6 detalii minunate de la nunta regală a Pippei Middelton

Isabela Polnar

Cu rochia ei minunată, cu o listă de invitaţi desprinsă din basme, şi cu un soţ milionar, nu este o surpriză că Pippa Middelton a oprit traficul şi la propriu şi la figurat cu nunta ei cu James Matthews. Ceremonia religioasă a avut loc în Englefield, Berks, sâmbătă, 20 mai 2017.

 

printul GeorgePrinţul George a avut un mic tantrum

Deşi are deja 3 ani, prinţul George s-a dovedit a fi un adevărat cavaler la nunta mătuşii sale. Micuţul prinţ, alături de sora sa, prinţesa Charlotte, care a fost domnişoară de onoare, a avut un rol important, cel de a ţine verighetele. Responsabilitatea i s-a părut însă prea mare, aşa că micuţul de 3 ani la sfârşitul ceremoniei religioase a avut o mică criză de plâns. Kate, mama lui, Ducesa de Cambridge, l-a calmat destul de greu, iar George părea destul de supărat. Însă, totul s-a terminat cu bine.

Dragostea dintre surori

Deşi au existat numeroase speculaţii cu privirea la relaţia dintre surorile Middleton, mai ales de când Kate a început să se întâlnească cu William, totul s-a spulberat la nunta Pippei. Relaţia dintre cele două pare să fie mai presus decât orice bârfă media, decât orice le iese în cale. Iar o simplă fotografie a demonstrat asta, câdn Kare a fost surprinsă privind-o cu o privire adoratoare pe sora ei. 

Rochiile celor două surori Middleton

Pippa a purtat o rochie spectaculoasă din dantelă semnată de designeurl Giles Deacon. Şi-a acoperit faţa cu un voal simplu din tul, punctat de mici perle, făcut cu delicateţe de Stephen Jones. A mai purtat o tiara semnată de Robinson Pelham, bijutierul familiei, şi pantofi din satin Manolo Blahnik, şi iei cu inserţii de perle, o versiune customizată a variantei comerciale de 715 Euro. Iar la urechi a purtat aceeaşi pereche de cercei cu perle pe care purtat-o şi la nunta surorii ei, în 2011. Kate a ales o ţinută elegantă, într-o nuanţă de roz nude clasică alături de o pălărie în aceeaşi nuanţă, ambele create de Alexander McQueen.

Pippa Middleton arriving at St Mark's church The Duchess of Cambridge and Princess Charlotte

O joacă de copii

La orice nuntă există un copilaş drăgălaş care trebuie să facă ceva giumbuşlucuri. Acel copilaş, la o nuntă regală, de mare amploare, devine, însă, un meme. Aşa s-a întâmplat şi cu unul dintre cavalerii de onoare ai mirelui, care a apelat la ceva gesturi haioase pentru a stârni amuzamentul întregii prese. De aici, totul a devenit viral, iar micuţul Edward Sebire a fost transformat în vedeta grupului de copilaşi. 

Pippa Middleton's page boys Pippa Middleton wedding - page boy flicks the vs

Lista de invitaţi

Desigur că printre invitaţi au existat nume faimoase, pe lângă familia regală, cu care ne-am obişnuit. Astfel, tenismanul Roger Federer, Tom Bradby, directorul Vogue - Serena Wood, Gabriela Windsor, fiica prinşului şi prinţesei Michael de Kent. Prince Harry nu a venit însoţit de iubita sa, actriţa Meghan Markle, care a evitat camerele, şi a fost prezentă numai la dineul privat de seară. 

Roger Federer and his wife Mirka arrive ahead of the wedding of the Duchess of Cambridge's sister Pippa Middleton to her millionaire groom James Matthews, dubbed the society wedding of the year at, St Mark's church in Englefield, Berkshire. PRESS ASSOCIATION Photo. Picture date: Saturday May 20, 2017. See PA story ROYAL Pippa. Photo credit should read: Andrew Matthews/PA Wire Donna Air waves to the waiting crowds as she arrives ahead of the wedding of the Duchess of Cambridge's sister Pippa Middleton to her millionaire groom James Matthews, dubbed the society wedding of the year at, St Mark's church in Englefield, Berkshire. PRESS ASSOCIATION Photo. Picture date: Saturday May 20, 2017. See PA story ROYAL Pippa. Photo credit should read: Andrew Matthews/PA Wire

