Salvați Copiii deschide patru noi programe de prevenire a instituționalizării pentru copiii vulnerabili din județele Brașov și Mureș

Salvați Copiii deschide patru noi programe de prevenire a instituționalizării pentru copiii vulnerabili din județele Brașov și Mureș

Irina Olteanu - Redactor Senior

Organizația Salvați Copiii deschide, în județele Brașov și Mureș, patru noi programe de prevenire a separării copiilor vulnerabili de familiile lor, astfel încât aceștia să fie protejați și feriți de riscurile sociale, psiho-emoționale și cognitive ale instituționalizării. Datele oficiale arată că peste 50.000 dintre copii erau, la finalul anului 2019, în sistemul de protecție specială.

Astfel, dintre cei 3.645.267 de copii cu vârsta sub 18 ani din România[1], 52.783[2] se află în sistemul de protecție a copilului, dintre care:

  • copii în servicii de tip rezidențial: 17.096
  • copii în servicii de tip familial: 35.687
  • Pe lângă aceștia, anual, aproximativ 700 de copii sunt părăsiți în unități sanitare, dintre care aproximativ 500 în maternități.

Rezultatele unui studiu desfășurat de Charles Nelson, Nathan A. Fox, Charles H. Zeanah[3] cu copiii din Centrele de plasament din România, în cadrul Proiectului de Intervenție Timpurie „București” (PITB), scot la iveală consecințe adânci și pe termen lung ale instituționalizării.

Cercetarea a pus în evidență efectele instituționalizării copiilor (grupul I) asupra dezvoltării lor până la vârsta de 8 ani, comparativ cu copiii care, deși abandonați, au beneficiat de măsura îngrijirii în sistem familial (grupul II), pe de o parte și cu copiii crescuți în familiile de origine (grupul III), pe de altă parte.

prevenire a institutionalizarii

Astfel:

  • Copiii instituționalizați sunt mult mai expuși diferitelor forme de abuz și neglijare în lipsa unui mediu cald și predictibil. Acei copii care au experimentat diferite forme de abuz și neglijare sunt de 4 ori mai predispuși să dezvolte tulburări de personalitate la vârsta adultă decât ceilalți copii (Johnson si colab, 1999). Aceste tulburări sunt caracterizate de o serie de trăsături cognitive, afective și relaționale disfuncționale persistente în timp, cu un impact negativ asupra funcționalității lor. La maturitate, acești copii pot manifesta lipsă de empatie, inflexibilitate cognitivă, comportamente               heteroagresive și autoagresive, tulburări de adaptare, comportamente de disimulare a adevărului[4];
  • Copiii instituționalizați (grupul I) “suferă declinuri și întârzieri semnificative în toate aspectele cogniției și limbajului: au o funcție intelectuală diminuată, prezintă deficite atât ale funcțiilor executive, cât și ale memoriei și profunde întârzieri ale limbajului”, arată rezultatele evaluării (Charles Nelson, Nathan A. Fox, Charles H. Zeanah – Copiii abandonați ai României. Privațiune, dezvoltare cerebrală și eforturi de recuperare, București, Editura Trei, 2014)
  • Copiii plasați în familii sociale (grupul II), mai ales dacă acest lucru se întâmplă înaintea vârstei de 2 ani, pot prezenta progrese semnificative ale IQ-ului și ale limbajului, însă niciodată ca acelea ale copiilor care nu au fost instituționalizați (grupul III).
  • Creșterea copiilor în instituții determină apariția și persistența unui număr mai mare de comportamente stereotipe (legănat, lovit etc.) față de copiii din celelalte două grupuri, ca urmare a privării în anii timpurii de o stimulare senzorială adecvată.

Studiul a fost realizat de o echipă multidisciplinară, mixtă (româno-americană), pe durata a mai bine de 10 ani, cu concluzii relevante pentru specialiști (din domeniul protecției copilului, asistenței sociale, psihologiei, psihiatriei), organizații neguvernamentale care se ocupă de  copii, factori politici de decizie, administrație locală și sănătate publică.

