Manute Creative
SOiL Aromoterapie autentică
Ai grija de burtica micutului tau

Jocul Balena Albastră face iar victime printre copii. O fetiță din Botoșani a fost găsită fără viață în casă

Tragedie în localitatea Coţuşca din judeţul Botoşani. O adolescentă de 14 ani a fost găsită spânzurată în anexa casei sale. Potrivit autorităților aceasta se juca un joc pe internet în care i se cerea să facă ”sacrificiul suprem”. 

Roberta avea 14 ani și locuia împreună cu fratele ei cu unchiul său în satul Cotu Miculinţi, comuna Coţuşca din Botoșani, părinții celor doi fiind plecați în străinătate. Adolescenta s-a sinucis prin spânzurare, fiind găsită în anexa casei fără suflare chiar de fratele său. Echipajele medicale ajunse la fața locului nu au mai putut face nimic pentru fată.

 "Eu aseară am fost anunţat, însă nu am avut puterea să mă duc acolo să văd cum stau lucrurile, pentru că e anchetă în derulare. Se pare că Procuratura a luat telefonul şi a constatat lucrul acesta. Din ce am înțeles, juca un joc pe internet în care i se cerea până la sacrificiul suprem. Nu este oficial, dar cei care au fost acolo mi-au transmis lucrul acesta. Familiile, şi părinţii, şi unchii, sunt oameni cu bunăstare, nu oameni dintr-o categorie socială mai scăzută. E destul de neplăcut. Am  înțeles că a mai fost un copilc are se juca jocul acesta, dar el nu a făcut sacrificiul suprem", a declarat primarul comunei Coţuşca, Constantin Viorel Ciobanu.

În acest caz s-a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi a fost dispusă necropsia”, a afirmat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, Valeriu Chihaia.

Poliția a deschis o anchetă pentru a exclude sau a confirma faptul că fata ar fi jucat un joc online care a determinat-o să facă acest gest. Cercetează toate dispozitivele electronice la care fata a avut acces online. "Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public conform cărora minora de 14 ani ar fi jucat un joc pe internet, care ar fi influenţat-o într-un mod negativ şi ar avea legătură cu împrejurările în care a survenit decesul, a fost dispusă ridicarea echipamentelor electronice la care avea acces minora, în vederea verificării acestora", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Delia Nenişcu.

Citește și: "Balena albastră": Noua provocare din mediul online ce pune în pericol viața copiilor

desen cu balena albastra pe o foaie alba

Jocul ”Balena Albastră”, mai periculos decât drogurile

Specialiștii Centrului Internațional Antidrog și drepturile Omului (CIADO) spun că jocul online Balena Albastră este la fel de periculos ca și drogurile pentru tineri, poate chiar mai periculos. Tinerii care sunt angrenați în astfel de provocări online periculoase au același profil psihologic precum cei care se apucă de droguri. Sunt teribiliști, mereu în goană dupa adrenalină și au impresia că activitățile de acest gen le oferă libertate, ceea ce este o iluzie. Se revoltă împotriva societății, iar acest detaliu este speculat la maximum de creatorii jocului, care l-au gândit astfel încât să atragă utilizatorii într-un cerc vicios din care nu mai ies.

Copiii care sunt prinși în astfel de jocuri su frustrări acasă sau la școală, nu au autonomie și se simt neînțeleși de adulți, care nu îi ascultă, nu îi văd că se luptă cu astfel de frustrări, ceea ce duce la dependența de joc, singurul mediu care le oferă ceea ce nu au. ”Cei mai mulţi dintre jucători nu au aceste lucruri nici acasă şi nici la şcoală. Jocurile care dau dependenţă le conferă toate aceste aspecte, mai precis iluzia acestor elemente. Iluzia independenţei”, a precizat Gigle Lazăr, directorul executiv al CIADO. Jocul a făcut primele victime în Rusia, răspândindu-se ulterior peste tot în lume. S-au descoperit aproximativ 130 de victime ale acestui joc și iată, că, din nefericire, numărul acestora este într-o continuă creștere.

Surse: Digi24, Botosaninews.ro, Realitatea, Antena3

 

Atenție, părinți! Jocul Sufocării face iar victime printre copii

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Au rămas fără tată, fără casă, iar mama lor este grav bolnavă. Cum poți ajuta 7 copii greu încercați de viață
    Au rămas fără tată, fără casă, iar mama lor este grav bolnavă. Cum poți ajuta 7 copii greu încercați de viață

    Mariana Naghiu este o femeie puternică, dar greu încercată de viață. Și-a pierdut acum 5 ani, în urmă unui accident vascular cerebral, fiind astfel nevoită să...

    Pâinea Nor, fără carbohidrați, zahăr și gluten - face ravagii printre mămici și pitici
    Pâinea Nor, fără carbohidrați, zahăr și gluten - face ravagii printre mămici și pitici

    Pâinea nor sau „cloud bread” a devenit cea mai virală rețetă din ultimii ani pentru persoanele care vor să mănânce ceva foarte gustos, fără teama de a acumula...

    Atenție, părinți! Doi copii din Botoșani s-au intoxicat cu parcetamol sirop
    Atenție, părinți! Doi copii din Botoșani s-au intoxicat cu parcetamol sirop

    O fetiță de cinci ani și frățiorul ei de doi ani au fost transferați din Botoșani cu un avion SMURD la un spital din București după ce s-au intoxicat cu paracetamol sirop.

    O mamă din Botoșani s-a aruncat în flăcări pentru a-și salva băiețelul de 4 ani
    O mamă din Botoșani s-a aruncat în flăcări pentru a-și salva băiețelul de 4 ani

    Disperată să își salveze copilul de 4 ani din casa cuprinsă de flăcări, o mamă din Flămânzi, județul Botoșani, s-a aruncat în focul care îi mistuia casa....

    A fost dată afară din casă, cu doi copii. Claudia Pătrășcanu vorbește despre divorțul de tatăl copiilor ei
    A fost dată afară din casă, cu doi copii. Claudia Pătrășcanu vorbește despre divorțul de tatăl copiilor ei

    Pe Claudia Pătrășcanu o știm din trupa Exotic, care a avut un succes nebun în anii 90. Îndrăgita cântăreață trece acum prin clipe dificile, după ce a fost...

    Primele imagini din noua casă a Adelinei Pestrițu. Unde își va crește fetița
    Primele imagini din noua casă a Adelinei Pestrițu. Unde își va crește fetița

    Adelina Pestrițu este una dintre acele vedete care a reușit să fie apreciată nu numai pentru calitățile ei fizice, ci și pentru modul în care reușește să construiască o...

    Aruncați-l, dacă îl aveți în casă! Un sirop pentru copii a fost retras din farmacii
    Aruncați-l, dacă îl aveți în casă! Un sirop pentru copii a fost retras din farmacii

    Compania producătoare de medicamente Pfizer România a solicitat farmaciilor din țară și distribuitorilor angro să retragă de la vânzare anumite loturi ale medicamentului...

    © 2021 Qbebe