Un tată fără inimă își aruncă bebelușul la gunoi. Dar este salvat de un înger păzitor

Brigitta Szebenyi - Redactor

O poveste șocantă a ajuns la urechile noastre direct din China, Xuanwei, unde un așa-numit tată, deși ne este greu să îl numim așa, și-a aruncat la gunoi bebelușul care încă avea cordonul ombilical atașat, fiind născut cu numai două ore mai devreme.

Bărbatul le-a povestit autorităților că iubita lui, însărcinată în 8 luni, nu fusese deloc la doctor și că născuse prematur acasă, fără să ceară asistență medicală, în urma unor dureri abdominale.

Camerele de filmat au surprins momentul în care bărbatul lasă bebelușului într-un tomberon, înfășurat în hârtie, condamnându-l la moarte sigură.

yu1

Părinții și-au justificat fapta spunând că bebelușul era vânăt la față și credeau că nu are șanse de supraviețuire.

Îngerul salvator al fetiței a fost o femeie în vârstă care se află în apropiere și care a văzut toată scena, alertând oficialitățile.

yu2

Copilul se află în prezent în afara oricărui pericol, fiind dat în grija asistenților sociali de la o casă de copii.

Sursa: www.mirror.co.uk

Sursa foto: Yunnan Daily

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Care este îngerul tău păzitor în funcție de zodie
    Care este îngerul tău păzitor în funcție de zodie

    Fiecare dintre noi are un înger păzitor, pe care îl simțim aproape și care ne ghidează pașii zi de zi. Știai însă că îngerii păzitori diferă în...

    Copilul tău are linia îngerului păzitor în palmă? Iată ce înseamnă asta
    Copilul tău are linia îngerului păzitor în palmă? Iată ce înseamnă asta

    Palmele noastre pot dezvălui despre noi lucruri la care poate nici nu te-ai fi gândit. Parcurge cu atenție articolul de mai jos pentru a descoperi semnificația uneia dintre cele mai...

    Au rămas fără tată, fără casă, iar mama lor este grav bolnavă. Cum poți ajuta 7 copii greu încercați de viață
    Au rămas fără tată, fără casă, iar mama lor este grav bolnavă. Cum poți ajuta 7 copii greu încercați de viață

    Mariana Naghiu este o femeie puternică, dar greu încercată de viață. Și-a pierdut acum 5 ani, în urmă unui accident vascular cerebral, fiind astfel nevoită să...

    Augustin Viziru, proaspăt tătic, își asumă acest rol cu mândrie: „Îmi crește inima când o văd”
    Augustin Viziru, proaspăt tătic, își asumă acest rol cu mândrie: „Îmi crește inima când o văd”

    Actorul Augustin Viziru a devenit pentru prima dată tată în vara acestui an. Iată cum arată fiica lui și ce relație minunată are cu soția lui.

    Sfatul pe care l-am primit de la tata mi-a salvat viața
    Sfatul pe care l-am primit de la tata mi-a salvat viața

    Pe măsură ce copilul crește și devine din ce în ce mai autonom, o zicală devine din ce în ce mai pregnantă în sufletul unui părinte: ”a avea un copil este ca...

    Motivul cutremurător pentru care o mamă își trimite zilnic fiica la școală cu o inimă desenată pe mână
    Motivul cutremurător pentru care o mamă își trimite zilnic fiica la școală cu o inimă desenată pe mână

    În ultimii ani, școlile din Statele Unite ale Amercii au fost ținta celor mai terifiante masacre din istorie. Sute de elevi au căzut pradă atacurilor armate sângeroase, la...

    Un tată este filmat în timp ce își bate băiețelul cu o scândură, iar mama, zâmbind, stă impasibilă deoparte
    Un tată este filmat în timp ce își bate băiețelul cu o scândură, iar mama, zâmbind, stă impasibilă deoparte

    România este țara bătăii rupte din Rai! După scenele cutremurătoare în care o mamă își bate copilul de doar 4 ani cu un par și copiii care își bat propria...

    A fost un tată devotat celor trei copii, dar apoi a aflat că, de fapt, este infertil. Ce a descoperi la testul ADN
    A fost un tată devotat celor trei copii, dar apoi a aflat că, de fapt, este infertil. Ce a descoperi la testul ADN

    Să fii tată de trei băieți este o bucurie imensă. Ce se întâmplă însă când, într-o zi, primești un diagnostic dur și afli că suferi de o boală...

    © 2022 Qbebe