Paraziții intestinali la copii: ce trebuie să știe părinții

Paraziții intestinali la copii: ce trebuie să știe părinții
Alina Nedelcu - Redactor Senior

Infecțiile provocate de paraziții intestinali (parazitoze intestinale) fac parte dintre cele mai frecvente infecții întâlnite la copii. Parazitozele intestinale pot surveni la orice vârstă, însă riscul de a le contacta este mai ridicat în primii ani de viață, în condițiile în care copiii nu sunt încă familiarizați cu anumite reguli de igienă. În afară de diagnosticarea corectă a parazitozelor intestinale și de respectarea unui tratament, este esențial ca zi de zi să pui în practică măsuri care scad riscul de îmbolnăvire și previn reinfectarea.

Sari la

De câte tipuri sunt paraziții intestinali?

Paraziții intestinali includ:

  • Helminții: cunoscuți sub denumirea de viermi intestinali, helminții pot avea corpul plat sau rotund. Aceștia depun ouă, care ies din corp prin materiile fecale. Helminții supraviețuiesc întrucât ouăle lor ajung în diverse organisme, care devin gazde;
  • Protozoarele: sunt organisme unicelulare.

În cazul copiilor, cele mai frecvente parazitoze intestinale sunt provocate de: 

  • Oxiuri: se întâlnesc mai ales la preșcolari și la școlari;
  • Limbrici (ascaride): prezenți în special la copiii cu vârsta sub 10 ani deoarece aceștia se joacă mai des cu pământ;
  • Giardia: face parte dintre protozoare. Giardia poate fi regăsită în sol, în apă sau pe suprafețe ce au fost contaminate cu fecale provenite de la un om sau de la un animal care s-au infectat deja cu acest parazit.

Cum pot contacta copiii paraziți intestinali?

În majoritatea cazurilor, copiii contactează paraziți intestinali când ingerează ceva contaminat. Căile de transmitere a acestor paraziți sunt:

  • Mâinile contaminate: copiii ating o suprafață contaminată și după aceea își ating gura;
  • Alimentele și apa contaminate: spre exemplu, Giardia se răspândește prin apă care nu a fost tratată, prin produse care nu au fost spălate sau prin alimente manipulate de o persoană infectată;
  • Solul: de pildă, copiii pot ingera ouă de paraziți din solul contaminat fie din pricina mâinilor murdare, fie prin consumul unor alimente provenite din soluri contaminate;
  • Transmiterea de la om la om: anumiți paraziți intestinali, mai ales oxiurii, se răspândesc dacă o persoană infectată se scarpină în zona anală. Ulterior, degetele și unghiile sunt contaminate. Atingerile și strângerile de mână favorizează răspândirea paraziților.

maini de femeie adulta imbracata in lila intinse catre mainile unei fetite imbracate in rochita galbena

Cum știi că micuțul are paraziți intestinali?

Uneori, parazitozele intestinale nu provoacă simptome. De multe ori însă, paraziții intestinali sunt responsabili de manifestări precum: 

  • Dureri abdominale;
  • Balonări;
  • Diaree;
  • Greață și vărsături;
  • Mâncărimi în zona anală și/sau genitală;
  • Iritabilitate;
  • Dificultăți de a adormi și somn agitat;
  • Oboseală persistentă;
  • Diminuarea apetitului;
  • Scăderea în greutate. 

fetita cu codite, imbracata cu tricou gri si cu pantaloni roz de trening, care sta pe o canapea gri inchis in timp ce isi tine mainile pe burtica din pricina durerilor

Deși majoritatea paraziților intestinali nu se pot vedea cu ochiul liber întrucât au dimensiuni microscopice, nu este exclus ca, în anumite cazuri, să fie observați. De pildă, se întâmplă așa cu limbricii, care se văd când sunt eliminați prin materiile fecale mai ales în timpul unui tratament cu medicamente antiparazitare. În același timp, uneori, oxiurii adulți pot fi văzuți în jurul anusului noaptea, la câteva ore după ce copilul adoarme, deoarece femelele ies ca să depună ouă. 

Cum poate fi diagnosticată o parazitoză intestinală la copii?

Pentru a diagnostica o parazitoză intestinală, pot fi recomandate oricare dintre următoarele investigații:

Examenul coproparazitologic

Pentru a se realiza, este nevoie ca o probă de materii fecale să fie examinată într-un laborator de analize. Ca să se excludă o parazitoză intestinală, ar trebui să existe cel puțin 3 rezultate negative ale examenului coproparazitologic, ținând cont de faptul că paraziții sunt eliminați inconstant. 

