Un copil a rămas paralizat pe viață după ce a mâncat o felie de măr la grădiniță

Un copil a rămas paralizat pe viață după ce a mâncat o felie de măr la grădiniță
Corina Naftanaila

Un copil de numai 1 an și 10 luni a rămas paralizat pe viață după ce a mâncat o felie de măr la grădiniță. Micuțul nu mai poate merge, înghiți sau vorbi normal.

Neihana Renata este băiețelul din Noua Zeelandă care a devenit dependent de grija părinților după ce a mâncat o simplă felie de măr. Copilul de aproape 2 ani se afla în grija personalului de la creșă și a primit o gustare sănătoasă. Una dintre îngrijtoare a observat că micuțul s-a înecat cu bucata de măr și a încercat să-i acorde primul ajutor. La scurt timpul, băiatul și-a pierdut cunoștința și a început să i se schimbe culoarea feței.

paralizie cerebrala Personalul de la creșă a decis să cheme ambulanța și să-i facă respirație gură la gură micuțului, dar acesta a început să vomite sânge. Neihana a stat în stop cardio-respirator timp de 30 de minute până ce medicii au reușit să-l resusciteze și să-l transporte la spital. Copilul a fost ținut două săptămâni la terapie intensivă și apoi 2 luni într-un salon atent supravegheat.

După acest episod medicii l-au diagnosticat cu paralizie cerebrală, ce nu-i mai permite să vorbească, să meargă sau să mănânce singur și asta din cauza lipsei oxigenului din creier din timpul resuscitării.

"Asemeni copiilor de vârsta lui nu avea molarii (folosiți în masticație) dezvoltați. De obicei, molarii secundari apar la copii în jurul vârstei de 2 ani și jumătate. Mama lui a spus că era un copil foarte vesel și iubitor", a spus medicul Sarah Alexander.

În urma acestui incident aproximativ 100 de creșe și-au schimbat obiceiurile alimentare. Merele și alimentele tari sunt servite copiilor mai mici de 3 ani numai dacă au fost tăiate, decojite, gătite sau sub formă de piure.

Surse: thesun.co.uk, mirror.co.uk, nypost.com.

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Vă rugăm să completați câmpurile necesare.

    © 2026 Qbebe