Elevii implicați în proiectul #RespectYourself al Libris.ro au citit de 3 ori mai mult

Elevii implicați în proiectul #RespectYourself al Libris.ro au citit de 3 ori mai mult

Corina Naftanaila

În urma proiectului #RespectYourself - Oferă-ți timp pentru lectură demarat de Libris.ro și aplicat la nivelul Școlii Gimnaziale Nr. 27 din Brașov, numărul cărților citite a crescut de 3 ori față de același interval de timp al anului precedent.

Libris.ro a demarat în luna martie campania #RespectYourself - Oferă-ți timp pentru lectură, proiect prin care își propune să prezinte lectura din perspectiva unei activități care înseamnă respect față de sine, preocupare pentru autocunoaștere și dezvoltare. Pornind de la ipoteza că acolo unde sunt alocate resurse financiare, umane și de timp, numărul cărților citite le nivelul unei comunități crește simțitor, Libris.ro a lansat în cadrul campaniei un proiect-pilot desfășurat la nivelul a două școli, una din mediul urban și alta din rural. Astfel, în prima parte a proiectului, Libris.ro a donat peste 3.000 de volume atractive bibliotecii Școlii Gimnaziale nr. 27 din Brașov, destinate atât elevilor, profesorilor și, ca o noutate, chiar părinților.

libris

Pe lângă dotarea bibliotecii cu volume actuale, apreciate și cunoscute de copii, adolescenți, profesori și părinți, Libris.ro a susținut o serie de acțiuni de încurajare a lecturii, cum ar fi „Campionatul Lecturii", adresat copiilor din ciclul primar de învățământ și „Clubul de Lectură", adresat copiilor din învățămânul gimnazial. La finalul anului școlar, Libris.ro a oferit diplome și premii celor mai activi cititori.

Investiția alocată acestei faze a proiectului se ridică la 75.000 lei.

După primele trei luni, statisticile arată îmbucurător: elevii claselor I- IV au împrumutat peste 4.700 de cărți dintre cele donate în cadrul proiectului, iar elevii de gimnaziu peste 500, la care se adaugă alte 1.502 volume din fondul vechi al bibliotecii. Și adulții au citit: 35 de cadre didactice au împrumutat în trei luni 98 de cărți, respectiv 25 de părinți au citit 62 de cărți. În total, au fost citite aproape 7000 de cărți, de aproape 3 ori mai multe decât în perioada martie-mai 2017.

Acest proiect este de mare ajutor pentru noi. Copiii au nevoie mereu de îndrumarea noastră, a adulților, dar au nevoie și să fie ascultați și înțeleși. Ne bucurăm că Libris.ro a avut această inițiativă și deschiderea de a aduce în biblioteca școlii volume pe care copiii acestei generații le doresc, care le trezesc interesul. Acesta a fost primul pas care a asigurat reușita. Rezultatele se văd deja și cu siguranță vor fi unele de durată", a declarat Victor Vijoli, directorul Școlii Gimnaziale Nr. 27, din Brașov.

Proiectul va continua în septembrie cu o dotare similară a bibliotecii Şcolii Gimnaziale din comuna Cristian, județul Brașov, dar și cu acțiuni complementare proiectului la nivelul unei comunități defavorizate.


libris
Am lansat proiectul #RespectYourself pentru că noi credem cu adevărat în puterea cărților de a schimba lumea în bine. Credem că este de datoria noastră, a celor care activăm pe piața de carte să apropiem copiii și tinerii de lectură. Suntem convinși că, în rândul comunităților unde copiii au acasă modele preocupate de lectură, iar la școală o bibliotecă generoasă, cu volume actuale și cadre didactice deschise la nou, numărul de cărți citite de aceștia este peste medie. Rezultatele obținute la Școala Gimnazială Nr. 27 ne dau puterea să mergem înainte cu acest proiect și chiar să propunem autorităților un proiect la scară largă, aplicabil la nivel național", a declarat Laura Țeposu, director de dezvoltare Libris.ro.