Amprenta anală

Reprezintă cea mai eficientă metodă de depistare a ouălor de oxiuri, care se depun în pliurile anale. Ca să se excludă o infecție cu acești paraziți, trebuie să se efectueze testări, la interval de 2 zile. Dacă există un rezultat pozitiv, ar trebui testați toți membrii familiei. 

Pentru amprenta anală se folosește un kit special, care include o bandă scotch ce va fi aplicată pe pielea din jurul anusului. Banda este analizată apoi la microscop. Testul se poate realiza atât într-un laborator, cât și acasă, respectând cu strictețe indicațiile de pe prospect. 

Amprenta anală: tot ce trebuie să știi despre rolul și etapele acestei proceduri

Diagnosticul molecular al afecțiunii intestinale parazitare- helminți și diagnosticul molecular al afecțiunii intestinale parazitare- protozoare

Se bazează pe sistemul real-time PCR, astfel încât să se testeze simultan mai mulți paraziți, dintr-o singură probă de scaun, prin identificarea materialului genetic (ARN sau ADN) al paraziților. Principalul avantaj al acestei metode de diagnosticare este obținerea unui rezultat rapid.

Antigen Giardia

Această analiză implică recoltarea unei probe de materii fecale, provenite din orice moment al zilei. Rolul testului antigen Giardia este de a detecta chisturile de Giardia eliminate, inclusiv cele care sunt distruse. 

Cum se tratează parazitozele intestinale la copii?

Un tratament medicamentos pentru parazitoze intestinale nu este întotdeauna necesar. Decizia de a se urma sau nu un tratament depinde de mai mulți factori, cum ar fi vârsta copilului, simptomele pe care le are și istoricul medical. În general însă, sunt recomandate medicamente antihelmintice (antiparazitare), care au fie rolul de a distruge paraziții sau ouăle acestora, fie de a-i paraliza, fie de a le stopa dezvoltarea. 

În funcție de tipul de parazit intestinal și de simptome, poate fi nevoie de mai multe doze dintr-un anumit medicament, administrate la un anumit interval. Esențial este să se respecte cu strictețe instrucțiunile primite de la medic. 

Uneori, nu este exclus să se recomande, dacă un copil are o parazitoză intestinală, ca și ceilalți membri ai familiei să urmeze un tratament pentru a se evita răspândirea infecției parazitare. Se întâmplă așa chiar dacă nu sunt prezente simptome. De exemplu, întrucât oxiurii se răspândesc rapid, de cele mai multe ori este indicat ca toți membrii unei familii să urmeze un tratament, chiar dacă o singură persoană are simptome.

Și când este vorba despre o infecție cu Giardia medicul poate recomanda ca nu numai copiii, ci și alți membri ai familiei să primească un tratament.

supliment alimentar pentru parazitoze intestinale de la Dr.PhytoPe lângă medicamentele antiparazitare, în vederea atenuării manifestărilor neplăcute provocate de parazitozele intestinale, dar și pentru a se stimula eliminarea paraziților, se pot administra și suplimente alimentare. Un exemplu în acest sens este și VERMIPED® soluție orală (de la Dr. Phyto), cu extracte din plante, indicat atât pentru infecțiile cu paraziți intestinali (oxiuri, ascaride, tenie, Giardia), cât și pentru parazitozele recurente. 

Produsul oferă beneficii demne de luat în calcul, printre care:

  • Reduce posibilitatea reinfestarii cu paraziți intestinali;
  • Prezintă eficacitate în eliminarea paraziților intestinali și în ameliorarea simptomelor asociate;
  • Ajută la reglarea tranzitului intestinal;
  • Ajută la eliminarea gazelor intestinale;
  • Susține digestia și menține sănătatea digestivă.

Asemenea beneficii se datorează :

