Nimeni nu a vrut să semneze anuarul copilului său. Mama lui, însă, a avut ceva de zis

Nimeni nu a vrut să semneze anuarul copilului său. Mama lui, însă, a avut ceva de zis

Bianca Geica - Redactor Senior

Brody Ridder, în vârstă de 12 ani, a fost devastat când nimeni nu a vrut să-i semneze anuarul, la școală. „Nu i-au scris niciun mesaj. Nimeni nu a scris despre cât de deștept, amuzant și grozav este el”, spune mama băiatului.

Nimeni nu a vrut să semneze anuarul copilului său, așa că mama lui a luat măsuri! Ce s-a întâmplat după, a întrecut orice așteptare

Atunci când Cassandra Ridder și-a luat băiatul de la școală, a văzut că acesta nu era la fel de vesel ca de obicei. Copilul jovial și plin de viață se transformase într-un băiat trist și dezamăgit.

cody ridder

„Voia doar să asculte muzică”, mărturisește mama lui Brody pentru today.com. Neștiind ce se petrece cu fiul ei și dorind să afle mai multe, fără să pună prea multă presiune, femeia l-a întrebat pe acesta cum i-a fost ziua. Apoi, și-a amintit că primise, mai devreme în acea zi, un e-mail în care se anunța că elevii vor primi albumurile de final de an acasă. L-a întrebat pe Cody ce mesaje i-au scris colegii săi în anuarul respectiv. În acel moment, ochii micuțului s-au umplut de lacrimi.

Citește și: Copiii și bullying-ul: 15 întrebări puse copilului ale căror răspunsuri îți dezvăluie adevărul

„A spus că i-a întrebat pe copiii din clasa lui dacă vor să semneze în albumul său și unii au spus categoric nu”, a dezvăluit mama lui Brody. „Câțiva dintre colegii lui de clasă și-au notat numele - dar nu i-au transmis niciun mesaj. Nimic despre cât de deștept, amuzant și grozav este el. Și-a scris singur un mesaj care sună cam așa: <> Mi s-a rupt sufletul”, a mai spus femeia.

Ridder a spus că Brody, care adoră șahul, scrima și dinozaurii, stă singur la prânz și se joacă tot singur în pauză. Ea a spus că colegii săi nu îi înțeleg cu adevărat interesele.

„Este foarte intelectual, iar copiii din grupa lui de vârstă au probleme în a relaționa cu el”, a explicat mama băiatului. „Îl tachinează și pentru că, după părerea lor, are urechi mari și este extrem de slab. Plânge aproape în fiecare zi”, a mai explicat aceasta.

Citește și: Bullying-ul poate duce la sinucidere. Atenție, părinți!

Ea a decis să nu lase lucrurile astfel, așa că a postat o poză cu mesajul pe care băiatul și l-a scris singur în albumul de final de an, alături de câteva cuvinte:

„Bietul meu fiu. Se pare că lucrurile nu se îmbunătățesc. Doi profesori și un total de doi elevi au scris în anuarul său. În ciuda faptului că Brody i-a rugat pe colegii lui să semneze! Așa că Brody al meu s-a apucat să își scrie singur. Inima mea este distrusă. Învățați-vă copiii despre bunătate.”.

mesajele din anuarul lui brody

Următoarea zi, Brody i-a trimis mamei sale următorul mesaj: „Pune asta pe Facebook”, alături de o poză cu anuarul plin de mesaje din partea colegilor săi.

„A avut mesaje de la elevi de clasa a opta și chiar de la cei de clasa a 11-a”, a spus lui Brody. „Cuvintele exacte pe care Brody mi le-a spus au fost: „Aceasta este cea mai bună zi din toate timpurile”. Unii copii chiar și-au trecut numerele de telefon pentru ca Brody să îi contacteze”.

  • „Hei, amice, ești grozav. Rămâi așa.”, i-a scris unul din colegii săi de clasă;
  • „Brody - ești cel mai bun copil. Ești atât de iubit. Nu-i asculta pe copiii care îți spun altceva.”, a mai scris cineva;
  • „Brody - sper să ai o vară minunată! Tu meriți și contezi!”, i-a transmis altcineva;
  • „Hei, amice, nu te schimba niciodată, nu lăsa capul în jos.”, a mai scris un coleg. 

mesajele pe care colegii lui Brody i le-au scris in albumul de final de an scolar

Copiii care refuzaseră anterior să scrie în albumul lui Brody au început brusc să „stea la coadă” pentru a semna. „Brody nu se poate opri din zâmbit - deja vorbește despre cât de încântat este să treacă în clasa a șaptea. E în al nouălea cer”, a mai spus mama lui.

