ECONOMIDA

Imaginea sfâșietoare a unei fetițe bolnave de cancer, izolată de tată pentru a o proteja împotriva coronavirusului

Din ce în ce mai multe persoane se mobilizează în stoparea răspândirii coronavirusului, iar pe această cale, vedetele au un cuvânt foarte important de spus.

Pentru că fiecare dintre noi tinde să urmărească cel puțin una sau două vedete, știm foarte bine că, uneori, cuvântul acestora poate cântări cu adevărat în favoarea unui aspect. Ca drept urmare, multe vedete care își expun opinia cu privire la coronavirus și roagă audiența să rămână acasă, reușesc cu adevărat să transmită un mesaj important.

Ant și Dec - un cuplu de prezentatori din UK - au avut onoarea de a fi rugați de către o fetiță să transmită un mesaj important, care să ajungă la inimile tuturor oamenilor: Stați în casă!

fetita izolata de tatal ei, bolnava de leucemie

O fetiță în vârstă de 4 ani, pe nume Mila, diagnosticată cu leucemie, apelează la cei doi prezentatori pentru a transmite un mesaj important oamenilor: „Voi sunteți super-eroii mei și aș vrea să vă rog să le spuneți oamenilor să stea acasă, pentru a mă proteja pe mine și pe ceilalți copii, la fel ca mine!”, le-a transmit micuța.

Fetița este complet izolată, alături de mama sa, în vreme ce tatăl și surioara au fost nevoiți să plece, pentru a nu mai lua contact cu micuța și a nu-i destabiliza starea.

Cei doi prezentatori s-au conformat și... respectând regula de a nu ieși din casă, s-au filmat și au transmis mesajul important al Milei, în sperața că va ajunge la sufletele tuturor: Stați acasă!

Sursa: metro.co.uk

Scrisoarea sfâșietoare către Moș Crăciun a unui băiețel abuzat

Surse foto: metro.co.uk

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    7 lucruri pe care părinții ar trebui să le facă pentru a-și proteja copiii împotriva abuzului sexual
    7 lucruri pe care părinții ar trebui să le facă pentru a-și proteja copiii împotriva abuzului sexual

    Abuzul sexual la copii nu este un subiect pe care părinții să-l tolereze ușor. Deși cazurile sunt din ce în ce mai numeroase, părinților le vine greu să discute despre această...

    Vești uimitoare! S-a descoperit primul vaccin împotriva coronavirusului
    Vești uimitoare! S-a descoperit primul vaccin împotriva coronavirusului

    O companie americană a anunțat recent că a produs primul lot de vaccin contra noului coronavirus.

    Scrisoarea sfâșietoare a unei mame plecate în Spania: Viața copiilor noștri nu o putem cumpăra cu bani
    Scrisoarea sfâșietoare a unei mame plecate în Spania: Viața copiilor noștri nu o putem cumpăra cu bani

    "Nu mai am nimic de luptat, vreau numai să-mi regăsesc familia, să mă regăsesc pe mine". Iată ce spune Mărioara Miloș, o mamă din Roșiori care a plecat acum 13 ani să...

    Cine este mai implicat în creșterea copilului? Mama sau tata? Dacă v-aș spune că sunt un tată care stă acasă cu copiii și mi-ați vedea tatuajele....
    Cine este mai implicat în creșterea copilului? Mama sau tata? Dacă v-aș spune că sunt un tată care stă acasă cu copiii și mi-ați vedea tatuajele....

    Cu toții ne lovim de aparențe și din păcate, de foarte multe ori ele ajung să blocheze calea noastră către fericire. Dar cum interferează nevoia de a judeca în conformitate cu...

    Rugăciunea pe care trebuie sa o spui de Sfântul Nicolae pentru a-ți proteja familia de necazuri
    Rugăciunea pe care trebuie sa o spui de Sfântul Nicolae pentru a-ți proteja familia de necazuri

    În fiecare an, în noaptea de 5 spre 6 decembrie Moș Nicolae vine și aduce daruri tuturor copiilor. Personajul legendar izvorăște dintr-o sursă de adevăr, iar în urma...

    Scrisoare către fiica mea care își judecă imaginea din oglindă
    Scrisoare către fiica mea care își judecă imaginea din oglindă

    O fată este cel mai aprig critic când vine vorba despre propriul aspect fizic. Iar oglinda, odată cu trecerea timpului, ajunge să fie o întâlnire dureroasă cu propria...

    Simptomul neașteptat care confirmă prezența coronavirusului la copii
    Simptomul neașteptat care confirmă prezența coronavirusului la copii

    Se numesc deja ”degete Covid” și medicii de peste tot din lume avertizează părinții să fie atenți la acest simptom dermatologic care este legat de infectarea cu noul...

    © 2019 Qbebe