Pentru protejarea acestor copii vulnerabili și rămânerea lor în familie, Salvați Copiii a identificat soluții viabile, pe care le-a inclus într-un program complex ” Intervenții pentru prevenirea separării copilului de familie prin servicii sociale și educaționale”, cod SMIS 130458.  În cadrul acestuia, organizația deschide patru noi centre de zi în județele Brașov și Mureș.

„Instituționalizarea are consecințe dramatice și pe termen lung asupra dezvoltării psiho-emoționale, cognitive și sociale a copilului. Un rol foarte important le revine specialiștilor care lucrează cu copiii vulnerabili și care pot interveni primii în situația în care văd semnele riscului abandonului școlar și familial” a spus Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Obiectivul general al proiectului este reducerea numărului de copii care intră în instituții de tip rezidențial, prin dezvoltarea de servicii comunitare destinate prevenirii separării copilului de părinți, în județele Mureș și Brașov.

Un prim pas este dezvoltarea unui program de identificare si monitorizare a copiilor  expusi riscului de separare de familie. Pentru aceasta, Salvați Copiii va constitui două rețele interinstituționale locale și va derula întâlniri tehnice de lucru pentru îmbunătățirea procesului de identificare și monitorizare care au ca scop diminuarea riscului de separare de familie.

Noile programe se vor derula în perioada 26 mai 2020 – 25 mai 2023 și urmăresc atingerea următoarelor rezultate:

  1. Reducerea numărului de copii care intră în instituții de tip rezidențial prin dezvoltarea de servicii comunitare destinate prevenirii separării copilului de părinți în județele  Mureș și Brașov.
  2. Derularea unei campanii de promovare cu privire la drepturile copilului, cu accent pe dreptul la o familie; elaborarea unor materiale de informare și sensibilizare.
  3. Crearea a două rețele interinstituționale în județele Mureș și Brașov, derularea a minim 8 întâlniri tehnice de lucru organizate pentru îmbunătățirea procesului de identificare și monitorizare a copiilor expuși riscului de separare de familie. Concluziile, recomandările și propunerile formulate în urma întâlnirilor de lucru ale rețelelor interinstituționale, completate cu informațiile colectate din activitățile derulate cu grupul țintă vor fi cuprinse într-un raport care va fi pus la dispoziția factorilor decidenți de la nivel central (de ex. ANDPDCA, Ministerul Muncii) și de la nivel local (de ex. primăria Târgu Mureș și DAS Târgu Mureș, CJ Mureș și DGASPC Mureș), în vederea formulării de politici publice coerente și funcționale și propunerii de tipuri de intervenții cât mai targetate, astfel încât să răspundă eficient nevoilor copiilor aflați în risc de separare de familie.
  4. Oferirea de servicii sociale complexe furnizate pentru 230  de copii expuși riscului de separare în 4 centre de zi localizate în Târgu Mureș și Brașov.
  5. Organizarea de activități de dezvoltare personală și dobândirea de deprinderi de viață independentă pentru 230 de copii.
  6. Oferirea de servicii de consiliere și sprijin psihologic pentru 110 copii expuși riscului de separare și sprijin pentru părinți și copii localizați în Târgu Mureș.
  7. Oferirea de suport material constând în rechizite, alimente, îmbrăcăminte și încălțăminte.

Parteneri: DAS Brașov, DAS Târgu Mureș, Școala Gimnazială Serafim Duicu Tg. Mureș, Școala Gimnazială Alexandru Ioan Cuza Tg. Mureș, Școala Gimnazială Nicolae Orghidan Brașov.

Valoarea totală a proiectului este de 4.988.391,75 lei, din care valoare cofinanțare UE: 4.240.258,62 lei și valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național: 748.258,62 lei.

