Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, subliniază că masca de protecție nu trebuie purtată pe stradă: „Masca nu este recomandat să fie folosită pe stradă. Sigur, o folosim pe stradă dacă găsim o zonă aglomerată. Dar altfel, masca, conform recomandărilor, trebuie purtată doar în spații închise și în mijloace de transport în comun Nu trebuie neapărat să utilizăm masca dacă mergem cu bicicleta, facem alergare prin parc și intersecția noastră cu alte persoane este de foarte scurtă durată și nu este foarte apropiată. Este suficient ca în trenuri să existe săpun și apă în spațiile de toaletă. În fiecare vagon se pot instala două dispensere cu substanță dezinfectantă și cred că este absolut suficient, împreună cu curățenia și dezinfecția vagoanelor care trebuie făcută înainte de urcarea pasagerilor pentru că mănușile nu sunt recomandate nici măcar de OMS pentru că ele, așa cum discutam, creează acest fals sentiment de siguranță. Depinde cât le purtăm. Atingerea feței cu mănușile care sunt murdare, sunt contaminate este la fel de periculoasă ca și atingerea feței cu mâinile murdare”
Ce se întâmplă, însă, după 15 mai, când masca devine obligatorie?
Începând cu data de 15 mai, toți românii vor fi nevoiți să poarte măști de protecție. Însă obligativitatea va fi numai în spațiile închise, atunci când folosesc transportul în comun și la locul de muncă. „Cred că lucrurile trebuie să se dezvolte gradual, nu trebuie să ne apucăm să sancţionăm oamenii. Trebuie ca oamenii să se obişnuiască cu purtatul măştii, să învețe să aibă măști la ei, de asemenea şi angajatorii să asigure măşti pentru personal”, a spus Ludovic Orban pentru Digi24.
El asigură populația că vor exista suficiente măști pentru toată lumea și că vor fi accesibile ca preț tuturor:
„Nu cred că va fi necesar controlul preţurilor. Noi am căutat să dăm drumul producţiei de măşti chirurgicale, cu trei pliuiri, cele care sunt de uz curent și care asigură o protecţie de până la 80 la sută. Deja avem 23 de producători autorizaţi de entitățile din subordinea Ministerului Apărării, care au crescut capacitatea de producţie zilnică în România. Ne-am organizat ca pe lângă importurile care se fac de către companiile private să asigurăm pătrunderea pe piaţă a unei cantităţi suficiente de măști care să asigure satisfacerea cererii de măşti care va exista după data de 15”, a subilniat premierul.
Surse: Adevărul, Digi24
