Se desființează inspectoratele școlare. Ce spune ministrul Educației Sorin Cîmpeanu

Se desființează inspectoratele școlare. Ce spune ministrul Educației Sorin Cîmpeanu
Bianca Geica - Redactor Senior

Inspectoratele școlare județene vor fi desființate, anunță ministrul Educației Sorin Cîmpeanu. Acesta a făcut astăzi declarații de presă în legătură cu proiectele pentru noile Legi ale Educației, care urmează să fie publicate mâine.

Se desființează inspectoratele școlare județene!

Sorin Cîmpeanu a anunțat că inspectoratele școlare județene vor fi desființate și transformate în direcții județene de învățământ preuniversitar ca servicii publice deconcentrate aflate în subordinea Ministerului Educației.

elevi in clasa care ridica mainile

„Inspectoratele școlare județene se transformă în direcții județene de învățământ preuniversitar ca servicii publice deconcentrate aflate în subordinea Ministerului Educației, cu personalitate juridică. Ele vor fi formate prin reorganizarea inspectoratelor școlare județene, respectiv a municipiului București, și prin comasarea cu Centrele Județene de Resurse și Asistență Educațională, respectiv CMBRAE.

Atribuțiile vor fi inspecția de specialitate, organizarea de sistem, gestionarea mobilității personalului didactic, evoluția în carieră, mă refer aici la gradele didactice și titlurile de profesor emerit – altă notate – plus alte atribuții administrative. Un rol absolut esențial îl va avea autoritatea națională pentru inspecție școlară și asigurarea calității (ANISAC)”, a declarat Cîmpeanu în conferința de presă susținută astăzi.

Care vor fi atribuțiile inspectorilor școlari:

captura video cu atribuțiile inspectorilor școlari

Foto: captură Facebook

Cîmpeanu a precizat că transformarea inspectoratelor școlare județene în direcții județene de învățământ preuniversitar se va realiza prin reorganizarea Agenţiei Române pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Universitar (ARACIS).

„Există pentru prima oară menţionată în lege, nu ne face plăcere, dar este o realitate, posibilitatea de încetare a mandatului unui director de şcoală în situaţia în care ANISAC constată că nu s-au îndeplinit standardele minimale de calitate”, a explicat Sorin Cîmpeanu, referitor la proiectul legii învăţământului preuniversitar, care va fi pus în dezbatere publică miercuri, 13 iulie.

 
Declarație de presă - Prezentarea proiectelor Legilor Educației

Declarație de presă,12 iulie, ora 12.00, susținută de Ministrul Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu Prezentarea proiectelor Legilor Educației

Posted by Ministerul Educației - România on Tuesday, July 12, 2022

Surse foto: Facebook Ministerul Educației-România, istockphoto.com

Surse articol: Facebook Ministerul Educației-România

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Vă rugăm să completați câmpurile necesare.

    © 2026 Qbebe