Contributors
Manute Creative

Un copil de 12 ani este în moarte cerebrală după ce a încercat o provocare de pe TikTok

TikTok continuă să facă victime în rândul copiilor. După ce o fetiță de 10 ani din Italia și-a pierdut viața în urmă unei provocări care circulă pe platforma respectivă și o altă copilă de 12 ani a fost găsită fără suflare în baie, cu cordonul de la un halat înfășurat în jurul gâtului tot din cauza aceleași provocări, alte drame terbile s-au petrecut recent.

Un băiețel de doar 12 ani a ajuns în moarte cerebrală după ce a încercat o provocare de pe TikTok, aceeași în urma căreia cele două fetițe din Italia și-au pierdut viața după ce s-au strangulat accidental. Un alt băiat de 11 ani din Worcester, Marea Britanie, se luptă pentru viața lui după ce a încercat aceeași provocare de pe TikTok și a înghițit 5 bile magnetice. 

Ellis Tripp a ajuns de urgență la spital după ce a înghițit 5 bile magnetice pe când încerca să le folosească, la o provocare pe TikTok, pentru a simula un piercing în limbă. Părinții băiatului sunt stupefiați cu atât mai mutl cu cât au precizat că acesta nu avea cont de TikTok și nici nu deține bile magnetice, scrie Daily Mail. Băiețelul a fost supus la două operații, după ce medicii au constatat că, de fapt, nu avea apendicită, precum s-a crezut inițial. A fost nevoie de o operație de 6 ore pentru a-i scoate ultimele două bile magnetice, medicii fiind nevoiți să îi taie 5 centrimetri din intestin. 

Este un coșmar. Această nebunie TikTok l-ar fi putut ucide dacă ar mai fi lăsat. Vă rog discutați cu copiii voștri și spuneți-le cât de periculoase sunt. Bilele sunt mortale dacă sunt înghițite”, a scris mama copilului pe Facebook. Mai mult, bunica lui Ellis, Sue Davies a declarat că profesorii de la școala lui Ellis găsiseră și la alți elevi bile magnetice și că băiatul este al cincilea copil într-o săptămână tratat după înghițirea bilelor magnetice la spitalul din Worcester.

Un alt copil de 12 ani, în moarte cerebrală 

Un alt băiețel pe nume Joshua Haileyesus, care este din Colorado, SUA, a ajuns în stare critică la spital după ce vrut să devină popular pe TikTok încercând să ducă la bun sfârșit una dintre cele mai periculoase provocări care a curmat viața mai multor copii, în ultimul an - „Blackout Challenge”.

Joshua a fost găsit leșinat pe podeaua din baie chiar de fratele său, care spune că băiatul ar fi folosit un siret de pantofi pentru a încerca „Provocarea Eșarfei”, prin care utilizatorii sunt îndemnați să se sufoce până la punctul la care își pierd cunoștința.

copil care tine in mana un telefon mobil

Medicii sunt rezervați în privința șanselor de supraviețuire ale copilașului, care acum se află în moarte cerebrală și este conectat la aparate. Potrivit presei de peste Ocean, aceștia sunt de părere că doar un miracol l-ar mai putea salva pe Joshua.

 

Părinții băiatului sunt devastați și refuză să accepte că cel mic ar putea să nu supraviețuiască. „Este un luptător. Îl văd luptându-se. Mă rog pentru el în fiecare zi. Mi-au dat vestea că nu va supravieţui, nu va reuşi. Îi implorăm în genunchi, rugându-mă să văd dacă pot să-mi acorde timp, să nu renunţ la el. Dacă renunț la el, simt că renunţ complet la fiul meu”, a mărturisit tatăl băiatului, potrivit Fox 5.

  • Surse: fox5dc.com, thedenverchannel.com
  • Sursă foto principală: istockphoto.com
O femeie a născut la trei luni de când medicii o declaraseră în moarte cerebrală

Surse foto: istockphoto.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Cea mai amuzantă provocare pentru părinți pe TikTok: „Spune-mi că bebelușul tău face caca fără să spui ceva”
    Cea mai amuzantă provocare pentru părinți pe TikTok: „Spune-mi că bebelușul tău face caca fără să spui ceva”

    În ultima vreme, părinții nu se mai rezumă să aducă în atenție diferite aspecte din viața copiilor doar pe rețele de socializare precum Facebook sau Instagram, ci au...

    Avertisment pentru părinți! Cum a devenit viral un video cu un bebeluș pe TikTok
    Avertisment pentru părinți! Cum a devenit viral un video cu un bebeluș pe TikTok

    TikTok a devenit mai mult decât o simplă platformă de divertisment pentru adolescenți. Tot mai multe companii se folosesc de popularitatea acestei aplicații pentru a ajunge la...

    Copiii ei au ignorat-o! Dar mama lor a devenit faimoasă pe TikTok după ce a postat un singur video
    Copiii ei au ignorat-o! Dar mama lor a devenit faimoasă pe TikTok după ce a postat un singur video

    O mamă a trei copii din Maryland, SUA, a devenit faimoasă pe TikTok cu o postare prin care a anuțat că a fost protagonista unui videoclip Backstreet Boys în 1999.

    Copilul meu crede că tot ce vede pe TikTok este adevărat
    Copilul meu crede că tot ce vede pe TikTok este adevărat

    TikTok este o reţea de socializare care a devenit tot mai populară în ultimul timp în rândul copiilor şi adolescenţilor. Parcurge cu atenţie articolul de mai jos...

    Tumoarea cerebrală a unei femei a dispărut după ce a născut
    Tumoarea cerebrală a unei femei a dispărut după ce a născut

    Așa cum știm deja, sarcina reprezintă o perioadă cu totul specială din viața noastră, care este totodată și dificilă. Uneori, când ne așteptăm mai puțin, există...

    Viata dupa moarte: 5 experiente uluitoare – VIDEO
    Viata dupa moarte: 5 experiente uluitoare – VIDEO

    O usurare teribila, o lumina stralucitoare la capatul unui tunel in care simti caldura, abilitatea de a-ti vedea corpul de sus, sau pe cei dragi care au murit demult, care acum te inconjoara...

    Cel mai faimos tătic de pe TikTok! Așa învățăm că lucrurile simple sunt cele care contează
    Cel mai faimos tătic de pe TikTok! Așa învățăm că lucrurile simple sunt cele care contează

    TikTok este o rețea de socializare folosită îndeosebi de tineri. Iată însă că un tătic a descoperit o modalitate inedită de a o folosi, predând tuturor o lecție...

    © 2021 Qbebe