Cum trebuie să ținem scoica auto corect. Sfatul unui chiropractician
Scoica auto este unul dintre produsele de mare ajutor pentru proaspetele mămici în primele luni de viață ale copilului. Pe cât este de util, pe atât este de greu de ținut în brațe. Din fericire, un chiropractician ne arată exact cum trebuie ținută scoica auto pentru a evita orice disconfort.
Se pare că toți părinții au ținut greșit scoica auto. Nimeni nu s-ar fi gândit că există un "așa da" și "așa nu" în ceea ce privește acest produs, dar Emily Puente, mămică și specialistă în chiroterapie, arată cum trebuie purtată de fapt o scoică auto. Aceasta a făcut demonstrația într-un video pe care apoi l-a făcut public pe contul de facebook. Conform spuselor sale, această tehnică minune nu provoacă dureri.
"Nu te va durea umărul, nu vei pune presiune nici pe șold și nici nu vrei fi nevoită să-l împingi cu genunchiul la fiecare pas, așa cum obișnuiam să fac cu cei doi copii ai mei. Cineva m-a învățat această tehnică și a fost cel mai bun lucru", a explicat mămica.
Aceasta a început demonstrația, introducând mâna sub mânerul scaunului, însă în loc să-și poziționeze brațul ca și cum ar purta o geantă de mari dimensiuni, a întors mâna și a cuprins cu palma baza scaunului. "Imediat cum faci întoarcerea, apare o schimbare radicală în modul în care îți folosești corpul. Astfel, reușești să folosești greutatea scaunului auto în favoarea ta și îl poți purta cu tine oriunde", a completat femeia.
Filmulețul a devenit în scurt timp viral, înregistrând mii de aprecieri și distribuiri. În completarea video-ului, Emily a menționat că această tehnică nu poate fi adaptată oricărui model de scoică auto. De asemenea, i-a sfătuit pe părinți să ceară sfatul unui specialist înainte de a încerca orice nouă acțiune de acest gen.
Sursa foto: thesun.co.uk.
Surse: scarymommy.com, thesun.co.uk, boredpanda.com.