Știți despre cine vorbim? Despre mamele care duc două lupte în paralel: lupta pentru copilul lor și lupta pentru propria lor viață. Da, vorbim despre mamele bolnave care, cu ajutorul unor puteri care ne sunt total necunoscute, reușesc să urmeze tratamente dureroase, ore interminabile petrecute în spital și, în același timp, reușesc să își țină copilul strâns la piept, să îl alăpteze, să îi ofere atenție, grijă, dragoste, cu prețul ultimilor stropi de energie rămase în corp.
Aceasta este povestea lui Sarah Whitney, o femeie din Florida, mămică a 3 copii, care a aflat că este bolnavă de cancer la sân când era însărcinată în 20 de săptămâni cu cel de-al treilea copil al familiei.
Înainte să nască, Sarah a fost nevoită să facă o operație de mastectomie, adică eliminarea sânului în totalitate, cât şi a nodulilor limfatici axilari. Nu după mult timp, mai exact pe 21 aprilie, Kal El a venit pe lume. Femeia și-a dorit din toată inima să îl alăpteze, dar acest lucru a fost posibil numai în primele două săptămâni de viață ale micuțului, după care ea a fost nevoită să înceapă chimioterapia.
Katie Murray, un fotograf local, a surprins momentul emoționant în care această mămică, aflată pe patul de spital, conectată la aparate și purtând amprenta operațiilor suferite, își alăptează bebelușul, trăind cu intensitate acest moment plin de tandrețe. Fotografia a fost postată pe rețelele de socializare și a atras comentarii și mesaje de susținere din partea utilizatorilor din lumea întreagă, fiind considerată o reală inspirație și un exemplu de curaj și determinare cum rar mai vedem.
"Îmi dau seama cât de mult au însemnat aceste fotografii pentru familia mea. Nu am înțeles de ce au reușit să îi emoționeze atât de tare și pe alții. Presupun că lumea le-a perceput ca pe un simbol al sacrificiului pe care orice părinte ar trebui să îl facă pentru copilul lui, un simbol al iubirii necondiționate", declară Sarah într-un interviu.
Curajoasa mămică mai adaugă: "Am suferit mult și am avut parte de provocări dureroase, dar iau totul așa cum vine și sunt recunoscătoare pentru faptul că el s-a născut sănătos. În familia aceasta există numai luptători. Noi nu renunțăm niciodată!"
Recuperarea lui Whitney continuă chiar și în zilele noastre, femeia postând pe rețelele de socializare diverse fotografii cu familia ei și articole informative legate de nemiloasa boală pe care a reușit să o învingă.
Sursa: www.huffingtonpost.com
Sursa foto: Facebook.com