Sunt un copil care a preluat fantomele copiilor părinților mei, iar asta este povestea mea

Sunt un copil care a preluat fantomele copiilor părinților mei, iar asta este povestea mea

Bianca Petcu - Psiholog

Încep aceste rânduri prin a menționa că dezvolt un subiect care nu îmi e deloc comod. Ba din contră, simt că deschid răni atât de vechi, dar totodată simt și că fac pași mai mari către vindecare, așa că... iată povestea mea. Conceptul de „fantomă” vine din psihanaliza transgenerațională și este reprezentat de „o structură psihică sau emoțională parazită, care provine de la unul sau mai mulți strămoși și poate fi purtată și replicată în mod inconștient de un descendent”, ne spune autorul Bruno Clavier, în cartea sa „Fantomele din familie. Psihanaliza transgenerațională”. Povestea mea începe din momentul în care m-am născut, iar fantomele pe care le port nu sunt neapărat strămoșii mei, dar cu siguranță m-au bântuit toată viața.

„Provin dintr-o familie simplă, clasică, la o primă aruncătură de ochi, orice o fi însemnând clasic. Părinții mei, care au mai fost căsătoriți anterior căsătoriei actuale, au format o familie unindu-și, practic, părțile de familie cu care mai rămăseseră: copiii. Mama mea, cu fiica ei (mama a mai avut și un alt copil, pierdut înainte de nașterea fetei), iar tatăl meu, cu cei doi băieți ai săi. După câțiva ani, puțini, de căsnicie, am venit eu pe lume. Am fost un copil dorit, extrem de dorit. Mi-aduc aminte și acum ce-mi povestea mama: << Așa mult mi-am mai dorit o fetiță și știam că Dumnezeu mi te va aduce pe tine! Tu ai fost salvarea mea, sufletul meu! >>. Ce frumos suna să aud asta din gura mamei, când eram copil. Mă simțeam de parcă eram centrul universului ei, iar ea, centrul universului meu. Câteva zeci de ani mai târziu aveam să înțeleg că părinții mei „s-au salvat”, poate, prin mine, cu prețul transformării mele într-un soi de criptă.

Cripta, în psihanaliza transgenerațională și efectele ei

Ambii părinți au avut vieți extrem de dificile. Ambii părinți au pierdut copii și pe cât de mult mi-ar plăcea să povestesc în detaliu cât de spectaculos se leagă piesele acestui puzzle, voi ține aceste informații doar pentru familia noastră. Esențialul este simplu: în afară de mine, părinții mei și-au pierdut toți copiii - fie că vorbim despre o pierdere fizică, prin trecerea în neființă, fie că vorbim despre o pierdere la nivel emoțional/ comportamental, prin simplul fapt că nu mai țin legătura. Eu am rămas aici. Aici, cu ei. Lângă ei. Responsabilă pentru ei. Pentru fericirea lor. Responsabilă pentru a nu mai pune paie pe foc; pentru a nu greși; pentru a nu-i mai dezamăgi; pentru a nu fi un al cincelea copil care le-a cauzat o suferință.

Ca drept urmare, am trăit, precum o criptă, cu fantomele eșecurilor fraților mei, a greșelilor lor sau chiar a trecerii lor în neființă. Părinții mei nu mi-au transmis niciodată lucrurile acestea la nivel verbal; de fapt, am început să leg eu piesele și să le potrivesc într-un puzzle de una singură, lucru care în cele din urmă a început să devină colacul meu de salvare, într-un ocean de neputință.

Cripta, în psihanaliza transgenerațională, este reprezentată prin existența unui secret, sau a unui traumatism (ori multiple traumatisme), care se revarsă asupra unui membru al familiei. Nu există criptă fără secret, sau fără traumă, iar atunci când vorbim despre o traumă de pierdere, la fel ca în cazul de față, în care doliul poate că nu a fost suficient de bine făcut de generațiile anterioare, situația devine și mai sensibilă. De ce este necesar să facem doliul? Pentru eliberare: eliberarea noastră sau a moștenitorilor noștri, cărora nu vrem să le pasăm durerea. De ce? Pentru că durerea nemanifestată, la un moment dat, se va manifesta. Se va manifesta, până când va fi băgată în seamă. În cazul meu, eu am fost nevoită să o bag în seamă, pentru a mă putea elibera.

