meu mai mic, lucrurile au stat cu totul diferit. Se enerva ușor și trântea obiectele, nu se putea concentra mai mult de 1 secundă, sărea de colo-colo și se mișca permanent. Dacă vorbeai cu el, nici nu se uita la tine.”

A dezvăluit că atât ea, cât și soțul ei, sunt persoane neurodivergente

Neurodivergența este un termen care se folosește când te referi la o persoană al cărei creier procesează informațiile altfel decât în mod obișnuit, care are alte mod de a învăța și de a se comporta. 

Mama care a adus în discuție lucrurile cele mai dureroase pe care le-a auzit ca părinte a dezvăluit că, în timp ce se ocupa să le asigure copiilor ei terapiile și tratamentele de care aveau nevoie, a fost și ea diagnosticată ca fiind neurodivergentă. De asemenea, și soțul ei, Rhys, a fost diagnosticat cu ADHD. Iată cu ce informații a mai venit Rebecca, pentru sursa citată anterior:

„Mă confrunt cu tulburări la nivel emoțional, sunt foarte sensibilă la respingere, iar atenția îmi este distrasă foarte ușor- creierul meu încearcă întotdeauna să se concentreze la mai multe lucruri simultan. Am trăit într-un adevărat haos încercând să țin lucrurile sub control. M-am concentrat asupra copiilor mei, așa cum fac mamele, m-am lăsat pe mine la urmă însă, într-o zi, mi-am spus: „Trebuie să fiu un bun exemplu și să mă adresez unui specialist pentru a primi și eu un diagnostic.

Faptul că am avut parte de diagnosticare, de o confirmare a problemelor mele, a reprezentat o adevărată ușurare și mi-a demonstrat că lucrurile cu care mă luptam nu erau din vina mea. Nu s-au întâmplat întrucât eșuasem. De fapt, la bază a stat un motiv natural, care avea să-mi schimbe viața.”

A explicat ce soluții sunt utile pentru o persoană cu ADHD

Rebecca a ținut să precizeze că încă de la primirea diagnosticurilor de ADHD și-a susținut familia și a insistat asupra ideii că terapiile și tratamentele sunt esențiale. În cadrul confesiunii pentru aceeași sursă, a explicat că:

„Ceea ce este foarte trist este că, după ce primești un diagnostic, nu ești îndrumat în legătură cu ceea ce ai de făcut mai departe. Am descoperit că terapia prin artă și prin muzică sunt binevenite pentru copiii cu ADHD, însă nimeni nu-ți spune asta. Ideea unui tratament este stigmatizată și nu ar trebui să fie așa. Dacă ar fi fost vorba despre epilepsie, nu ai ezita să urmezi tratamentul necesar. Și eu, la rândul meu, am apelat la medicamente, am încercat de toate, însă fac parte dintre puținele persoane care nu răspund la tratament.”

Nu a ezitat să vorbească despre provocările cu care se confruntă familiile în care există cazuri de ADHD

Mama a mărturisit că prețul terapiilor pe care le urmează băieții ei se ridică, săptămânal, la suma de 600-900 de dolari. Recunoaște că este o sumă pe care nu și-o poate permite oricine, așa cum reiese și din confesiunea ei pentru sursa menționată anterior: „Nu există o susținere și un sprijin financiar pentru familiie în care există ADHD, ceea ce este foarte trist. În general, o familie cu venituri medii nu poate suporta costurile terapiilor.”

Pornind de la experiențele trăite în familia ei, în anul 2021 Rebecca a înființat un centru specializat în terapii pentru persoanele neurodivergente. În același timp, se implică în organizarea de conferințe pentru conștientizarea ADHD-ului în Australia și semnalează faptul că școlile ar trebui să se adreseze mai mult nevoilor copiilor diagnosticați cu această tulburare de spectru autist: 

„La o ședință cu părinții, una dintre profesoarele fiului meu a spus: „Ar trebui să se concentreze mai mult”. Iar eu i-am spus: „Știți că are ADHD, nu-i așa?” După aceea, profesoara a venit cu următorul răspuns: „Dacă ar putea să stea mai liniștit...” I-am repetat: „De fapt, este vorba despre tulburarea de care suferă.” Mulți părinți așteaptă din partea cadrelor didactice să li se spună că au un copil cu ADHD, însă acestea nu au cum să realizeze acest demers. Părinții sunt cei care ar trebui să se informeze cât mai mult pe acest subiect și să vină cu informațiile la școală.”

A adus în discuție una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă persoanele cu ADHD

Rebecca a explicat că a încercat atât pentru ea însăși, cât și pentru ceilalți membri ai familiei ei, să țină cont zilnic de anumite strategii. În aceste condiții, se concentrează în special pe încercarea de a-i convinge pe copiii ei că nu au eșuat și îi susține în toate situațiile. Iată cum și-a încheiat confesiunea:

„Cea mai mare teamă pentru o persoană cu ADHD este ideea de respingere, de eșec, de aceea mă concentrez asupra promovării ideii de succes. Spre exemplu, în cazul în care copiii mei fac un lucru bun, dar apoi comit și greșeli, îi laud pentru ceea ce a fost bine, astfel încât să-i motivez. Dacă se enervează, în loc să le reprim trăirile, le spun: „Știu că te străduiești”...”

Diagnosticul meu de ADHD mă ajută să fiu o mamă bună pentru copilul meu,recent diagnosticat cu aceeași boală