Ghid de ingrijire a nasului E-book gratuit

Părinții care și-au înfometat bebelușul cu o dietă vegană au fost condamnați la închisoare

Un cuplu din Suedia și-a înfometat copilul în vârstă de 18 luni, micuța ajungând de urgență într-o stare critică, la spital. Conform declarațiilor părinților, aceștia au dorit ca fetiță să aibă parte de o dietă vegană, asemenea dietei adoptată de ei.

Dieta bazată pe cartofi, orez sălbatic și lapte matern a fost complet dezorganizată, motiv pentru care fetița a ajuns în cele din urmă într-o stare critică la spital, aproape de moarte. Cadrele medicale declară faptul că este printre puținele dăți în care tratează un caz atât de sever, micuța fiind la câteva ore distanță de moarte!

Se pare că fetița nu a fost înregistrată după naștere și după trei săptămâni petrecute în spital, și-a revenit fiind dusă într-un centru de adopție, unde a fost ulterior adoptată. Mămica adoptivă mărturiește autorităților faptul că fetița este complet recuperată și sănătoasă, acum.

Fetița nu avea acte și nici nu fusese dusă vreodată la doctor!

bebelus infometat

Conform surselor, părinții au declarat faptul că fetița era oricum un cetățean și nu avea nevoie de acte oficiale, de vizite la medicul pediatru și nici măcar de vaccin.

Judecătorul Per Norden a rămas complet stupefiat de modalitatea de gândire a părinților - pe lângă faptul că aceștia considerau că micuța poate trăi fără acte, se pare că erau convinși că poate trăi și fără apă și mâncare, luând în considerare modalitatea în care au tratat-o.

Părinții au fost acuzați de neglijență în instanță și condamnați la 2 luni de închisoare și o amendă de 5.000 lire sterline. Tatăl a fost cercetat adițional și pentru alte delicte minore.

Surse: dailymail.co.uk, independent.co.uk, thelocal.se 

A recunoscut că și-a înecat bebelușul în toaletă, iar magistrații i-au dat 4 ani de închisoare

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Dieta vegană dăunează grav creierului
    Dieta vegană dăunează grav creierului

    Dieta vegană reprezintă o opțiune alimentară tot mai des întâlnită în lume. Studiile au demonstrat însă că poate avea efecte nocive, dăunând grav...

    Dieta Dolly Parton: cum a slăbit faimoasa artistă și care a fost mâncarea-minune care a ajutat-o
    Dieta Dolly Parton: cum a slăbit faimoasa artistă și care a fost mâncarea-minune care a ajutat-o

    Dieta cu care a reușit Dolly Parton să slăbească nu este atât de specială pe cât îți imaginezi și sunt șanse mari ca, la un moment dat în viață, să o fi...

    Dieta Rina. Totul despre dieta de 90 de zile. Exemple de retete
    Dieta Rina. Totul despre dieta de 90 de zile. Exemple de retete

    Dieta Rina este una dintre cele mai eficiente metode de a scapa de surplusul de greutate. Dieta Rina, care se intinde pe 90 de zile, te ajuta sa scapi de pana la 10kg si in acelasi timp are...

    Probleme de crestere la bebelusi si solutiile lor. Ce sunt puseele de crestere care sperie parintii
    Probleme de crestere la bebelusi si solutiile lor. Ce sunt puseele de crestere care sperie parintii

    In primul an de viata a bebelusului, cea mai mare preocupare a parintilor este cum creste, cat creste, daca creste bine in greutate si inaltime cel mic. Cresterea bebelusilor este insusi...

    Lili Sandu, probleme cu bebeluşul în maternitate: au fost externaţi abia după 10 zile
    Lili Sandu, probleme cu bebeluşul în maternitate: au fost externaţi abia după 10 zile

    Una dintre cele mai cunoscute vedete de la noi, Lili Sandu, a devenit de curând mamă. Iată ce a dezvăluit despre experienţa trăită după naştere!

    Dieta Dukan. Ghid complet. Ce trebuie sa mananci in fiecare faza
    Dieta Dukan. Ghid complet. Ce trebuie sa mananci in fiecare faza

    Dieta Dukan. Multi oameni vor sa piarda rapid in greutate. Totusi, este greu sa slabesti imediat, dar si mai greu sa mentii noua greutate. Dieta Dukan sustine ca te ajuta sa scapi rapid si...

    Lucruri pe care le spuneau părinții în trecut și care ar șoca acum părinții milenari
    Lucruri pe care le spuneau părinții în trecut și care ar șoca acum părinții milenari

    Părinții milenari reprezintă o categorie aparte de părinți, care se diferențiază prin implicarea aparte de care dau dovadă în tot ceea ce ține de creșterea copilului. Vă...

    © 2019 Qbebe