Elevii vor primi vouchere pentru echipament sportiv de la Ministerul Educației

Elevii vor primi vouchere pentru echipament sportiv de la Ministerul Educației

Corina Naftanaila

Ministrul Educației vine cu alte vești pentru elevii din România. De această dată, a anunțat că din bugetul pentru anul 2019 o parte va fi alocat pentru rechizite, dar și pentru echipamente sportive.

După ce în urmă cu doar câteva zile, Ministrul Educației a dorit scoaterea orelor de educație fizică pentru elevii de la clasa I și clasa pregătitoare, acum se pare că vine în susținerea acestei activități. Conform spuselor Ecaterinei Andronescu, elevii vor beneficia de vouchere pentru echipamente sportive. Mai exact, va fi alocată suma de 600 de milioane de lei pentru rechizite și costumație necesară la ora de educație fizică.

echipament sportiv"Nu este prima dată când se derulează un asemenea proiect. Un proiect de rechizite şcolare pentru un număr de aproximativ 1,1 -1,2 milioane s-a mai derulat începând cu anul 2001. (...) Procedura va fi Legea achiziţiilor publice. Nu putem să fim în afara legii. Intenţionăm ca în aceste resurse să cuprindem pentru elevii din ciclul gimnazial şi două cărţi - Limba română şi Matematică, manuale care să rămână la ei pentru că le sunt utile pentru Evaluarea de la clasa a VIII-a şi pentru ciclul liceal disciplinele care sunt discipline de exame. Pentru echipamentul sportiv se dau vouchere şi fiecare îşi cumpără potrivit măsurii costum de trening şi adidaşi", a declarant Ministrul Educației.

Voucherul pentru echipamentele sportive va fi acordat elevilor din cadrul învățământului obligatoriu (clasa pregătitoare - clasa a X-a).

Surse: mediafax.ro, activenews.ro.

Articolul urmator
Școlile trec la catalogul electronic. Care sunt indicațiile de la Ministerul Educației
Școlile trec la catalogul electronic. Care sunt indicațiile de la Ministerul Educației

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Elevii vor primi vouchere culturale de minim 250 de lei: proiect legislativ adoptat de Senat
    Elevii vor primi vouchere culturale de minim 250 de lei: proiect legislativ adoptat de Senat

    Un proiect legislativ adoptat deja de Senat, prevede acordarea de vouchere culturale pentru elevi, de cel putin 250 de lei. Iată cum vor putea fi folosite aceste vouchere culturale.

    Din toamnă elevii înapoi în clase: ce schimbări anunță Ministerul Educației
    Din toamnă elevii înapoi în clase: ce schimbări anunță Ministerul Educației

    Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, este convins de faptul că elevii vor merge la școală din toamnă! Acesta spune că valul patru în niciun caz nu va fi atât de...

    De mâine toți elevii se reîntorc în bănci. Precizări importante de la Ministrul Educației
    De mâine toți elevii se reîntorc în bănci. Precizări importante de la Ministrul Educației

    Începând de miercuri toți elevii din țară, inclusiv cei din clasele gimnaziale și de liceu se vor reîntoarce în bănci, în localitățile care intră...

    200 lei în plus pentru elevii din învățământul primar. Iată cum pot beneficia de ei
    200 lei în plus pentru elevii din învățământul primar. Iată cum pot beneficia de ei

    Elevii din învățământul primar ar putea primi vouchere de peste 200 lei pentru controale oftalmologice, achiziționarea de ochelari de vedere, intervenţii medicale sau...

    Guvernul a decis: doar 7.000 de copii au fost afectați de pandemie! Aceștia vor primi consiliere psihologică
    Guvernul a decis: doar 7.000 de copii au fost afectați de pandemie! Aceștia vor primi consiliere psihologică

    Restricțiile impuse în ultimii doi ani, din cauza pandemiei de coronavius, ne-au afectat pe fiecare în parte. Brusc, a trebuit să ne adaptăm unei noi realități, lucru care...

    Concediu parental se dublează! Ce alte beneficii vor primi tăticii care stau acasă cu copilul
    Concediu parental se dublează! Ce alte beneficii vor primi tăticii care stau acasă cu copilul

    Concediul parental s-a dublat și condițiile de acordare a stimulentului s-au schimbat. Vezi ce documente sunt necesare, ce modificări au fost aduse legislației și de ce trebuie să stai...

    Se măresc din nou alocațiile. Data de la care copiii vor primi mai mulți bani
    Se măresc din nou alocațiile. Data de la care copiii vor primi mai mulți bani

    Alocațiile copiilor vor fi majorate din nou. Dacă pe 1 ianuarie 2021 acestea s-au mărit cu 20%, alocaţia pentru copiii cu vârste între 2 şi 18 ani ajungând la suma de...

    CONCURS: Fii contributor Qbebe și poți câștiga lunar vouchere DASHA
    CONCURS: Fii contributor Qbebe și poți câștiga lunar vouchere DASHA

    Știți ce sunteți voi, dragi părinți? Cei care cresc nemurirea. Știți când devine mai ușor? Niciodată. Aici vă puteți scrie gândurile, oboselile, frământările,...

    © 2024 Qbebe