Festivalul Brazilor de Crăciun – de 17 ani, lumea bună face lumea mai bună!

Festivalul Brazilor de Crăciun – de 17 ani, lumea bună face lumea mai bună!

Irina Olteanu - Redactor Senior

De 27 de ani, Salvați Copiii România și-a asumat ca prioritate accesul egal și nediscriminatoriu al tuturor copiilor la educație, pentru că de integrarea educațională depinde întreg parcursul social. În acest scop, de 17 ani consecutiv, Festivalul Brazilor de Crăciun a devenit un eveniment - reper, care plasează dreptul la școală al copilului în centrul agendei publice.

Festivalul Brazilor de Crăciun este un eveniment anual organizat de Salvaţi Copiii România, în cadrul căruia are loc strângerea de fonduri pentru derularea programelor educaționale şi care are ca centru de interes o licitaţie specială de brazi de Crăciun, creaţi exclusiv pentru această ocazie de către designeri români.

Până acum, la cele 16 ediţii ale Festivalului Brazilor de Crăciun, Salvaţi Copiii a strâns fonduri în valoare de 3.874.100 euro şi a reușit astfel să ofere asistenţă pentru 28.195 de copii: 6.556 de copii au participat la Grădiniţele Estivale, 18.008 copii au fost incluşi în programul Școala după Școală, iar 3.631 de copii au luat parte la programul A Doua şansă. La ediția din 2016, din licitația celor 27 de brazi creați special pentru acest eveniment, din biletele de tombolă și din sponsorizări au fost colectate fonduri în valoare totală de 520.000 de euro. Suma obţinută a fost dublă faţă de cea strânsă în 2015, de 250.000 de euro.

festivalul brazilor de craciun

Accesul inegal la educație, abandonul școlar, lipsa suportului pedagogic susținut sunt cauze directe ale unei performanțe școlare scăzute, care deschide cercul vicios al sărăciei educaționale. Studiul din 2015 al Programului privind evaluarea internațională a elevilor (PISA) al OCDE a arătat că performanța scăzută în rândul elevilor din cel mai dezavantajat sfert este de aproape trei ori mai mare decât cea a elevilor din sfertul economic superior. Mai mult de jumătate dintre tinerii cu vârsta de 15 ani din sfertul economic cel mai defavorizat nu posedă nivelul minim de competențe în știință (56,1%), citit (57,5%) și matematică (59%). Decalajul este unul dintre cele mai ridicate din Uniunea Europeană: 36,9 puncte procentuale la știință, comparativ cu 26,2 puncte procentuale în UE, potrivit datelor publicate de Comisia Europeană, în Monitorul educației și formării 2017.

Subfinanțarea din educație este evidentă, dacă ne uităm la povara financiară neobișnuit de mare asupra gospodăriilor românești, vom observa că în medie ele cheltuie 39 de lei pentru educație la fiecare 100 lei cheltuiți din bani publici: aceasta este cea mai ridicată proporție din UE (date publicate de Comisia Europeană, în Monitorul educației și formării 2017). Mai mult, nu există programe dedicate pentru a canaliza resurse suplimentare către școlile dezavantajate.

Statisticile nu sunt optimiste: datele oficiale arată că aproape jumătate dintre copiii din România (49%) se află în risc de sărăcie sau excluziune socială, fenomen care are consecințe grave pe termen lung și nu doar asupra copilului, ci și asupra întregii societăți. În statele membre ale UE, riscul este de 26,4% pentru copii, comparativ cu 22,8% pentru adulți, conform datelor EUROSTAT. În țara noastră, diferența este mult mai mare decât media, riscul măsurat în cazul copiilor depășind cu 13 procente riscul de sărăcie în cazul adulților.

Una dintre măsurile cele mai eficiente de menținere a copiilor vulnerabili în școală este programul "Școala după școală", prin care li se asigură asistență pedagogică, psihologică, dar mai ales un mediu social stabil și sigur.

Din experiența Salvați Copiii, integrarea în programul Şcoala după Şcoală are un impact pozitiv clar asupra succesului școlar al copiilor. Cu toate acestea, doar 43% dintre școlile bucureștene implementează programul în acest an școlar: 89 de școli din cele 200 în care se organizează învățământul primar și gimnazial. Numărul de elevi cuprinși este de 84.437 de elevi în ciclul primar și 60.333 de elevi în ciclul gimnazial.

