ECONOMIDA

Cursuri gratuite de puericultură la un spital din România

O nouă inițiativă propusă din cadrul proiectului „Școala Părinților" ia amploare în luna iunie a acestui an. Cursurile se vor desfășura începând cu data de 5 iunie între orele 13.00-16.00.

Proiectul „Școala Părinților" desfășoară un curs gratuit de puericultură adresate atât femeilor gravide cât și viitorilor tătici.

Doctorul Adriana Dan, şef secţie Neonatologie din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti susține: „A da naştere unui copil aduce cu sine o bucurie imensă, dar implică şi o responsabilitate foarte mare: cum ne pregătim pentru întâlnirea cu nou-născutul, cum ne comportăm cu o fiinţă atât de fragilă şi atât de importantă? Informaţii despre aceste lucruri se găsesc acum la tot pasul, internetul este plin de tot felul de păreri, dar tocmai aceasta abundenţă de sfaturi din toate părţile, contradictorii uneori, ne fac să ne întrebăm care este calea cea mai buna de urmat. Ce urmărim prin intermediul proiectului Şcoala Părinţilor? Răspunsuri personalizate, cu valoare de certitudine, de la profesionişti, la orice întrebare care îi preocupă pe tinerii pe cale să devină părinţi."

cursuri lamaze

Dintre tematicile incluse la curs enumerăm:

Pregătirea gravidei pentru naştere
Semnele care anunta demararea travaliului
Ce trebuie să conţină bagajul pentru maternitate
Alăptarea - avantajele alimentaţiei naturale
Stadiile lactaţiei, declanşarea lactaţiei, poziţii corecte de alăptare, mituri în alăptare şi contraindicaţiile alăptării
Igiena bebeluşului, condiţii ambientale
Semne de boală ale bebeluşului
Manevre de bază pentru reanimare la domiciliu
Importanţa controlelor la medical neontolog/ de familie/ pediatru

Cele două module vor fi susținute de cadrele medicale ale Spitalului Universitar de Urgență București, iar la finalul cursului, tăticii vor primi atestatul de absolvire a cursului de puericultură, în baza căruia vor putea obţine un concediu paternal majorat cu încă 10 zile.

Proiectul se va lansa în luna iunie, pe data de 5, în cadrul Spitalului Universitar de Urgență București, primele cursuri fiind susținute la etajul 5 al spitalului - orele 13.00-16.00. Pentru înscrieri, puteţi suna la 021.318.05.22 int. 342, de luni până vineri, între orele 09.00- 13.00. Numărul maxim este de 20 de participanţi/ curs, în ordinea înscrierii.

Surse: revistacsp.ro, stirilekanald.ro, adevarul.ro 

Un spital din România va plăti 50 de mii de lei daune unei mame care a fost infectată în maternitate cu stafilococ

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Cursuri de engleză pentru copii la English Kids Academy cu evaluări gratuite ale nivelului de cunoştinţe
    Cursuri de engleză pentru copii la English Kids Academy cu evaluări gratuite ale nivelului de cunoştinţe

    Pornind de la dictonul englezesc "Happy Learners, effective learners", English Kids Academy propune copiilor între 6 luni şi 17 ani, un program vesel şi cu rezultate...

    O vloggeriță din România este însărcinată la 22 de ani. Iubitul ei, un fotbalist cunoscut, este internat în spital
    O vloggeriță din România este însărcinată la 22 de ani. Iubitul ei, un fotbalist cunoscut, este internat în spital

    O vloggeriță faimoasă din România a anunțat recent că va deveni mamă. Iubitul ei, un fotbalist cunoscut, este internat în spital, fiind infectat cu noul coronavirus.

    Google classroom în România: aplicația pe care o folosesc elevii noștri pentru cursuri
    Google classroom în România: aplicația pe care o folosesc elevii noștri pentru cursuri

    Google classroom este o aplicație care a câștigat popularitate în ultima perioadă în rândul cadrelor didactice și al elevilor, ușurând atât predarea,...

    Aștepți un copil? Școala Părinților Responsabili vine cu seminarii gratuite în Timișoara și Oradea
    Aștepți un copil? Școala Părinților Responsabili vine cu seminarii gratuite în Timișoara și Oradea

    Naşte Natural (www.nastenatural.ro) este o campanie socială care încurajează viitorii părinți să se informeze corect și responsabil despre sarcină, naștere, alăptare și...

    Încep înscrierile la Școala Părinților Responsabili: seminarii gratuite pentru viitorii părinți din București și Galați
    Încep înscrierile la Școala Părinților Responsabili: seminarii gratuite pentru viitorii părinți din București și Galați

    Naşte Natural (www.nastenatural.ro), un proiect care încurajează viitorii părinți să se informeze corect și responsabil despre naşterea naturală, organizează în...

    Cursuri de artă la Academia de Arte “Marina Capatina”
    Cursuri de artă la Academia de Arte “Marina Capatina”

    În 2012, maestra Marina Capatina împreună cu personalități din mai multe domenii, pune bazele unei noi școli de artă, care se remarcă prin excelență, profesionalism,...

    Copiii învață programare! Când, cum, unde se organizează cursuri pentru cei mici
    Copiii învață programare! Când, cum, unde se organizează cursuri pentru cei mici

    Trăim într-o lume care începe să semene din ce în ce mai mult cu filmele științifico-fantastice pe care le urmăream cu sufletul la gură când eram mici. Iar...

    © 2019 Qbebe