O fetiță de 2 ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a înghițit 6 magneți. ”E un miracol că a supraviețuit”

O fetiță de 2 ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a înghițit 6 magneți. ”E un miracol că a supraviețuit”

Mariana Voinea

O fetiță de numai doi ani a scăpat ca prin minune după ce a înghițit șase bile magnetice și a primit două diagnostice greșite. Mama este recunoscătoare medicului care i-a salvat viața!

Coșmarul oricărui părinte este și scenariul foarte des întâlnit, acela în care copilul înghite obiecte periculoase. Fie că este vorba de obiecte ascuțite sau de lucruri mici, dar care le pot pune viața în pericol, părinții se văd nevoiți să ia imediat o decizie pentru a salva viața celui mic.

Un studiu arată că printre cele mai periculoase obiecte pe care le înghit copiii sunt ace de seringă, baterii mici, monede, obiectele mici de la jucării precum și bile magnetice.

Numai în Statele Unite, vizitele la serviciile de Urgențe ale unităților medicale au crescut de la 22000 în anul 1995, la 43000 în anul 2015.

Fetița de numai doi ani a înghițit șase bile magnetice colorate care i-au ars intestinul subțire

mama cu fetita in masina

Vă prezentăm povestea unei mame din Marea Britanie a cărei fetiță a înghițit șase biluțe magnetice de la o jucărie și a ajuns în stare gravă la spital.

Jade Berriman, mama în vârstă de 31 de ani susține că fetița ei în vârstă de doi anișori, Melyiah Jayd a fost supusă unei operații de urgență după ce a înghițit șase biluțe magnetice colorate de tip fidget.

Acestea au ars intestinul subțire al fetiței în patru locuri. Medicii s-au văzut nevoiți să-i taie 40 cm din intestinul subțire al fetiței pentru a o putea salva.

Mama povestește cum pe data de 2 septembrie și-a adus fetița la medic pentru că i se părea că ceva nu este în regulă. Medicul de gardă al unității medicale din Hull, în partea de est a ținutului Yorkshire a trimis-o pe fetița acasă crezând că are o enterocolită ușoară care provoacă și inflamarea intestinelor.

”Când m-am întors de la muncă, fetița mea se tăvălea pe jos de durere”

”La o săptămână după ce fetița a început să se vaite de dureri de burtică, m-am întors de la muncă și aceasta se tăvălea pe jos de durereDupă ce o săptămână s-a confruntat cu dureri de burtică și vărsături, fetița mea nu plângea, ci se jelea, era în agonie. Acela a fost cel mai înspăimântător sunet cauzat de o durere pe care l-am auzit în toată viața mea, așa că am decis să o duc la urgențe”, spune mama.

La momentul acela, copila nu mai fusese la toaletă de 48 de ore și avea vărsături de o săptămână. La secția pentru copii a Spitalului Hall, micuța pacientă a primit diagnosticul de amigdalită acută și a fost trimisă acasă cu un tratament de antibiotic.

Mama simțea că diagnosticul este complet greșit dar s-a conformat. Ori de câte ori voia să îi administreze medicamentul fetiței ei, aceasta vărsa în jet. La acel moment, speriată de paloarea feței fetiței, femeia s-a hotărât să meargă din nou la doctor.

”Acela a fost și momentul în care știam că fetița mea va muri dacă nu voi face ceva pentru ea și că o voi pierde”, susține mămica îngrijorată.

Avertismentul disperat al unei mame a cărei fetiță a murit după ce a înghițit o baterie de tip pastilă

bile magnetice colorate

Fără să mai stea pe gânduri, Jade și-a adus fetița la un o altă secție de primiri urgențe. Medicii de acolo au sunat la un alt spital care a primit imediat fetița. La spital, toate analizele ieșeau normale, numai că fetița vărsa în jet lichid de culoare verde închis. Atunci, medicii au decis să îi facă o ecografie pentru că nu eram deloc normal.

Fetița mea a vărsat câțiva litri de lichid verde, era lipsită de vlagă, nu putea să stea singură în funduleț și trebuia să o susțin mereu. La un moment dat, fata se îneca cu propriul lichid”, își amintește mama.

Ecografia a arătat nu numai că stomacul fetiței și intestinele erau pline cu lichidul culoare verde închis, ci și că acolo se aflau șase biluțe magnetice, cauza tuturor problemelor și durerilor celei mici.

În nici o oră, fetița a intrat într-o operație care a durat trei ore și în urma căreia a avut nevoie de o săptămâna de recuperare în spital. Chirurgul chiar s-a mirat cum a putut supraviețui micuța după o săptămână, având dureri groaznice.

Medicul avusese numeroase cazuri în care a scos magneții din intestinele sau din stomacul copiilor, dar acesta fusese cel mai grav pe care l-a văzut în toată experiența medicală.

Ghid in dezastre: urgente periculoase pentru copil si solutiile lor

Diagnosticele greșite ar fi putut pune în mare pericol viața fetiței

fetita pe patul de spital cu doi băieți lângă ea

Ulterior, mama și-a exprimat nemulțumirea față de Secția de Copii a Spitalului Hull Royal Infirmary, susținând că acolo, cadrele mediale nu au acordat suficientă atenție durerilor și semnalelor pe care corpul fetiței le dădea, iar totul a fost tratat cu multă superficialitate.

