Locuri insuficiente pentru nou-născuții cu patologii grave, din lipsa aparaturii medicale - Salvați Copiii continuă campania pentru dotarea maternităților -

Locuri insuficiente pentru nou-născuții cu patologii grave, din lipsa aparaturii medicale -	Salvați Copiii continuă campania pentru dotarea maternităților -

Irina Olteanu - Redactor Senior

Aparatura medicală precară, acolo unde nu e chiar insuficientă, pune maternitățile din România în situații dramatice: nou-născuții cu patologie severă sunt refuzați la transfer, pentru că nu există, pentru ei, incubatoare sau aparate de ventilat. Organizația Salvați Copiii România a demarat un plan de urgență, pentru a duce aparatură medicală vitală acolo unde nevoile sunt imediate: astfel, în 2019, 115 aparate vor ajunge la 49 de maternități. Până la sfârșitul anului, numărul maternităților dotate în cadrul campaniei de reducere a mortalității infantile se va ridica la 96, cu un total de 630 de echipamente.

Dotare complexă a Maternității Spitalului Clinic de Urgență "Sfântul Pantelimon" din București

Ca urmare a analizei situației și a datelor primite de la medici, o donație consistentă va ajunge la Maternitatea Pantelimon din București. Numai aici au ajuns, prin transfer, anul trecut, 23 de nou-născuți, în vreme ce alții nu au putut fi primiți, unitatea funcționând cu două aparate de ventilat împrumutate.

Începând de marți, 9 aprilie, însă, medicii vor avea la dispoziție un ventilator de înaltă performanță BabyLongVN50 și altă aparatură medicală vitală, ca urmare a unei donații Salvați Copiii, cu spijinul GEFCO.

În anul 2018, la Maternitatea Spitalului "Sfântul Pantelimon" s-au născut 1.234 de copii, dintre care 250 prematuri, ceea ce ridică rata prematurității la 20%. Patologiile severe au făcut ca 208 de nou-născuți (17%) să necesite intervenții medicale specializate în Secția de Terapie Intensivă Neonatală. Lor li s-au adăugat alte 23 de cazuri primite prin transfer de la maternități din regiune, alți nou-născuți neputând fi primiți, din cauza insuficientei dotări.

Astfel, în Secția de Terapie Intensivă Neonatală pot fi internați simultan nouă nou-născuți, dar există doar cinci aparate de ventilat funcționale, dintre care trei sunt într-un grad avansat de degradare și necesită service permanent. Alte două aparate de ventilat sunt împrumutate, dar acestea nu pot suplini nevoile maternității.

Dr. Gheorghița Sardescu, șefa Secției de Neonatologie, a explicat ce înseamnă pentru medici să nu aibă la îndemână aparatură medicală performantă: "Anul trecut, nu am putut primi în secția de terapie neonatală cazuri de copii născuți prematur, cu patologie severă, pentru că nu aveam aparatură medicală care să susțină actul medical. Am încercat să identificăm soluții, așa cum o facem de obicei, să cerem ajutorul, să împrumutăm încă un aparat de ventilat. Este inuman să refuzi un nou-născut și să te întrebi, a doua zi, ce s-a întamplat cu el, a putut fi ajutat?"

Salvați Copiii România

După consultări cu medicii și o analiză judicioasă a nevoilor de la Maternitatea Pantelimon, Salvați Copiii România a luat decizia de a dota de urgență secția de terapie neonatală cu un aparat de ventilat performant, o lampă de fototerapie cu suport, o masă radiantă, un sistem de fototerapie și o hotă cu flux laminar.

"Situația maternităților din România rămâne una critică și avem situații în care medicii refuză să primească prin transfer nou-născuți cu patologii grave, care poate altfel nu pot fi salvați, pentru că nu au unde să îi interneze și cum să le susțină funcțiile vitale. Este o dramă pe care o împărtășesc deopotrivă părinții și medicii. Salvați Copiii a decis să pună în aplicare un plan de măsuri urgente și, în urma consultărilor cu medicii, să doteze secțiile de terapie intensivă neonatală, unde prematurii pot fi salvați. Este o responsabilitate pe care o împărtășim cu partenerii și susținătorii noștri, care au înțeles că situația este cu adevărat urgentă. Mizăm pe răspunsul acestora, ori de câte ori medicii ne cheamă în ajutor", a explicat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

"Crearea de parteneriate puternice și ajutorul oferit societății în care trăim fac parte din identitatea GEFCO România. Suntem mereu în căutare de soluții pentru a putea ajuta cât mai mult posibil organizațiile care se luptă pentru a oferi o viață mai bună pentru ceilalți. De aceea, ne bucurăm să colaborăm cu Salvați Copiii. În cele din urmă, scopul activiății noastre este următorul: sprijinirea cauzelor locale și construirea unei comunități prospere, alături de parteneri deosebiți.", a declarat Jérôme Chevrolet, Director General al GEFCO România & GEFCO Balkans Area Manager.

