O educatoare a renunțat să mai profeseze: De vină sunt părinții, îmi era teamă pentru sănătatea mea mentală

O educatoare a renunțat să mai profeseze: De vină sunt părinții, îmi era teamă pentru sănătatea mea mentală

Alina Nedelcu - Redactor Senior

O fostă educatoare din SUA explică, într-o postare de pe Facebook, motivele pentru care a hotărât să nu mai lucreze în domeniu. Postările sale au devenit virale.

În postarea pe care a făcut-o luna aceasta, educatoarea Jessica Gentry (din satul Virginia) menționează că nu salariul  a determinat-o să renunțe la meseria sa (pe care a practicat-o timp de 12 ani).

Primul argument pe care îl aduce se leagă de modificările survenite în societate și în mentalitatea părinților, care nu se mai implică în a le asigura copiilor acasă confortul afectiv. Cadrul didactic vorbește despre deprinderea copiilor cu noile mijloace de comunicare, în detrimentul deprinderii cu abilități sociale și emoționale.

Alt motiv pentru care fosta educatoare explică de ce a părăsit sistemul este că, în prezent, cadrelor didactice le ia prea mult timp pentru a deprinde noi metode de predare, în conformitate cu tehnologia, în loc să le fie alături efectiv copiilor.

Jessica Gentry a fost nemulțumită de faptul că tendința părinților este de a considera cadrele didactice „clienți" ai lor,  nu  „parteneri" în vederea educării copiilor. În aceste condiții, ea a precizat că părinții au adesea pretenții exagerate de la cadrele didactice.

Un alt argument oferit de fosta educatoare este că nu mai suporta să vadă cât de tulburați veneau copiii de acasă, fiind profund afectată că nu le putea oferi suficient sprijin emoțional în clasă. Din acest motiv, a simțit că nu mai putea face față provocărilor la care era supusă zi de zi și că sănătatea ei psihică și fizică ar fi avut de suferit.

Decizia Jessicăi Gentry a fost să fie „cea mai bună mamă" pentru propriul ei copil, acordându-și răgazul de a găsi soluții pentru a le învăța pe alte mame cum este cel mai bine să procedeze acasă cu copiii.

Surse:
www.dailymail.co.uk, www.insideedition.com,www.someecards.com

Surse poze:
www.facebook.com

 

Articolul urmator
Cum se descurcă Andreea Ibacka cu Namiko și Tiago. „Îmi fac autocritică fiindcă mi-aș dori să fiu mai înțeleaptă, mai organizată pentru copiii mei, sunt și momente în care mă felicit"
Cum se descurcă Andreea Ibacka cu Namiko și Tiago. „Îmi fac autocritică fiindcă mi-aș dori să fiu mai înțeleaptă, mai organizată pentru copiii mei, sunt și momente în care mă felicit"

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Draga mea fiică, îmi pare rău că am ignorat atât de mult sănătatea ta mentală
    Draga mea fiică, îmi pare rău că am ignorat atât de mult sănătatea ta mentală

    Lui Maddie i-a plăcut să danseze încă de când era foarte mică. Pe parcursul timpului, a participat la numeroase competiții de dans, iar la vârsta de 9 ani i-a spus...

    Îmi este teamă că eu și soția mea ne iubim mai mult câinele decât ne iubim unul pe celălalt
    Îmi este teamă că eu și soția mea ne iubim mai mult câinele decât ne iubim unul pe celălalt

    Povestea de mai jos este a tatălui meu. Ultima oară când am fost în vizită la părinții mei mi-a povestit ceea ce voi reda mai jos, cu vorbele lui.Avem o relație foarte...

    Părinții leneși sunt de vină când copiii încep grădinița încă purtând scutece
    Părinții leneși sunt de vină când copiii încep grădinița încă purtând scutece

    Am primit chiar acum un mesaj de la o educatoare pentru părinții ai căror copii vor începe grădinița în toamnă. Sfatul ei este să ne străduim, noi părinții, să...

    Sănătatea mentală și portocala mecanică: cum ne îngrijim de ceva ce nu mai funcționează
    Sănătatea mentală și portocala mecanică: cum ne îngrijim de ceva ce nu mai funcționează

    Ai văzut filmul „Portocala mecanică”? Titlul său prezintă o metaforă cel puțin interesantă, care poate fi privită din mai multe perspective (diferite de cea din film)....

    Sunt gravidă și soacra mea îmi spune că sunt cât o focă și nu mă lasă să mănânc
    Sunt gravidă și soacra mea îmi spune că sunt cât o focă și nu mă lasă să mănânc

    Înainte de a începe aș dori să spun că sunt o fată destul de masivă. Nu este nicio rușine în asta, mă iubesc așa cum sunt și am trăit cu zicala ”fii tu,...

    Ce s-a întâmplat când am renunțat să îmi mai cicălesc copiii dimineața
    Ce s-a întâmplat când am renunțat să îmi mai cicălesc copiii dimineața

    Printre marile provocări pe care le are de înfruntat o mamă se numără și aceasta: să se asigure că va reuși să-și familiarizeze copilul cu o rutină bine pusă la punct, care...

    Am renunțat la alcoolism pentru a putea fi o mamă mai bună pentru fiica mea
    Am renunțat la alcoolism pentru a putea fi o mamă mai bună pentru fiica mea

    Am suferit două pierderi uriașe, iar alcoolul devenise, pentru mine, un „anestezic” pe care mă bazăm foarte mult pentru a nu mai simți durerea prin care treceam. Băutura...

    Batjocorită și discriminată! Cum a ajuns o fetiță de etnie romă să devină una dintre cele mai apreciate educatoare din România
    Batjocorită și discriminată! Cum a ajuns o fetiță de etnie romă să devină una dintre cele mai apreciate educatoare din România

    Invitată la o emisiune pentru un cunoscut post de televiziune, o educatoare din Săcele a dezvăluit prin ce a trecut până când a reușit să-și îndeplinească visul de...

    © 2024 Qbebe