Copiii sunt protejați excesiv în prezent
Numărul de cazuri în continuă creștere sugerează două aspecte importante legate de comunicarea părinte-copil: aceștia au fost protejați de experiențe emoționale dificile (printr-un stil de parenting hiperprotectiv) și nu li s-au oferit suficiente responsabilități cu privire la persoana lor și la cei din jur. Atunci când li se ascund cele mai urâte părți din viață oamenii ajung să se comporte iresponsabil, indiferent de vârstă.
Nu a fost mereu așa situația. Poveștile cu zâne erau în trecut povești de groază și chiar cântecele de leagăn au reprezentat un mod destinat copiilor de procesare a morții și a dezastrului din jur. Sunt cunoscute cântece care descriu pe un ton copilăresc ciuma neagră. Cu mult timp înainte de a deveni obsedați de fericirea copiilor, tinerii erau învățați să se adapteze și să facă față unei suferințe. Iar copiii erau nu doar mai rezistenți, ci și mai responsabili. Oare dacă tinerii de astăzi ar vedea proaspetele morminte săpate astăzi pretutindeni în lume, s-ar mai comporta atât de nechibzuit și și-ar mai pune în pericol părinții, bunicii și comunitățile în care trăiesc socializând fără discernământ și nerespectând măsurile de protecție nici măcar pentru binele lor?
Informarea copiilor îi călește emoțional
Expunerea copiilor la consecințele propriilor acțiuni face parte din călirea lor emoțională. Nu înseamnă traumatizare. Copiii sunt mai rezistenți decât ne imaginăm și caută cu disperare ocazii să demonstreze că pot fi adulți și să rezolve probleme.
Când ne uităm la știri, putem să îi întrerupem puțin de la joacă și să îi ținem alături de noi pentru a-i informa. Nu trebuie copleșiți cu informații, dar trebuie ajutați să își mărească gradul de înțelegere al lumii în care trăiesc. Chiar și un copil de 5 ani poate fi învățat despre importanța vaccinării sau despre consecințele rasismului.
Terapeutul Michael Ungar, cercetător la Universitatea Dalhousie, recomandă să nu le ținem predici, ci să le cerem părerea. Le putem oferi opiniile noastre, dar este important să le modelăm gândirea critică. Copiii răspund bine când pot personaliza experiențele altora. Dacă îi întrebați cum s-au simțit când au fost tratați incorect, vor fi capabili să își imagineze cum se simt și alții. Cu cât pot să pună mai multe întrebări în mod liber, cu cât primesc mai multe informații potrivite vârstei, cu atât se vor simți mai puțin neajutorați și deznădăjduiți.
Cântecele și poveștile care descriu moartea și violența fac parte din modul în care copiii integrează lecțiile mai dure ale vieții. Dacă ți se pare o astfel de abordare lipsită de sensibilitate, oferă copilului tău șansa să facă ceva pentru a îndrepta o situație: să scrie o scrisoare unei persoane importante, să doneze bani. Cu cât va simți mai mult că aduce o contribuție, cu atât situațiile se simt mai reale și va experimenta un sentiment de eficacitate personală și socială. Empatia și caritatea manifestată de copii față de ceilalți se construiește pe experiențe reale. Dacă vrei să donezi ceva, folosește un obiect pe care copilul îl poate veda, auzi sau simți. Cu cât poate vedea mai clar rezultatele acțiunilor sale, cu atât se va simți mai puternic și va înțelege mai bine impactul deciziilor sale.
Copiii apreciază ordinea în lumea lor, le place ideea de justiție și tratament corect. Când îi protejăm de adevăr, îi lăsăm vulnerabili și liberi să acționeze nechibzuit cu puține consecințe. Însă când îi expunem la crudul adevăr, îi ajutăm să devină mai puternici.
Sursa: www.psychologytoday.com
Urmareste-ne pe Google News