Data începerii proiectului: 26 mai 2020

Data finalizarii proiectului: 25 mai 2023

Durata: 36 de luni

Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman

[1] *Sursa: Institutul Național de Statistică (Populația rezidentă la 01 ianuarie 2019)

[2] ** Sursa: Statistici A.N.P.D.C.A. – 01 ianuarie 2019

[3] Charles Nelson, Nathan A. Fox, Charles H. Zeanah – Copiii abandonați ai României. Privațiune, dezvoltare cerebrală și eforturi de recuperare, București, Editura Trei, 2014 

[4] Johnson G.J., Cohen P., Brown J., Smailes M.E., Bernstein D. P. (1999) Childhood Maltreatment Increases Risk for Personality Disorders During Early Adulthood. ARCH GEN PSICHIATRY 56, 600-606

 

Articolul urmator
Cele mai noi imagini cu copiii familiei regale. Ce mari au crescut copiii Prințului William și ai lui Kate Middleton
Cele mai noi imagini cu copiii familiei regale. Ce mari au crescut copiii Prințului William și ai lui Kate Middleton

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    O mamă a fost acuzată că-și abuzează copiii după un video în care fetița ei de patru ani tragea de picioare bebelușa de patru luni
    O mamă a fost acuzată că-și abuzează copiii după un video în care fetița ei de patru ani tragea de picioare bebelușa de patru luni

    Emily, o mamă de peste Ocean a stârnit îngrijorare în rândul internauților după ce a distribuit un videoclip în care fiica ei de patru ani își...

    Poate că și copiii noștri s-au cam săturat de noi...
    Poate că și copiii noștri s-au cam săturat de noi...

    Orice părinte, oricât de răbdător și oricât de calm este, nu poate să nu ajungă și la momente în care să-și spună că s-a săturat de anumite obiceiuri ale...

    Și copiii cu autism au nevoie de prieteni! Cum îți poți ajuta micuțul să lege noi prietenii
    Și copiii cu autism au nevoie de prieteni! Cum îți poți ajuta micuțul să lege noi prietenii

    Din păcate, mulți copii și adolescenți care se află pe spectrul autismului se confruntă cu dificultăți în a-și face prieteni. Am pregătit un ghid ușor de urmat pentru toți...

    Un milionar a refuzat să stea în avion lângă o mamă și copiii ei. Ce s-a întâmplat apoi este o lecție pentru noi toți
    Un milionar a refuzat să stea în avion lângă o mamă și copiii ei. Ce s-a întâmplat apoi este o lecție pentru noi toți

    Am auzit de nenumărate ori proverbul „Nu judeca o carte după copertă”, care în această situație se aplică perfect! Un milionar, care a refuzat în repetate...

    Au devenit părinți după ce au pierdut patru bebeluși în decurs de patru ani. Miracolele chiar există
    Au devenit părinți după ce au pierdut patru bebeluși în decurs de patru ani. Miracolele chiar există

    Doi părinți din Anglia povestesc miracolul cu care s-au întâlnit atunci când a venit pe lume al doilea copil al lor, după 4 ani de încercări grele. Vor să...

    „Copiii mei <plătesc> pentru mâncare și internet”. Cum reușește o mamă să-și învețe copiii despre valoarea banilor
    „Copiii mei <plătesc> pentru mâncare și internet”. Cum reușește o mamă să-și învețe copiii despre valoarea banilor

    O mămică își educă copiii după o metodă neobișnuită: îi pune să plătească pentru tot ceea ce folosesc, inclusiv mâncare și internet. Toată povestea mai jos.

    Copiii parentificați, sau ce se întâmplă când copiii sunt forțați să fie adulți
    Copiii parentificați, sau ce se întâmplă când copiii sunt forțați să fie adulți

    Ai fost un „copil parentificat”? Ce se întâmplă atunci când copiii sunt nevoiți să se comporte ca niște adulți, preluând atribuțiile unui părinte?

    Mi-am alăptat prima fiică timp de patru ani și fiul doar patru zile
    Mi-am alăptat prima fiică timp de patru ani și fiul doar patru zile

    ȚCum este posibil?", "Nu este corect față de băiat!", "Patru ani este prea mult!", "Te joci cu sănătatea lor!" - discutăm imediat pe îndelete despre aceste întrebări și...

    © 2024 Qbebe