Ziua Educației: 60% dintre cadrele didactice folosesc materiale alternative în completarea programei școlare

Ziua Educației: 60% dintre cadrele didactice folosesc materiale alternative în completarea programei școlare

Qbebe.ro

Peste 60% dintre cadrele didactice și mai bine de jumătate dintre părinți consideră că materialele educaționale alternative sunt foarte importante în fixarea și aprofundarea cunoștințelor elevilor, în special în contextul actual, arată un sondaj efectuat de Didactica Publishing House, editură axată pe segmentul de carte educativă.

Peste jumătate dintre elevi au lucrat cu materiale alternative și/sau individual pentru a aprofunda noțiunile predate în lunile de școală online, arată sondajul Editurii Didactica Publishing House realizat cu ocazia Zilei Educației, care se sărbătorește anual pe 5 octombrie. Printre materialele cele mai folosite se numără fișe și caiete de lucru, jocuri interactive de tip trivia sau de storytelling, cutii/materiale pentru experimente, dar și cărți. 32% dintre părinți au declarat că au alocat un buget cuprins între 100 și 200 de lei pentru achiziționarea de materiale educaționale alternative, iar 12% peste 300 de lei.

"Am remarcat o creștere de 15% față de perioade similare ale anilor trecuți în cererea de cărți și materiale educaționale, care în mod obișnuit se comandau mai ales pentru lucrul suplimentar la clasă. Vedem o creștere notabilă– 20% - pe segmentul de carte și materiale pentru preșcolari, cu clienți finali părinți, semn că mulți au petrecut mult mai mult timp acasă și au căutat să fructifice acest timp cu activități educative", a precizat Florentina Ion, manager și fondator al Editurii DPH.

copii-care-scriu

De altfel, datele sondajului arată, de asemenea, că peste 60% dintre părinți au lucrat alături de copii la aprofundarea noțiunilor predate la clasă. În procent de peste 90%, dascălii consideră ajutorul dat de părinți copiilor important și foarte important în asimiliarea cunoștințelor predate.

De asemenea, atât cadrele didactice, cât și părinții consideră că noua realitate din sistemul de învățământ grăbește procesul de digitalizare, iar dezvoltarea unor platforme educaționale adaptate la programa de învățământ, cu resurse complete și complexe, dar și instrumente de evaluare, ar fi o soluție care ar îmbunătăți procesul educațional. De altfel, sondajul arată că 40% dintre învățători și profesori consideră că școala online poate fi integrată în sistemul tradițional, dacă există resurse și instrumente de evaluare pentru ca această integrare să fie una de succes.

"Fiind o editură axată pe carte educativă suntem în contact direct și constant cu cadrele didactice din întreaga țară, iar feedback-ul lor este esențial pentru noi. Datele noastre arată că peste 90% dintre cadrele didactice consideră că o platformă educațională ar putea fi o soluție pentru sistemul de predare online sau mixt, atât timp cât aceasta ar dispune de materiale de lucru relevante pentru toate materiile și în acord cu programa școlară și ar fi ușor de accesat, astfel încât să nu fie necesară asistența continuă a părinților. Predarea în sistem online este mai mult decât digitalizare, problema resurselor compatibile acestui sistem fiind la fel de importantă precum existența mijloacelor tehnice", a mai declarat Florentina Ion.

Sondajul a fost realizat online, în perioada 9-13 septembrie 2020. Au participat 192 de cadre didactice (educatori, învățători și profesori) și 455 de părinți, 80% din mediul urban, 20% din mediul rural.

Înființată în 2004, Editura Didactica Publishing House deține un portofoliu de carte și jocuri cu adresabilitate din primele luni de viață. Acesta vine în sprijinul copiilor mici și preşcolarilor cu titluri atractive, axate pe dezvoltarea inteligenței emoționale și abilităților cognitive, satisfăcându-le dorinţa de cunoaştere, în sprijinul elevilor interesaţi sã aprofundeze materia pentru examenul de maturitate, cât şi în sprijinul cadrelor didactice, în vederea transformării procesului de învățare într-o activitate atractivă. De asemenea, Editura DPH îşi doreşte sã ofere sprijin cadrelor didactice în desfãşurarea activitãţii lor şi în acelaşi timp sã propunã soluţii, oferite de specialiştii din domeniu, pentru a transforma procesul educaţional într-o experienţã plãcutã atât pentru copii, cât şi pentru cadrele didactice.