Un meniu regal

După cununia religioasă, invitaţii au avut parte de o recepţie cu şampanie Ruinart Blanc de Blanc si gustări cu parmezan şi homar proaspăt şi sparanghel cu sos Hollandaise, şuncă Serrano şi carpaccio, foie gras, şi dulceaţă din struguri de Sauternes. Se zvoneşte că ar fi fost servit şi caviar de beluga, donat de o sursă anonimă, în valoare de 40 de mii de lire. La a doua adunare, petrecerea de seară de la casa Middelton din Bucklebury, invitaţii au fost serviţi cu un aperitiv din păstrăv, friptură de miel şi budincă scoţiană.

Pippa


 

 

 

 

 

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Rețeta regală dezvăluită: cum prepari acasă tortul cu lămâie și soc pe care Meghan si prințul Harry l-au avut la nunta
    Rețeta regală dezvăluită: cum prepari acasă tortul cu lămâie și soc pe care Meghan si prințul Harry l-au avut la nunta

    Pe 19 mai 2018 întreaga planetă își concentra atenția asupra nunții dintre prințul Harry și Meghan Markle. Prezența actriței în viața familiei regale a dat peste...

    „Îmi plac copiii, dar nu la nunta mea.” De ce o mireasă și-a gonit propriul nepot de la nuntă
    „Îmi plac copiii, dar nu la nunta mea.” De ce o mireasă și-a gonit propriul nepot de la nuntă

    Nunțile sunt un prilej de mare bucurie, dar nu de puține ori sunt însoțite de diverse „peripeții”, care pot interfera cu așteptările mirilor sau ale oaspeților. Așa...

    Prinţesa este din nou însărcinată! Casa Regală a făcut anunţul oficial!
    Prinţesa este din nou însărcinată! Casa Regală a făcut anunţul oficial!

    Prinţul Carl Philip, unicul fiu al Regelui Carl XVI Gustav al Suediei şi al Reginei Silvia, va deveni din nou tată. Recent, s-a anunţat că soţia lui, Prinţesa Sofia, este...

    Ce i-a spus Harry reginei Elisabeta la nunta cu Meghan. Replica va rămâne în istorie!
    Ce i-a spus Harry reginei Elisabeta la nunta cu Meghan. Replica va rămâne în istorie!

    Anul 2018. Marea Britanie se pregătește de zor pentru una dintre cele mai importante evenimente ale anului - nunta prințului Harry și a lui Meghan Markle. Ceremonia fastuoasă a avut loc...

    Cea mai frumoasă familie regală din Europa NU este cea a Angliei
    Cea mai frumoasă familie regală din Europa NU este cea a Angliei

    Familiile regale au fascinat dintotdeauna, iar în ultimul deceniu au fost tot mai mult în atenţia publicului. Alături de familia regală a Marii Britanii, nici familiile regale...

    Prințesa Charlotte nu îi spune „tata” prințului William. Iată ce porecle se folosesc la Casa Regală
    Prințesa Charlotte nu îi spune „tata” prințului William. Iată ce porecle se folosesc la Casa Regală

    În ciuda rigorilor impuse de eticheta regală, membrii familiei regale ai Marii Britanice se comportă precum persoanele obișnuite când se adresează unul celuilalt. Astfel,...

    Cum a schimbat Prințul Philip tradiția regală: ce a făcut când a născut Regina acum 57 de ani
    Cum a schimbat Prințul Philip tradiția regală: ce a făcut când a născut Regina acum 57 de ani

    Cuplul format din Regina Elisabeta și Prințul Philip este recunoscut pentru longevitatea mariajului lor, de peste 70 de ani. Sunt părinții a patru copii (o fată și trei băieți), iar...

    Antonia și Alex Velea se pregătesc de nuntă și botez!
    Antonia și Alex Velea se pregătesc de nuntă și botez!

    Antonia și Alex Velea au planuri mari pentru 2021! Potrivit unor surse apropiate cuplului, dorința cea mai mare a celor doi este să se căsătorească în vară și să îi și...

    © 2022 Qbebe