Youtube, în atenția autorităților, pentru că ar încălca viața privată a copiilor. Ce trebuie să știe părinții

Youtube, în atenția autorităților, pentru că ar încălca viața privată a copiilor. Ce trebuie să știe părinții

Bianca Petcu - Redactor Senior

O investigație în cazul neregulilor produse de YouTube se desfășoară în prezent cu scopul de a atenționa părinții despre pericolele potențiale.

Conform surselor, The Federal Trade Comission (FTC) a descoperit o problemă majoră care încalcă politica YouTube. În pofida faptului că aceștia declară că sub controlul părinților, asigură protejarea datelor copiilor, se pare că datele sunt obținute și prelucrate fără a fi nevoie de aprobarea parentală.

ancheta in cazul youtube

Același lucru se întâmplă de ani de zile și în cazul Google, însă nimeni nu abordează subiectul și nimeni nu explică de fapt cauza.

Investigația a luat amploare imediat după ce YouTube a anunțat în mod oficial faptul că se dorește implementarea unor noi reguli cu privire la protejarea celor mici și drept urmare toate conținuturile video pentru copii vor fi mutate într-o aplicație special destinată piticilor, denumită YouTube Kids app.

Surse: thehill.com, washingtonpost.com, theguardian.com

Articolul urmator
Certificatul verde Covid obligatoriu pentru copiii de peste 6 ani? Ce trebuie să știe părinții
Certificatul verde Covid obligatoriu pentru copiii de peste 6 ani? Ce trebuie să știe părinții

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    NOILE reguli antiCovid in anul scolar 2021-2022. Ce trebuie sa stie parintii si elevii
    NOILE reguli antiCovid in anul scolar 2021-2022. Ce trebuie sa stie parintii si elevii

    Scolile vor incepe in curand, 13 septembrie 2021, iar ministrii Sanatatii si Educatiei au prezentat NOILE reguli antiCovid in anul scolar 2021-2022. Astfel, potrivit regulilor prezentate de...

    7 lucruri pe care părinții cu bebeluși la terapie intensivă trebuie să le știe, direct de la un medic specialist
    7 lucruri pe care părinții cu bebeluși la terapie intensivă trebuie să le știe, direct de la un medic specialist

    Ann Anderson este medic specialist ATI (Anestezie și Terapie Intensivă) la secția de neonatologie din cadrul unui spital de copii din Nebraska, SUA. Ea dezvăluie 7 lucruri pe care...

    Anxietatea și fobia de mersul la toaletă, la copii. Ce trebuie să știe părinții
    Anxietatea și fobia de mersul la toaletă, la copii. Ce trebuie să știe părinții

    Mulți copii se confruntă cu anxietatea și în unele cazuri, chiar cu fobia mersului la toaletă. Dacă și copilul tău se află printre ei, atunci acest articol este pentru tine.

    Pubertatea începe mai devreme în ziua de azi! Ce trebuie să știe părinții
    Pubertatea începe mai devreme în ziua de azi! Ce trebuie să știe părinții

    Cara Natterson, medic pediatru și Vanessa Kroll Bennett, mamă de 4 adolescenți, cu o experiență vastă în dezvoltarea copilului, povestesc despre cartea pe care au scris-o...

    Ruperea turtei la fete: tot ce trebuie să știe părinții și nașii
    Ruperea turtei la fete: tot ce trebuie să știe părinții și nașii

    Când un copil ajunge la vârsta de 1 an, încă din cele mai vechi timpuri se consideră că a ajuns la un prag al vieții sale, care trebuie celebrat. De aceea, la...

    Alertă! Studiile au dezvăluit că fecalele bebelușilor conțin microplastice. Ce trebuie să știe părinții
    Alertă! Studiile au dezvăluit că fecalele bebelușilor conțin microplastice. Ce trebuie să știe părinții

    Membrii Societății Americane de Chimie (American Chemical Society – ACS) au făcut o descoperire șocantă: bebelușii au mai multe microplastice în organism decât...

    Ce trebuie să știe părinții despre varianta Delta de COVID dacă au copiii nevaccinați
    Ce trebuie să știe părinții despre varianta Delta de COVID dacă au copiii nevaccinați

    În contextul apariției unui număr tot mai mare de cazuri de infectări cu varianta indiană a coronavirusului (varianta Delta), specialiștii din întreaga lume trag un semnal...

    Copilul se poate îneca foarte ușor! Ce trebuie să știe părinții despre mersul la piscină vara
    Copilul se poate îneca foarte ușor! Ce trebuie să știe părinții despre mersul la piscină vara

    „Eram genul acela de persoană care spunea mereu că niciodată nu mi se putea întâmpla mie. Până mi s-a întâmplat”. Așa începe povestea lui...

    © 2024 Qbebe