Începe Festivalul “Opera Copiilor”!

Începe Festivalul “Opera Copiilor”!

Corina Naftanaila

În perioada 1-4 iunie 2017, Opera Comică pentru Copii organizează a treia ediție a Festivalului "Opera Copiilor", în cadrul căreia sunt programate numeroase evenimente în aer liber, pentru întreaga familie, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. Festivalul are loc în Parcul Herăstrău, la Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti" și la Palatul Național al Copiilor. Ediția din acest an propune activități care se înscriu în patru concepte diferite: spectacole, joacă, distracție și educație.

Astfel, toți spectatorii sunt invitați să vizioneze în aer liber producțiile OCC din Salonul Mozart și Sala UnderGrant - concerte lecție, spectacole interactive, operă și balet, musicaluri din "Trilogia Creangă 180", povești simfonice - montate pe scena de pe malul lacului din Parcul Herăstrău și la Gospodăria Moișeni din Muzeul Satului. O scenă separată din parc va fi destinată recitalurilor susținute de corurile Cantus Mundi și ansamblurile Simfonia Mundi din toată țara. La Palatul Național al Copiilor, pe 1 iunie, se va desfășura competiția internațională de balet EuRO Dance.

opera copiilor Joaca va fi asigurată în corturi special amenajate, unde copiii vor avea la dispoziție puzzle-uri și jocuri OCC, dar și posibilitatea de a se picta pe față și de a face fotografii la minut. Filmele educative difuzate la Cinema OCC și atelierele pentru copii și părinți vor asigura componenta de Educație din festival.

Distracția va fi la ea acasă pe toată durata festivalului. În Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti" se va desfășura o vânătoare de comori cu indicii care-i vor purta zilnic pe cei mici în incinta muzeului, iar în Parcul Herăstrău se va organiza o ediție inedită a turului "În Spatele Cortinei", desfășurată din oră în oră pe Aleea Michael Jackson.

Cel mai impresionant eveniment din Festivalul "Opera Copiilor" va fi și în acest an găzduit de Teatrul de Vară din Parcul Herăstrău. Pe 3 iunie, de la ora 19:00, publicul va avea parte de un spectacol de gală, cu momente coregrafice din stagiunea curentă și arii de operă îndrăgite, oferite de artiștii Operei Comice pentru Copii.

Biletele pentru Gala OCC costă 10 RON și sunt disponibile aici: bit.ly/Bilete-GalaFOC2017. Participarea la Turul OCC este gratuită și garantată doar de înscrierea în prealabil aici: bit.ly/Înscriere-TurulFOC2017.

Programul Festivalului "Opera Copiilor" poate fi consultat pe site-ul instituției organizatoare, www.operacomica.ro, în aplicația Opera Comică, disponibilă gratuit în App Store și Google Play, sau la punctele de informare din Parcul Herăstrău (Intrarea Charles de Gaulle).

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii are lunar peste 10 000 de spectatori.

Articolul urmator
KINOdiseea - Festivalul Internațional de Film pentru Publicul Tânăr (open air) aduce 7 filme și activități pentru copii până pe 12 septembrie
KINOdiseea - Festivalul Internațional de Film pentru Publicul Tânăr (open air) aduce 7 filme și activități pentru copii până pe 12 septembrie

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Vaccinarea anti-COVID a copiilor cu vârste între 5 și 11 ani începe în 26 ianuarie!
    Vaccinarea anti-COVID a copiilor cu vârste între 5 și 11 ani începe în 26 ianuarie!

    Începând cu data de 26 ianuarie, copiii cu vârste între 5 şi 11 ani vor putea fi imunizaţi anti-Covid. Vaccinarea se poate realiza și fără programare, în...

    Când începe vaccinarea anti-COVID la copiii din România
    Când începe vaccinarea anti-COVID la copiii din România

    Vaccinarea copiilor între 12 și 17 ani a început mai repede decât ne așteptam, mai exact din 2 august, cu vaccinul Moderna. Însuși Valeriu Gheorghiță,...

    Când începe bebe să zâmbească?
    Când începe bebe să zâmbească?

    Zâmbetul unui bebeluș ar putea topi inima oricui. Uite de la ce vârstă bebe începe să îți încânte privirea cu zâmbetul său.

    Știința demonstrează că fiecare viață umană începe în momentul fertilizării, nu la naștere
    Știința demonstrează că fiecare viață umană începe în momentul fertilizării, nu la naștere

    În luna decembrie a anului trecut, la Curtea Supremă de Justiție a SUA a fost adusă în dezbatere o lege adoptată de statul Mississippi, potrivit căreia avorturile sunt...

    Pubertatea începe mai devreme în ziua de azi! Ce trebuie să știe părinții
    Pubertatea începe mai devreme în ziua de azi! Ce trebuie să știe părinții

    Cara Natterson, medic pediatru și Vanessa Kroll Bennett, mamă de 4 adolescenți, cu o experiență vastă în dezvoltarea copilului, povestesc despre cartea pe care au scris-o...

    Iubitul mă sufocă cu atenția lui și începe să plângă dacă nu pot să petrec timp cu el
    Iubitul mă sufocă cu atenția lui și începe să plângă dacă nu pot să petrec timp cu el

    O femeie de peste hotare se află într-o relație cu un bărbat care îi cere mai multă atenție decât îi poate oferi aceasta. A ajuns într-un punct în...

    Ce trebuie să faci atunci când copilul începe să rememoreze secvențe din vieți anterioare
    Ce trebuie să faci atunci când copilul începe să rememoreze secvențe din vieți anterioare

    "Am mai fost aici", "am mai văzut persoana aceea", "îmi aduc aminte cum am murit" sunt doar câteva din situațiile cu totul neașteptate când cei mici par să rememoreze...

    Zodiile care vor începe un nou capitol în viața lor în luna noiembrie
    Zodiile care vor începe un nou capitol în viața lor în luna noiembrie

    Patru semne zodiacale vor trece prin schimbări radicale în luna noiembrie! Un vechi capitol se încheie, iar un nou capitol plin de surprize plăcute și liniște sufletească se...

    © 2024 Qbebe