În cei 17 ani de la lansare, Festivalul Brazilor de Crăciun a devenit un eveniment de referință, la care participă cei mai influenți manageri de companii, antreprenori, persoane publice, oameni din media, în scopul strângerii de fonduri pentru sprijinirea proiectelor educaționale ale Salvaţi Copiii România. Evenimentul este organizat sub forma unei licitații speciale de brazi de Crăciun, concepuți exclusiv pentru această ocazie, de către unii dintre cei mai cunoscuţi designeri din țară.

Dacă îl întrebi pe Omid Ghannadi de ce răspunde, an de an, apelului Salvaţi Copiii, răspunsul este puternic: "Pentru că ne dorim să se schimbe ceva în bine în România şi în primul rând trebuie să investim în educaţia copiilor, în speranţa că ei vor fi mai înţelepţi decât suntem noi și vor avea posibilitatea de a construi o lume mai bună decât am reuşit noi să o facem pentru ei".

Ana Wagner crede cu tărie că artiştii trebuie să se implice în proiecte sociale şi pentru exemplul pe care îl dau: "Cu toţii trebuie să ne implicăm civic şi să luăm atitudine atunci când e momentul potrivit. Artiştii au un statut vizibil în societate, constituie avangarda societăţii şi dau tonul de multe ori în anumite curente, proiecte, atitudini. Ca urmare, au un rol important în a da tonul legat de implicarea în societate, în proiecte de caritate. Caritatea e bine să se întâmple printr-un sistem bine pus la punct, iar Salvaţi Copiii România este instituţia potrivită pentru acest lucru."

Anca Fetcu Lupu, aflată deja la a treia participare la Festivalul Brazilor de Crăciun, a desenat deja bradul pe care îl va dedica, și anul acesta, copiilor incluși în programele educaționale ale organizației Salvați Copiii România: „De fiecare dată m-am simțit onorată să pot ajuta prin creație demersul extraordinar al Salvați Copiii. Anul acesta, implicarea este cu atât mai personală, cu cât am devenit mamă și privesc copiii din cu totul altă perspectivă. Mai mult, fiul meu s-a născut prematur și a avut nevoie de incubator. Am născut la Maternitatea din Brașov, unde Salvați Copiii a donat cel puțin două incubatoare", povestește designerul.

Designerii participanți: Doina Levintza • Stephan Pelger • Cătălin Botezatu & Școala Metropolitană ARC • Mihaela Glăvan • Omid Ghannadi & Dr. Elena Cristian • Ana Wagner • Anca Lungu • Zenya Atelier & Joomay • Dhaniel Nora • Anca Fetcu Lupu, cu sprijinul Atelier 13 • Carmen Ormenișan • M. Marquise • Dorin Negrău • Roman Octav, susținut de Craftex • CRESC Studio & Teilor • Nicu Bocancea, susținut de Florăria Iris • Andrea Tincu • Adela Pârvu & Sephora • Alexandra Abraham & Mihai Toma • CRISTALLINI, în colaborare cu Simona Opriș • Bogdana Grapă, cu sprijinul Libris.ro • Lucia Olaru • Adela Vârgolici & Art Safari • Mihaela Păun • Roxana Stoian & Roton Gabriela Dogaru & Georgiana Evi, cu sprijinul Naturici.ro • Ştefania Mircea & Salvați Copiii.

festivalul brazilor de craciun

Sponsorii ediției 2017 sunt:
Sponsori Diamond: Catena, Globalworth
Sponsori Platinum: Carrefour, DP World, Fortech, IC Group, Kaufland România, Stage Expert
Sponsori Gold: Agro-Est, BCR, Dorna, Romanian Business Consult
Sponsori Silver: Altius, Ariston, BASF, BDG, Canah, Capgemini, Clifford Chance Badea, Environ, High Tech Systems & Software, International Alexander, Maresi Foodbroker, Mercedes-Benz, Metropolitan Life, One United Properties, Oscar Downstream, Porsche Bank, Renault, Secom, Sky XS Aircargo, Tezyo, by Otter Distribution.