"Salvați Copiii începe cel de-al optulea an al campaniei de combatere a mortalității infantile, un program extrem de complex la care Organizația nu a renunțat, oricât de greu ar fi fost. Mai mult chiar, a reușit să convingă companii, instituții, susținători, că este o cauză socială care ne privește pe toți. Nou-născuții prematur au nevoie de vocea noastră, de ajutorul nostru concret, de consecvența noastră de a ajunge în toate maternitățile care au nevoie vitală de aparatură medicală", a declarat Amalia Năstase, Ambasador al Programului Salvați Copiii de Reducere a Mortalității Infantile.

 

Viața prematurilor depinde de investiția în maternități: 3,5% din impozitul pe venit - în cazul persoanelor fizice, respectiv 20% din impozitul pe profit - în cazul companiilor

 

Salvați Copiii România a identificat, de-a lungul celor șapte ani de campanie pentru reducerea mortalității infantile, mecanisme de finanțare care să acopere componenta de intervenție, pentru că salvarea vieților copiilor născuți prematur este o urgență.

Până pe 31 iulie, fiecare contribuabil poate depune Formularul 230 sau Declarația Unică, precompletate cu datele de identificare ale organizației la administrația financiară de care aparține cu domiciliul. Totodată, companiile care plătesc impozit pe profit pot sponsoriza cu maxim 20% din impozitul pe profit datorat anual, dar nu mai mult de 0,5% din cifra de afaceri, iar microîntreprinderile cu maxim 20% din impozitul pe venit datorat trimestrial. Formularele se pot descărca de la www.salvaticopiii.ro/redirectioneaza , iar mai multe informații despre posibilitatea companiilor de a sponsoriza programul se pot afla la mara.niculescu@salvaticopiii.ro.

Articolul urmator
Anchetă Salvați Copiii: 36% dintre părinții plecați în străinătate nu-și pot petrece concediul cu copiii rămași în România
Anchetă Salvați Copiii: 36% dintre părinții plecați în străinătate nu-și pot petrece concediul cu copiii rămași în România

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    De ce spun specialiștii că nou-născuții trebuie alăptați în primele 30 de minute de la naștere
    De ce spun specialiștii că nou-născuții trebuie alăptați în primele 30 de minute de la naștere

    UNICEF și Organizația Mondială a Sănătății recomandă alăptarea încă din prima zi de viață a unui copil, mai exact la 1 oră de la naștere, în condițiile în...

    CNN: Ce loc din România a ajuns în topul celor mai frumoase locuri din Europa
    CNN: Ce loc din România a ajuns în topul celor mai frumoase locuri din Europa

    Europa este spectaculoasă! O viață întreagă nu ne-ar ajunge să îi cutreierăm munții împăduriți, să îi mângâiem plajele cu nisip sau să ne...

    25 nume de copii inspirate de cele mai frumoase locuri din lume
    25 nume de copii inspirate de cele mai frumoase locuri din lume

    Dacă te numeri printre persoanele care adoră să călătorească și ai numeroase amintiri dragi din călătoriile de pretutindeni, nu ezita să-i dai și copilului tău un nume care să...

    5 probleme de sănătate descoperite la nou-născuți imediat după naștere
    5 probleme de sănătate descoperite la nou-născuți imediat după naștere

    Atunci când protocolul de monitorizare a sarcinii este respectat ca la carte, majoritatea problemelor de sănătate pe care le poate avea un copil se observă la ecografie. Cu toate...

    Se măresc din nou alocațiile. Data de la care copiii vor primi mai mulți bani
    Se măresc din nou alocațiile. Data de la care copiii vor primi mai mulți bani

    Alocațiile copiilor vor fi majorate din nou. Dacă pe 1 ianuarie 2021 acestea s-au mărit cu 20%, alocaţia pentru copiii cu vârste între 2 şi 18 ani ajungând la suma de...

    Lege nouă: tații obligați să plătească jumătate din costurile medicale ale sarcinii
    Lege nouă: tații obligați să plătească jumătate din costurile medicale ale sarcinii

    Într-un stat din SUA există o lege ce prevede ca tații să fie responsabili de plata a jumătate din costurile medicale ce țin de sarcină și de naștere. Parcurge cu atenție...

    Viața după divorț: lăsăm copiii să descopere lipsa de implicare a părintelui care a plecat de acasă?
    Viața după divorț: lăsăm copiii să descopere lipsa de implicare a părintelui care a plecat de acasă?

    După divorț, când celălalt părinte nu se implică deloc în viața copilului, părintele ce deține custodia are de făcut o alegere dificilă: își privește copilul...

    Copilul meu este ca o "bombă cu ceas" umană din cauza celor 7 boli neurologice extrem de grave. Nu o să renunț până nu găsesc un tratament
    Copilul meu este ca o "bombă cu ceas" umană din cauza celor 7 boli neurologice extrem de grave. Nu o să renunț până nu găsesc un tratament

    Mary nu mai ține minte de câte ori a sunat la salvare în ultimii ani, speriată că își va pierde băiețelul. De când s-a născut, micuțul Henry, în...

    © 2024 Qbebe