Copiii și bullying-ul: 15 întrebări puse copilului ale căror răspunsuri îți dezvăluie adevărul

Informații despre bullying

Definiția exactă a termenului de bullying constă într-o opresiune repetată, psihologică sau fizică asupra unei persoane mai puțin puternice de către o persoană/grup de persoane mai puternic. Bullying-ul este diferit de agresiunea între oameni de putere egală. Cu toate acestea, o persoană poate deține o putere mai mică decât celelalte din mai multe motive - timiditate, faptul că este diferit într-un anumit mod, lipsa încrederii, problemele pe care le are acasă, confruntarea cu o dizabilitate, faptul că face parte dintr-o rasă sau religie minoritară, că nu are rezultate academice bune sau că îi lipsește forța fizică. În plus, chiar și un incident nerezolvat al unui atac personal poate cauza o supărare persistentă chiar dacă nu se încadrează în definiția tehnică de bullying.

Bullying-ul îmbracă mai multe forme, inclusiv amenințări fizice sau violență, adresarea de porecle și tachinarea, necăjirea, evitarea, ostracizarea sau atacarea reputației unei persoane. Persoanele pot exercita bullying-ul în mod direct asupra celorlați, în persoană sau indirect, prin bârfă sau vorbirea unei persoane de rău față de ceilalți, precum și prin orice formă de comunicare cu ajutorul tehnologiei ce include vorbit la telefon, scris, mesaje text, e-mail-uri, înregistrare și mediu de joc online/gaming. Comportamentul de tip bullying apare cel mai adesea în cadrul școlilor, al cluburilor sportive, al grupurilor de tineri, al locurilor de muncă, al grupurilor sociale și al activităților ce au loc online. Bullying-ul poate apărea efectiv oriunde se adună mai multe persoane, fie în lumea reală, fie în cea virtuală. Poate avea loc între persoane de toate vârstele, identitățile și aflate în anumite etape ale vieții. Tinerii care sunt supuși acestui fenomen au șanse mai mari să se simtă captivi sau singuri deoarece de obicei nu au posibilitatea de a alege unde trăiesc, unde merg la școală sau unde se joacă.

Întrebări despre bullying

Îți recomandăm să apelezi la următoarele întrebări pentru a afla dacă al tău copil este supus fenomenului de bullying:
1. Ceilalți colegi/prieteni fac comentarii răutăcioase la adresa ta?
2. Ți-au fost atribuite porecle dureroase?
3. A râs cineva de tine pentru modul în care arăți sau te comporți?
4. Te simți singură sau izolat în grup/la școală/ la club?
5. A răspândit cineva vreodată zvonuri răutăcioase și/sau neadevărate despre tine?
6. Ai fost vreodată exclus dintr-un grup în mod intenționat?
7. Ai simțit vreodată că o persoană pe care o considerai prietenă a încercat să te controleze?
8. A imitat cineva vreodată modul în care vorbești sau te comporți?
9. Ți-a deteriorat vreodată cineva bunurile?
10. Te-au agresat vreodată fizic ceilelați colegi/prieteni?
11. Îți este teamă să mergi la școală/la club?
12. Devii neliniștit când te gândești la modul în care ești tratat la școală/la club?
13. Au fost postate online fotografii cu tine pe care nu ai fi vrut să le distribui?
14. A pretins vreodată cineva că este tu în mediul online?
15. Au postat alte persoane lucruri răutăcioase despre tine online sau au comentat răutăcios la ceea ce ai postat?

Cum ne dăm seama când copiii noștri sunt agresați și cum îi ajutăm?

La început ne poate fi dificil să reperăm suferința copilului nostru legată de alt copil care îl hărțuie la școală pentru că micuții nu spun mereu acasă ce au pățit și nici nu reacționează imediat prin schimbări de comportament. Dar nu durează nici prea mult. După două, trei zile de hărțuire continuă, copiii vin triști acasă, nu mai vor să meargă la școală și izbucnesc ușor, chiar violent când au de gestionat o situație tensionată, făcând pași micuți și timizi dar siguri către poziția de agresor. De partea cealaltă, unii copii nu devin agresori față de alți oameni, ci se transformă în agresori față de propria persoană. Încep să creadă ceea ce li se spune, că sunt urâți sau mai puțin inteligenți. Astfel, cad în tristețe, chiar depresie sau anxietate, își spun zilnic cât sunt de defecți, pot chiar renunșa la școală sau se pot răni fizic.

Ce putem face noi părinții?
1. Să fim atenți chiar și la cele mai mici diferențe de comportament
2. Dacă ne mărturisesc agresiunea la care au fost supuși, le putem propune:

a. să ignore și să evite persoana care are un astfel de comportament
b. să ceară ajutorul unui adult
c. să fie ferm în răspuns, indiferent de poziția pe care o adoptă.

Personal merg pe strategia calibrării. Calibrarea este procedeul prin care îți uniformizezi non verbalul, mimica și gesturile, chiar și respirația cu cea a celuilalt. În felul acesta, neuronii oglindă din creier reproduc sau oglindesc și celuilalt atitudinea adoptată. Este mult mai ușor să spui din această poziție că tu decizi să alegi varianta non violentă. Cel din fața ta va știi că și tu poți face ceva asemănător lui, dar alegi să faci diferit. 

Această strategie a funcționat inclusiv cu băiețelul meu, care până la vârsta de trei ani era lovit sau agresat de alți copii. Din ziua în care s-a calibrat cu agresorul, dar a făcut altceva ulterior, nimeni nu a mai venit să îl chinuie. A arătat că și el poate lovi înapoi, dar alege să nu o facă. De multe ori, copiii răspund la întrebarea:

" De ce faci asta cu el? "
" Pentru că pot. Cu el chiar pot!" (sunt copiii care se poziționează singuri în victimă)

Ce facem cu ai noștri copii care nu povestesc acasă?

Pentru copiii micuți putem iniția jocuri de rol cu jucării preferate. Punem două păpuși sau două mașinuțe să vorbească între ele despre cum a fost ziua lor, acasă, la școală. De obicei, copiii intră în unul dintre roluri și completează cu ce s-a întâmplat. Ține de răbdare și perseverență acest joc.

Pentru copiii mai mari merg testele, jocurile de creație. Țin minte că bunica mea s-a prefăcut până am împlinit 20 de ani că ne citește în cafea (habar nu avea). Ea ne conducea pe un drum cu băieți blonzi, iar noi o corectam că sunt bruneți. Și tot așa spunea lucruri, pe care noi le corectam sau o întrebam dacă nu vede și una sau alta (în funcție de grija pe care o aveam, vreo nota mică, vreo dragoste neîmpărtășită).

Dar cum ajutăm agresorul?

Conform teoriei lui Karpman, agresorul este mereu o fostă victimă perfectă. Așa că și pentru ei există soluții de ajutor. Exercițiile de validare a emoțiilor, de apreciere și acceptare. Cel mai bine eu lucrez alături de copii în terapie prin exprimarea emoțiilor reprimate, în special cele de furie sau frică la agresori, după care învățăm exerciții de respirație, autocontrol și relaxare.
În acest fenomen în creștere, e important să înțelegem toate părțile implicate și să le ajutăm pe fiecare în parte. Nu funcționează excluderea agresorilor pentru că asta îi face să se simtă mai rău și să agreseze mai tare. Eu cred că piesa lipsă în diminuarea fenomenului este lucrul cu agresorul, înțelegerea și vindecarea lui.