Fondat in 2009, Libris.ro este o afacere 100% romaneasca si cea mai mare librarie online din Romania. Peste 120.000 de titluri de carte stau la dispozitia cititorilor pe Libris.ro, alaturi de jocuri pentru copii, board games, muzica, filme si cadouri. Din decembrie 2014, Libris.ro s-a alaturat Organizatiei "Salvati Copiii" in proiectul de reducere a mortalitatii infantile in Romania.

Articolul urmator
Poveștile copiilor din toată lumea care vor să trăiască mai bine: „Ori ajungi în Europa, ori mori pe mare”
Poveștile copiilor din toată lumea care vor să trăiască mai bine: „Ori ajungi în Europa, ori mori pe mare”

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Copiii ai căror părinți pleacă în străinătate au parte de o copilărie umbrită de dor și lacrimi. „M-a luat în brațe și m-a asigurat că va reveni acasă ori de câte ori va putea, că mă iubește mult..."
    Copiii ai căror părinți pleacă în străinătate au parte de o copilărie umbrită de dor și lacrimi. „M-a luat în brațe și m-a asigurat că va reveni acasă ori de câte ori va putea, că mă iubește mult..."

    Mirajul străinătății atrage mii de români care pleacă an de an în diferite părți ale lumii să muncească pentru a asigura un trai mai bun familiilor lor. Din păcate,...

    Studiu: copiii cu tați implicați în activitățile lor au performanțe academice mai mari
    Studiu: copiii cu tați implicați în activitățile lor au performanțe academice mai mari

    Câteva minute de joacă și hârjoneală între tată și copii în fiecare zi le aduc mari beneficii micuților. Notele obținute la școală vor fi mai mari, iar...

    Lege nouă: profesorii care hărțuiesc elevii nu mai au voie să predea
    Lege nouă: profesorii care hărțuiesc elevii nu mai au voie să predea

    Senatoarea PNL Alina Ghorghiu a inițiat un proiect de lege prin care se dorește ca toate cadrele didactice care sunt urmărite penal sau trimise în judecată pentru hărțuirea...

    O femeie a citit mesajele logodnicului ei infidel chiar la nunta lor, în timpul ceremoniei religioase
    O femeie a citit mesajele logodnicului ei infidel chiar la nunta lor, în timpul ceremoniei religioase

    O femeie de peste hotare i-a dezvăluit logodnicului ei că a aflat că acesta o înșeală într-un moment neașteptat: la altar. În timp ce ar fi trebuit să-și citească...

    Capacitate 2021: Numărul mediilor de 10 a fost de șapte ori mai mic față de anul trecut
    Capacitate 2021: Numărul mediilor de 10 a fost de șapte ori mai mic față de anul trecut

    Examenul de Capacitate din 2021 s-a încheiat pentru elevii de clasa a VIII-a, care pe 25 iunie au susținut ultima proba scrisă. Pe 29 iunie au fost publicate și primele rezultate...

    Iubitul meu mi-a dat un ultimatum: ori accept o relație poliamoroasă, ori continuă să mă înșele
    Iubitul meu mi-a dat un ultimatum: ori accept o relație poliamoroasă, ori continuă să mă înșele

    O relație de cuplu solidă se construiește în timp, însă este nevoie de implicarea ambilor parteneri. În anumite situații însă, doar unul dintre ei se dedică...

    200 lei în plus pentru elevii din învățământul primar. Iată cum pot beneficia de ei
    200 lei în plus pentru elevii din învățământul primar. Iată cum pot beneficia de ei

    Elevii din învățământul primar ar putea primi vouchere de peste 200 lei pentru controale oftalmologice, achiziționarea de ochelari de vedere, intervenţii medicale sau...

    Am doi copii cu ADHD și pot spune că este mult mai mult decât o simplă lipsă de concentrare
    Am doi copii cu ADHD și pot spune că este mult mai mult decât o simplă lipsă de concentrare

    Printre marile provocări cu care se poate confunta un părinte se regăsește și aceasta: să vadă cum copilul său este diagnosticat cu ADHD. Cu atât mai mult cu cât nu este...

    © 2024 Qbebe