Mulțumiri speciale: Alexandra Abraham • Andrea Tincu • BDG Import, Evian & True • Beautik Haute Parfumerie • Bien Savvy • Bon Bijou Jewerly • Caju by Joseph Hadad • Cartier România • Centrul Shakti • Club Med • Collective • CONSIGLIERI • Country Spa • CRISTALLINI • DAVINO • Dent Estet • Depozitarul Central • Dorin Negrău • Edelweiss Center • Editura Humanitas • Elena Perseil • Eventures • Fudge • GETT'S • Hadar Chalet • Hotel Epoque • Hotel Iaki • I regali di Francesca • IBD Beauty • Joseph by Joseph Hadad • Laura8 • L'Atelier-l'art culinaire Restaurant • L'Erbolario, Sensiblu • Love Love • Lucia Olaru • LURE Studio • MAIOCCI • Nomasvello Calea Victoriei • OBSIDIAN • Orologeria GALT • PadelMania • Purple Flowers • PRIVATO • Renault • Rotary Art • Sephora România • Simbio • SKEYNDOR • Sport Loft • TopLine • TTS Group • Wild Olive | African Artisans • Wunderman • Zenya Atelier.

Comitetul de organizare al evenimentului: Amalia Năstase, Andreea Raicu, Corina Bârlădeanu, Cornel Ilie, Florentina Tararache, Jean Paul Bottcher, Laura Coroianu, Liviu Sfrija, Tereza Munteanu şi Gabriela Alexandrescu.

Mai multe informații despre Festivalul Brazilor de Crăciun, ediția 2017, aici.

Articolul urmator
Gemenele siameze, care au uimit lumea acum 32 de ani, sunt profesoare la gimnaziu! Află povestea lor
Gemenele siameze, care au uimit lumea acum 32 de ani, sunt profesoare la gimnaziu! Află povestea lor

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Scrisoarea unei mame către tații din toată lumea: „Știți cum îi faceți viața mai bună soției? Cu o vasectomie!"
    Scrisoarea unei mame către tații din toată lumea: „Știți cum îi faceți viața mai bună soției? Cu o vasectomie!"

    Vă aducem în atenție scrisoarea emoționantă a unei mămici cu trei copii, destinată tăticilor din întreaga lume care susțin că își iubesc soțiile și le sunt...

    Cel mai frumos cadou pentru o mamă? Spune-i că face o treabă bună
    Cel mai frumos cadou pentru o mamă? Spune-i că face o treabă bună

    Nimic nu poate fi mai măgulitor și mai încurajator pentru o mamă decât să primească un compliment prin care să fie apreciată pentru treaba bună pe care o face având...

    Am 33 de ani și încă mai am nevoie de mama mea! Când am aflat că are cancer, am simțit că lumea se prăbușește
    Am 33 de ani și încă mai am nevoie de mama mea! Când am aflat că are cancer, am simțit că lumea se prăbușește

    O femeie din SUA povestește cum o seară banală s-a transformat într-una dintre cele mai înfricoșătoare experiențe din viața ei, în doar câteva secunde. Mama ei...

    Am început să întineresc după ce am trecut prin menopauză. Lumea crede că am cu 15 ani mai puțin
    Am început să întineresc după ce am trecut prin menopauză. Lumea crede că am cu 15 ani mai puțin

    O femeie din Marea Britanie a întinerit după ce a trecut prin menopauză. Are peste 50 de ani, însă lumea nu crede că are mai mult de 35. Cum de arată așa la această...

    Am un singur copil la 32 de ani și nu mai plănuiesc să am altul. E alegerea mea și toată lumea trebuie să înțeleagă asta
    Am un singur copil la 32 de ani și nu mai plănuiesc să am altul. E alegerea mea și toată lumea trebuie să înțeleagă asta

    Este normal ca atunci când faci un copil, să primești întrebarea „Dar când îl faci pe următorul?”. Răspunsul primit este menit să ne satisfacă...

    Am ales să stau doi ani departe de copiii mei și asta m-a făcut o mamă mai bună
    Am ales să stau doi ani departe de copiii mei și asta m-a făcut o mamă mai bună

    O mamă de peste ocean povestește cum a schimbat-o experiența de a fi departe de copiii săi timp de 2 ani.

    Am divorțat după 37 de ani de căsnicie, pentru că m-am îndrăgostit de cea mai bună prietenă a mea
    Am divorțat după 37 de ani de căsnicie, pentru că m-am îndrăgostit de cea mai bună prietenă a mea

    Să ajungi să te descoperi pe tine însăți cu adevărat, să îți dai seama ce te împlinește de fapt, sunt procese care pot dura zeci de ani. În anumite cazuri,...

    Mi-am făcut histerectomie la 28 de ani și a fost cea mai bună decizie din viața mea
    Mi-am făcut histerectomie la 28 de ani și a fost cea mai bună decizie din viața mea

    Dacă anumite femei se tem să ia în calcul posibilitatea de a trece vreodată printr-o histerectomie, altele ajung să se gândească serios la așa ceva din pricina unor...

    © 2024 Qbebe