Articolul urmator
În plin concediu, Ministerul Educației schimbă regulile vacanței de vară
În plin concediu, Ministerul Educației schimbă regulile vacanței de vară

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Dana Rogoz a fost aspru criticată pentru mesajul ei de Ziua Educației. Ce le spune ea internauților care au pus-o la zid
    Dana Rogoz a fost aspru criticată pentru mesajul ei de Ziua Educației. Ce le spune ea internauților care au pus-o la zid

    În fiecare an, pe 5 octombrie, este sărbătorită Ziua Educației. De regulă, în această zi nu se țin cursuri, însă fiecare unitate de învățământ poate...

    Refuz să cumpăr cadouri pentru toți copii mei, doar pentru că este ziua unuia dintre ei
    Refuz să cumpăr cadouri pentru toți copii mei, doar pentru că este ziua unuia dintre ei

    „S-a lăsat cu șiroaie de lacrimi, țipete și încercări de a smulge jucăriile din mâinile celuilalt timp de aproximativ 30 de minute”, mărturisește Sophea, mama...

    „Mama, nu vorbi cu el, are haine ieftine”. Tu, dragă părinte, ești vinovat pentru faptul că al tău copil pune mai mult preț pe lucrurile materiale, și nu pe valoarea umană
    „Mama, nu vorbi cu el, are haine ieftine”. Tu, dragă părinte, ești vinovat pentru faptul că al tău copil pune mai mult preț pe lucrurile materiale, și nu pe valoarea umană

    Care este diferența dintre o haină scumpă și una ieftină? Un logo cusut sau imprimat pe o bucată de material. Care este diferența dintre un copil sărac și unul bogat sau care pune...

    Condimente care înlocuiesc sarea: alternative delicioase
    Condimente care înlocuiesc sarea: alternative delicioase

    Sarea reprezintă unul dintre cele mai utilizate ingrediente în bucătăriile din lumea întreagă. Stimulează papilele gustative și activează gusturile ce cresc apetitul, dar...

    Ziua Profesorilor: ce ar trebui să știe copilul tău și cum să o sărbătoriți
    Ziua Profesorilor: ce ar trebui să știe copilul tău și cum să o sărbătoriți

    Alături de părinți, cadrele didactice reprezintă și ele adevărate modele pentru noi, ghidându-ne, educându-ne și inspirându-ne. De aceea, meseria de dascăl este...

    Soțul meu mă obligă să folosesc absorbante în timpul menstruației, pentru că nu este de acord cu tampoanele interne
    Soțul meu mă obligă să folosesc absorbante în timpul menstruației, pentru că nu este de acord cu tampoanele interne

    Mutatul împreună este un pas important în relația de cuplu, însă totodată poate fi și o sursă majoră de stres. O simte pe pielea ei o femeie de peste granițe, care...

    Ministerul Educației: elevii vor face evaluarea profesorilor la finalul fiecărui semestru
    Ministerul Educației: elevii vor face evaluarea profesorilor la finalul fiecărui semestru

    Ministerul Educației era acum câteva săptămâni în proces de elaborare a unei metodologii prin care elevii să poată face evaluarea profesorilor la finalul fiecărui...

    Am 2 familii, cu 2 bărbați diferiți și mă folosesc de Google Calendar să plănuiesc vacanțele în mod egal
    Am 2 familii, cu 2 bărbați diferiți și mă folosesc de Google Calendar să plănuiesc vacanțele în mod egal

    O femeie din SUA care se află într-o relație poliamoroasă cu 2 bărbați, are 2 familii diferite cu aceștia. În articolul următor ne dezvăluie modalitatea prin care...

    © 2024 Qbebe