În anul 2007 Maja Arnold a născut, prin fertilizare in vitro, gemeni: un băiețel și o fetiță (Lukas și Isabella). Aceștia s-au născur prematur, iar ea a stat în spital încă de când era în luna a șasea și până când a născut, în condițiile în care nivelul lichidului amniotic era insuficient, ceea ce ar fi putut fi fatal pentru bebeluși. După ce micuții au stat două săptămâni în incubator, au ajuns acasă.
Dar într-o noapte din luna octombrie a aceluiași an, soțul Majei, Matt, a țipat și a chemat-o pe aceasta în camera copiilor. Fetița nu mai respira. Părinții au sunat la urgențe, dar medicii nu au mai putut face altceva decât să constate decesul bebelușului. Explicațiile pentru motivul decesului a fost că Isabella a fost victima așa-numitului „sindrom al morții subite" (una dintre cele mai frecvente cauze pentru decesul bebelușilor mai mici de 1 an).
După dispariția Isabellei, Matt și Maja au încercat să-și continue viața și au hotărât să mai aibă un copil. Deși medicii o avertizaseră pe mamă că va avea din nou nevoie de un tratament de fertilizare in vitro, până la urmă Maja a rămas însărcinată fără a fi nevoie de așa ceva. Sarcina ei a decurs normal, iar la aproape doi ani de la moartea Isabellei, Maja a născut o altă fetiță, pe Ella.
Fiind recunoscătoare pentru noul miracol din viața lor, Maja a hotărât să-i celebreze pe cei trei copii. Întrucât ea a fost designer și model, a decis să combine inițialele copiilor (Ella, Isabella și Lucas) și să realizeze niște coliere. După ce i-a reușit acest demers, Maja a declarat că se simte din nou împlinită.
În anul 2010, Maja a avut parte de un al doilea șoc: Lukas a fost diagnosticat cu cancer de gradul al III-lea. Într-o zi, pe când îi schimba scutecul, mama a observat că băiețelul avea o umflutură pe abdomen. S-a dus la un pediatru, iar în urma investigațiilor s-a constatat că Lukas avea o tumoare, mare cât o minge de baseball, la rinichi.
Copilul a suferit o intervenție chirurgicală de nouă ore, iar după aceea a urmat o perioadă de chimioterapie și radioterapiei. Dar Lukas a fost curajos, după cum explică Maja, iar tratamentul a dat rezultate foarte bune: de mai bine de cinci ani micuțul este în remisie.
Odată ce Lukas a început școala, Maja povestește că l-a lăsat pe acesta să poarte colierul pe care-l realizase ea după nașterea Ellei. Celelalte mame au fost atât de încântate, încât Maja s-a apucat să le confecționeze și lor asemenea coliere.
Maja s-a simțit foarte bine având această preocupare și mărturisește că cel mai important este să poți realiza pentru ceilalți ceva frumos, astfel încât să ajungi să te vindeci și tu. Totodată, ea recunoaște că datorită acestei pasiuni s-a putut salva după evenimentele triste din viața ei.
În prezent Maja și-a creat propriul concept de design de bijuterii și confecționează coliere personalizate, cu simboluri și litere pe care clienții ei le doresc, fiind reprezentative pentru ei. Scopul ei este ca aceste coliere să reflecte personalitatea celor ce le poartă, să le spună povestea și să celebreze „bucuria vieții".
Prin munca și prin povestea sa, ea dorește să le încurajeze și pe alte femei „Să aibă speranță și putere ca să-i poată onora pe cei ce le sunt dragi". Mesajul pe care vrea să-l transmită este că „Oricât de greu ne-ar fi, trebuie să găsim ceva care să ne inspire. Acel ceva ne poate salva".
În plus, Maja Arnold donează 3% din încasările din vânzarea colierelor Spitalului de Copii din Seattle, ca un fel de mulțumire pentru faptul că Lukas a fost tratat aici și a fost salvat.
Surse:
www.goodhousekeeping.com
Surse poze:
www.youtube.com