  1. Cimbrului de cultură: favorizează eliminarea paraziților intestinali grație uleiului volatil bogat în timol, un compus cu proprietăți antimicrobiene, ce distruge microorganismele și împiedică proliferarea acestora;
  2. Feniculului: utilizat în caz de afecțiuni gastrointestinale, este eficient și în caz de parazitoze intestinale, în condițiile în care are acțiune antiparazitară și contribuie la ameliorarea simptomelor nedorite;
  3. Gențianei: nu numai că are proprietăți antihelmintice (antiparazitare) și hepatoprotectoare, ci și reduce simptomele asociate parazitozelor intestinale;
  4. Manei de frasin: are efecte antimicrobiene, antiinflamatoare, hepatoprotectoare și analgezice, atenuând durerea și contribuind la reglarea tranzitului intestinal;
  5. Mugurilor de cuișoare: conțin un ulei volatil cu eugenol, un compus responsabil de acțiunea antihelmintică;
  6. Mușețelului: având compuși cu proprietăți antiinflamatoare, analgezice, cicatrizante, antiseptice, antispastice, și digestive, contribuie la eliminarea acumulării de gaze la nivel gastric și intestinal și la reducerea inflamației. De aceea, mușețelul este recomandat și în caz de parazitoze intestinale;
  7. Rozmarinului: uleiul esențial de rozmarin are proprietăți antiparazitare;
  8. Semințelor de dovleac: conțin cucurbitacină, o substanță cu proprietăți antihelmintice, binevenită pentru distrugerea viermilor intestinali (spre exemplu oxiuri și limbrici);
  9. Smochinului: în afară de faptul că furnizează compuși cu proprietăți antioxidante, antiinflamatoare, hepatoprotectoare și antihelmintice, conține și o enzimă care distruge corpul paraziților, precum limbricii de exemplu;
  10. Uleiului de cimbru roșu: are proprietăți antiparazitare, antibacteriene, antifungice, antiinflamatoare, antioxidante;
  11. Uleiului esențial de mentă: ajută la eliminarea paraziților intestinali datorită compușilor săi activi (mentol, mentonă), care acționează asupra ouălor și larvelor.

VERMIPED® soluție orală poate fi utilizată atât pentru copii (de la 1 an în sus), cât și pentru adulți, fiind indicat să se urmeze o cură de 30 de zile, reluată după 6 luni, astfel încât să se prevină recidivele. În plus, este recomandat ca o cură cu acest sirop să fie urmată de toată familia. Pentru a afla mai multe detalii despre administrarea corectă a produsului, dar și despre ingrediente, consultă acest prospect. 

Cum pot fi prevenite infecțiile cu paraziți intestinali?

Printre măsurile care scad riscul de apariție și de recurență a unei parazitoze intestinale trebuie menționate:

  • Spălarea mâinilor de mai multe ori pe zi: apa și săpunul ajută la îndepărtarea ouălor paraziților;
  • Consumul apei provenite din surse sigure: dacă nu ești sigură că apa a fost filtrată, folosește numai apă îmbuteliată;
  • Consumul fructelor și legumelor care au fost spălate în apă curată;
  • Dezinfectarea frecventă a suprafețelor atinse adesea: de pildă, mânerele, clanțele, telecomenzile, jucăriile, scaunele de toaletă etc;
  • Spălarea lenjeriei în apă fierbinte: lenjeria de pat, pijamalele, lenjeria intimă și prosoapele trebuie spălate în apă fierbinte în vederea distrugerii ouălor paraziților;
  • Schimbarea zilnică a lenjeriei intime: pentru îndepărtarea ouălor paraziților;
  • Tăierea unghiilor cât mai scurt și renunțarea la obiceiul de a roade unghiile: de pildă, ouăle oxiurilor ajung cu ușurință sub unghii;
  • Evitarea scărpinatului în zona anală;
  • Evitarea scuturării obiectelor pe suprafața cărora se pot găsi ouă de paraziți intestinali: spre exemplu, pături, cuverturi, fețe de masă etc.

persoana adulta care taie cu un cleste unghiile unui copil imbracat cu tricou bleumarin si cu pantalonasi bleumarin cu imprimeu floral, care sta asezat pe o canapea gri

Nu mai sta pe gânduri și adresează-te cât mai repede unui medic în cazul în care un copil cu parazitoză intestinală se confruntă cu manifestări precum:

  • Diaree persistentă;
  • Urme de sânge în materiile fecale;
  • Dureri abdominale persistente;
  • Semne de deshidratare (de pildă, letargie, piele uscată, scăderea frecvenței urinare, plâns fără lacrimi, urină închisă la culoare etc);
  • Febră;
  • Scădere accelerată în greutate. 
Vezi si
Pentru starea ta de bine: cum putem evita problemele digestive
Pentru starea ta de bine: cum putem evita problemele digestive
Alina Nedelcu - Redactor Senior | Miercuri, 26.03.2025
Infecțiile respiratorii în sezonul rece: cum te protejezi eficient
Infecțiile respiratorii în sezonul rece: cum te protejezi eficient
Alina Nedelcu - Redactor Senior | Luni, 20.10.2025

Surse foto: istockphoto.com, pexels.com, magnific.com, drphyto.ro, youtube.com

Surse articol: health.harvard.edu, drgreenlifeorganics.com, mayoclinic.org, my.clevelandclinic.org, pmc.ncbi.nlm.nih.gov, rch.org.au, rileychildrens.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Vă rugăm să completați câmpurile necesare.

    © 2026 Qbebe