Nu suntem responsabili pentru fericirea părinților noștri

Oricât de dur ar suna, copiii nu sunt responsabili pentru fericirea părinților lor. De fapt, nimeni nu e resposabil pentru fericirea nimănui. Există un moment în viață, în care părinții sunt responsabili pentru fericirea, confortul și liniștea copilului, însă pe măsură ce timpul trece, rolurile se schimbă. Părinții noștri nu mai sunt responsabili pentru fericirea noastră și... corect ar fi ca nici noi să nu fim responsabili pentru fericirea lor. De câte ori nu ai auzit și tu celebra expresie: „O să aibă cine să îmi aducă un pahar cu apă la bătrânețe. De asta am făcut copil”? Cât de nobil e gestul de a ne îngriji părinții, dar cât de eronată e ideea de a aduce copiii pe lume tocmai din motivul acesta. Fericirea ne-o asigurăm singuri. După ce creștem și dezvoltăm un set de principii și valori, începem să ne ghidăm mai bine pe drumul vieții; începem să înțelegem ce ar însemna pentru noi să fim fericiți, de fapt, căci fericirea e tare diferită pentru fiecare individ în parte. Ca drept urmare, noi suntem singurii responsabili pentru propria noastră fericire. Și spun asta pentru voi, dar poate puțin mai mult pentru mine, pentru copilul din mine, care are nevoie să înțeleagă că e ok să greșească; e ok să nu facă așa cum vor părinții; e ok să îi supere; e ok să se dezvolte așa cum simte că e cel mai bine să o facă, pentru că... la final, părinții copilului din mine își doresc ca eu să devin un adult fericit și împăcat.

Și exact asta îmi doresc și eu”.

*O parte din datele prezente în poveste au fost schimbate, pentru a proteja identitatea reală a persoanelor.

Surse foto: istockphoto.com pexels.com

Articolul urmator
Ce facem atunci când descoperim că un copil este abuzat?
Ce facem atunci când descoperim că un copil este abuzat?

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Când toți medicii nu îi dădeau șanse, eu spuneam cu tărie că va trăi și va fi un copil normal. Povestea mea este povestea a mii de mame
    Când toți medicii nu îi dădeau șanse, eu spuneam cu tărie că va trăi și va fi un copil normal. Povestea mea este povestea a mii de mame

    În povestea noastră nu e nimic special. Sunt mii de copii care se nasc prematur. Prin prisma meseriei (sunt cadru medical în obstetrică) văd astfel de povești aproape zilnic....

    Zodiile care sunt bântuite de fantomele trecutului până la finalul anului
    Zodiile care sunt bântuite de fantomele trecutului până la finalul anului

    Patru semne zodiacale vor fi „bântuite” la finalul anului 2023 de fantomele relațiilor încheiate sau de greșelile ce nu mai pot fi reparate! Contextul astral este...

    Am 26 de ani și mă tem să le spun părinților mei că sunt însărcinată
    Am 26 de ani și mă tem să le spun părinților mei că sunt însărcinată

    O tânără de 26 de ani tocmai a aflat că așteaptă un copil. Ea și partenerul sunt foarte încântați, doar că există o problemă la mijloc. Nu știe cum să le spună...

    Defectele copiilor mei sunt o dovadă că sunt o mamă bună
    Defectele copiilor mei sunt o dovadă că sunt o mamă bună

    În timp ce restul mamelor pe care le cunosc se străduiesc să fie perfecte și să le ofere copiilor lor un mediu perfect de dezvoltare, eu prefer să nu mă las prinsă în...

    Actuala mea soție mi-a spus că trebuie să rup legătura cu fosta soție, care e și mama copiilor mei
    Actuala mea soție mi-a spus că trebuie să rup legătura cu fosta soție, care e și mama copiilor mei

    Un bărbat se află între ciocan și nicovală. El povestește, pe Reddit, că actuala lui soție este geloasă pe relația pe care acesta o are cu fosta lui soție, care este și mama...

    Mi-e rușine cu aspectul meu fizic și mi-e teamă să nu transmit asta și copiilor mei
    Mi-e rușine cu aspectul meu fizic și mi-e teamă să nu transmit asta și copiilor mei

    Stima de sine, încrederea în tine, sunt abilități care se formează încă de la o vârstă fragedă. În aceste condiții, te străduiești să le fii model...

    Sunt mamă și paramedic: iată top 5 reguli pentru siguranța copiilor mei pe care le respect mereu
    Sunt mamă și paramedic: iată top 5 reguli pentru siguranța copiilor mei pe care le respect mereu

    Nikki Jurcutz este din Australia, este mamă, paramedic și CEO la Tiny Hearts Education, o organizație de parenting. Aceasta a postat pe TikTok un video în care explică cele 5...

    Sunt învățătoare și iată de ce nu le voi spune niciodată copiilor mei că desenele lor sunt frumoase
    Sunt învățătoare și iată de ce nu le voi spune niciodată copiilor mei că desenele lor sunt frumoase

    O profesoară de arte plastice a dezvăluit motivele pentru care nu le spune niciodată copiilor ei că sunt „buni la desen”, chiar și atunci când desenele lor sunt...

    © 2024 Qbebe