Medicii de acolo nu au tratat cu seriozitate cazul fetiței mele și ar fi putut fi responsabili de decesul ei. Dacă și-ar fi făcut meseria cum se cuvine, ar fi scutit-o pe cea mică de durerile groaznice prin care a trecut”, mărturisește ea.

Răspunsul reprezentanților unității medicale a fost scurt. Aceștia și-au exprimat părerea de rău pentru acuzațiile aduse de către mama copilei pentru că nu a fost mulțumită de felul în care pacienta a fost tratată.

Din fericire, Melyah Jade a scăpat de ce era mai rău. Acum se recuperează acasă, dar încă mai există posibilitatea unor scurgeri intestinale, de aceea este nevoie să meargă la spital în mod constant.

Jade consideră că totul a fost un miracol, iar fetița a scăpat ca prin minune de ce era mai rău. Aceasta atrage atenția părinților să nu își lase copiii să se joace cu jucăriile care conțin baterii mici sau cu jucării de tip fidget care conțin biluțe magnetice. Curiozitatea copiilor este mai mare decât conștientizarea pericolului.

Este foarte important să ne concentrăm atenția asupra celor mici. Dacă nu avem posibilitatea de a le sta alături minut de minut, atunci este necesar să eliminăm toate dispozitivele, jucăriile sau alte obicte ce le-ar putea pune în pericol viața.

Surse foto: facebook.com

Surse articol: nypost.com

Articolul urmator
Patru copii au ajuns în stare gravă la spital după ce mama lor i-a spălat cu un insecticid pentru a-i scăpa de păduchi
Patru copii au ajuns în stare gravă la spital după ce mama lor i-a spălat cu un insecticid pentru a-i scăpa de păduchi

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Aveți un bebeluș și o pisică? Avertismentul unei mame, după ce băiețelul ei a ajuns în stare gravă la spital
    Aveți un bebeluș și o pisică? Avertismentul unei mame, după ce băiețelul ei a ajuns în stare gravă la spital

    Animalele de companie sunt o mare bucurie într-o casă cu copii dar, pentru a ne asigura că nu îi vor pune în niciun fel în pericol pe cei mici, trebuie să fim...

    O fetiță a supraviețuit după ce inima ei a s-a oprit timp de 12 minute: „Dumnezeu e mare!”
    O fetiță a supraviețuit după ce inima ei a s-a oprit timp de 12 minute: „Dumnezeu e mare!”

    O familie din Missouri a trecut prin clipe de coșmar, după ce aproape și-a pierdut fiica. Din fericire, a avut loc un miracol, iar fiica lor este bine, acum. Parcurge articolul pentru...

    Avertismentul disperat al unei mame a cărei fetiță a murit după ce a înghițit o baterie de tip pastilă
    Avertismentul disperat al unei mame a cărei fetiță a murit după ce a înghițit o baterie de tip pastilă

    O fetiță de doar 2 ani a murit la câteva ore după ce a înghițit o baterie tip pastilă de la o telecomandă. „Mami, am nevoie de tine”, au fost ultimele cuvinte...

    Trăiește un miracol! O mamă aduce pe lume cvintupleți după ani întregi de infertilitate
    Trăiește un miracol! O mamă aduce pe lume cvintupleți după ani întregi de infertilitate

    Te-ai întrebat vreodată dacă miracolele există? Această mamă din SUA trăiește unul de când a devenit mamă de cvintupleți, deși se lupta cu problemele de infertilitate...

    A ajuns de urgență la spital! Vedeta este însărcinată în 7 luni
    A ajuns de urgență la spital! Vedeta este însărcinată în 7 luni

    UPDATE! Alina Laufer a născut prematur, la 7 luni. Soția unui cunoscut om de afaceri de la noi se află în cel de-al treilea trimestru de sarcină și are probleme. Parcurge...

    Un bebeluș miracol! O femeie a devenit mămică după șase ani de încercări și câteva sarcini pierdute
    Un bebeluș miracol! O femeie a devenit mămică după șase ani de încercări și câteva sarcini pierdute

    Diagnosticată la frageda vârstă de 16 ani cu endometrioză, o afecțiune care scade șansele femeilor de a deveni mame, o tânără a făcut numeroase tratamente in vitro și a...

    O fetiță diagnosticată cu sindromul Prader-Willi a ajuns supraponderală la doar cinci ani
    O fetiță diagnosticată cu sindromul Prader-Willi a ajuns supraponderală la doar cinci ani

    O fetiță de 5 ani cântărește 98 de kilograme din cauza unei afecțiuni rare, numită Prader-Willi, care o face să fie mereu flămândă. Mama micuței povestește că nu de...

    O fetiță de patru ani a fost diagnosticată cu cancer după ce a făcut un abces la nivelul gingiei
    O fetiță de patru ani a fost diagnosticată cu cancer după ce a făcut un abces la nivelul gingiei

    O fetiță de 4 ani din Newcastle, Anglia a primit diagnosticul de cancer după ce mama sa a dus-o la dentist, din cauza unui abces la gingie. Medicul stomatolog și-a dat seama că este...

    © 2024 Qbebe