Cel mai emoționant moment a fost, fără doar și poate, cel în care toată suflarea din sală a cântat "La mulți ani!", iar Mirela Retegan, fondatoarea Zurli, a povestit despre începuturile brandului. Cu lacrimi în ochi, Mirela le-a povestit tuturor cum a pornit Zurli, cum din dorința ei de a-i explica Mayei lumea înconjurătoare, Zurli s-a transformat într-un adevărat fenomen în cei 12 ani de existență.
"Sunt impresionată, fericită, copleșită. Cunosc personal 80% din sală, părinți și copii care au crescut împreună cu noi. Fericirea lor și bucuria din timpul spectacolului este răsplata muncii noastre. Vă mulțumim!" - Mirela Retegan.
Mii de steluțe strălucitoare au umplut sala atunci când s-au auzit primele acorduri din "Cântec pentru Maya", iar Fetița Zurli a început să cânte cel mai iubit cântec de leagăn. Odată cu ea, fiecare părinte și-a strâns la piept copilul și a făcut promisiunea Zurli.
A "plouat" colorat peste Sala Polivalentă la aniversarea celor 12 ani de când Zurli desenează zâmbete pe chipurile copiilor și de când oamenii mari învață să se joace cu copiii lor, să fie buni, generoși, luminoși. La finalul spectacolului, sala a fost îmbrăcată de mii de confetii colorate, spre deliciul celor mici.
Spectacolul de la București este al 5-lea din turneul național Puterea Cornetelor, cu care Gașca Zurli străbate România pentru a-i învăța pe oameni să zâmbească.
Toamna aceasta, Gașca Zurli duce Zâmbetul Zurli în 11 orașe din România. Următoarea oprire, Botoșani, pe 15 octombrie și Piatra Neamț pe 16.
Mulțumim tuturor părinților și copiilor, sponsorilor și partenerilor Zurli! Povestea Zurli merge mai departe împreună cu voi.
Photo credit - Ovidiu Craiciu & Dragoș Constantin