Citește și: Semne că ai un copil care este bullied la școală, chiar dacă nu iți spune

Surse foto: today.com

Surse articol: today.com

Articolul urmator
Ce mărturisiri a făcut Cabral despre relația cu tatăl lui. "Tata a avut puţină treabă şi a trebuit să plece. Dar n-a lipsit mult, s-a întors când tocmai împlineam 13 ani"
Ce mărturisiri a făcut Cabral despre relația cu tatăl lui. "Tata a avut puţină treabă şi a trebuit să plece. Dar n-a lipsit mult, s-a întors când tocmai împlineam 13 ani"

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Nașterea m-a făcut să mă simt ca într-o zonă de război. Nimeni nu m-a întrebat cum mă simt sau dacă mă doare ceva
    Nașterea m-a făcut să mă simt ca într-o zonă de război. Nimeni nu m-a întrebat cum mă simt sau dacă mă doare ceva

    Nașterea traumatizantă este un termen foarte complex și poate fi descrisă ca o experiență negativă ce îi poate afecta întreaga viață a mămicii. Traumele fizice și...

    Nu-i cumpăra copilului ce ai fi dorit tu să ai. Învață-l ce ai fi vrut tu să știi la vârsta lui
    Nu-i cumpăra copilului ce ai fi dorit tu să ai. Învață-l ce ai fi vrut tu să știi la vârsta lui

    Când vezi progresele pe care le face micuțul tău, când ești uimită de cât de rapid învață lucruri noi, nu te poți abține să nu te gândești la...

    „Surpriza” de care a avut parte o femeie când a aflat că partenerul ei de 26 de ani încă doarme în pat cu mama lui
    „Surpriza” de care a avut parte o femeie când a aflat că partenerul ei de 26 de ani încă doarme în pat cu mama lui

    O femeie de peste hotare a avut parte de o veste total neașteptată de la iubitul ei. A aflat că acesta încă doarme în pat cu mama lui. Bărbatul are 26 de ani.

    O mamă surogat a avut o aventură cu tatăl copilului, iar acum cere custodia micuțului
    O mamă surogat a avut o aventură cu tatăl copilului, iar acum cere custodia micuțului

    O femeie care a fost mamă surogat pentru un cuplu, a declarat că a avut o aventură cu tatăl - iar acum vrea custodia copilului! Aceasta l-a dat în judecată pe bărbat,...

    Viața așa cum nu am vrut-o! Am fost victima abuzurilor de tot felul, dar am învățat să nu mai las pe nimeni să mă calce în picioare
    Viața așa cum nu am vrut-o! Am fost victima abuzurilor de tot felul, dar am învățat să nu mai las pe nimeni să mă calce în picioare

    Viața mea... nu știu exact cum să o descriu; cred că un "rollercoaster" ar fi pe aproape. M-am lovit de atâtea lucruri, pe care cu mintea mea de copil nu am putut să le...

    Am auzit o voce de bărbat prin monitorul copilului meu de 1 an. Când am intrat în cameră, nu era nimeni acolo
    Am auzit o voce de bărbat prin monitorul copilului meu de 1 an. Când am intrat în cameră, nu era nimeni acolo

    Un tată din Australia povestește experiența bizară prin care a trecut recent, atunci când a auzit o voce de bărbat vorbind prin monitorul bebelușului său. Când a intrat...

    Experiența neobișnuită a unei femei care a avut "sarcină invizibilă". "Nimeni nu a știut că sunt gravidă luni întregi"
    Experiența neobișnuită a unei femei care a avut "sarcină invizibilă". "Nimeni nu a știut că sunt gravidă luni întregi"

    „Nimeni nu a crezut că sunt însărcinată, pentru că nu aveam burtă. Nici măcar cei de la spital nu m-au crezut”, mărturisește Nikki, o mămică de peste hotare care...

    O mamă i-a povestit copilului său aproape totul despre moarte, din greșeală
    O mamă i-a povestit copilului său aproape totul despre moarte, din greșeală

    Știți momentele acelea când auziți ceva greșit și răspundeți în concordanță? Apoi persoana vă corectează și vă spune că, de fapt, nu asta a întrebat? Ei bine,...

    © 2024 Qbebe