Povestea de viață a Rodicăi Popescu Bitănescu. A fost greu încercată încă din copilărie, dar nu și-a pierdut o clipă speranța

Povestea de viață a Rodicăi Popescu Bitănescu. A fost greu încercată încă din copilărie, dar nu și-a pierdut o clipă speranța
Alina Nedelcu - Redactor Senior

Rodica Popescu Bitănescu este una dintre cele mai îndrăgite actrițe de la noi, începând să joace pe scena „Teatrului Național din București” încă din anul 1966. În anul 1975, a debutat în cinematografie cu rolul din „Comedia fantastică”, iar după aceea s-a remarcat și în producții precum „Rămân cu tine”, „Am o idee”, „Zbor periculos” sau „Harababura” etc. A intrat în atenția publicului și datorită unor filme de televiziune, iar în ultimii ani a regizat piese de teatru jucate cu casa închisă. Parcurge articolul de mai jos pentru a descoperi nu numai succesele de care s-a bucurat, de-a lungul carierei sale, remarcabila actriță, ci și prin ce obstacole a trecut încă din perioada copilăriei. 

Chiar dacă s-a bucurat întotdeauna de mare succes și a fost adorată de public pentru rolurile sale, după 1990 Rodica Popescu Bitănescu s-a hotărât să regizeze piese de teatru. Într-o intervenție în cadrul unei emisiuni difuzate la TVR, actrița a explicat ce o motivează să-și regizeze piese în care să joace și ea: „Îmi place să scriu piese de teatru, să descopăr ce se întâmplă între noi, în România, în fiecare zi. Cum primesc oamenii tot ce se întâmplă cu ei, cum văd. Românii simt nevoia să se scrie despre ei, probabil că acesta este secretul succesului pieselor mele. Eu scriu numai despre noi. Oamenii sunt curioşi”.

Iată cum și-a construit o carieră strălucită una dintre cele mai iubite actrițe de la noi! 

Povestea de viață a Ilenei Stana Ionescu. Este admirată pentru cariera de succes din teatru, dar și pentru mariajul solid de peste șase decenii

A avut o copilărie marcată de începuturile perioadei comuniste Vezi galeria foto » A reușit să intre la „Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică” la a doua încercare Se bucură de un mariaj de peste 45 de ani

Surse foto: facebook.com/Rodica-Popescu-Bitanescu, captură instagram.com/iumor.romania/, captură youtube.com, captură youtube.com, captură youtube.com, captură youtube.com/ (Ager Press), youtube.com

Surse articol: kanald.ro, adevarul.ro, formula-as.ro, kfetele.ro, newsweek.ro, tvr.ro, viva.ro, wowbiz.ro

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Vă rugăm să completați câmpurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa
    © 2026 Qbebe