Din grija pentru copilul tau

5 situații îngrijorătoare în sănătatea bebelușului și cum le rezolvi prin alimentație

Fiecare părinte își crește copilul după propriile reguli, dar există totuși un lucru pe care toți părinții îl au în comun: își doresc ca micuții lor să se dezvolte armonios și sănătos. Asta înseamnă că atunci când apar diverse situații îngrijorătoare în sănătatea bebelușului, nivelul de panică la cei mai mulți dintre părinți atinge cote alarmante. Ei bine, dacă te numeri și tu printre aceștia, trebuie să știi că este de preferat să-ți păstrezi calmul, pentru că le poți ține sub control prin alimentație. Sigur, asta abia după ce ai cerut staful medicului! Așadar, iată care sunt situațiile ce dau bătăi de cap părinților și află cum le poți soluționa rapid.

Când vine vorba despre bebeluși, proaspeții părinți, fie cei aflați la început, fie cei cu ceva experiență, sunt într-o stare alertă la fiecare minut. Vor să se asigure că mezinul familiei este în deplină siguranță, se dezvoltă normal și crește frumos sub bula de protecție imaginară pe care mami și tati au creat-o în jurul lui. Cu toate astea, indiferent de măsurile de siguranță luate și de grija acordată obiceiurilor zilnice, pot apărea situații îngrijorătoare pentru sănătatea bebelușului. Diareea, regurgitarea excesivă, ori constipația sunt câteva dintre cele mai des întâlnite probleme la bebeluși. Și acum, apare întrebarea pe buzele fiecărui părinte: Cum le rezolvăm? Primul pas este ajutorul cerut medicului specialist, singurul în măsură de a impune o anumită formă de tratament, iar cel de-al doilea pas este alegerea corectă a alimentației.

probleme bebelusi

Desigur, fiind vorba despre bebeluși, principala sursă de hrană este laptele. Organizația Mondială a Sănătății recomandă alăptarea exclusivă până la vârsta de 6 luni și continuarea ei, dacă se poate, până la vârsta de 2 ani a copilului. Există diverse situații în care alăptarea nu se poate desfășura normal, ori cererea bebelușului nu este compatibilă cu producția de lapte matern. Astfel, oricare ar fi situația, devine necesară introducerea unei formule de lapte potrivită cu etapa de dezvoltare a micuțului. Am amintit despre situațiile ce pot apărea în dezvoltarea bebelușului. Ei bine, trebuie să le ai și pe acestea în evidență atunci când alegi laptele praf.

Din fericire pentru tine, îți venim în ajutor cu informații prețioase despre aceste probleme, dar și cu formula de lapte potrivită fiecăreia. Îți dăm și o veste bună! Toate formulele de lapte praf îți sunt puse la dispoziție de Humana, brand renumit pentru calitatea produselor furnizate și pentru dragostea și atenția cu care selectează ingredientele ce intră în contact cu micul public!

Intoleranța la lactoză

 Humana SL, 500gr, de la nastere Apare atunci când organismul bebelușului nu poate digera lactoza, zahărul din componența laptelui matern, formulelor de lapte sau produselor lactate. Odată nedigerată lactoza, aceasta rămâne în intestin pentru o perioadă lungă de timp, provocând astfel probleme digestive. Intoleranța la lactoza se manifestă în urma unui deficit de enzime la nivelul intestinului subțire (lactaza). În mod normal, lactaza este responsabilă cu digerarea zaharurilor din lapte astfel încât acestea să fie absorbite în sânge. Dacă bebelușul tău suferă de această problemă, atunci trebuie să alegi laptele praf Humana SL. Este o formulă special concepută pentru bebelușii și copiii mici cu sensibilitate la lactoză. Are în compoziție proteine din soia de calitate superioară, fără urme de lapte sau lactoză.

Regurgitare accentuată

 Humana AR Antireflux lapte praf, 400g, de la nastere Regurgitarea este o problemă destul de des întâlnită la copii mici și bebeluși. Poartă denumirea de reflux-gastro esofagian și se manifestă la scurt timp după masă, când laptele abia înghițit revine pe tubul digestiv-esofag-gură și, în cele din urmă, este eliminat. Regurgitarea apare de regulă ca urmare a dezvoltării incomplete a musculaturii stomacului. De asemenea, mai poate fi influențată de un tub digestiv scurt și îngust, de supra-alimentare sau de o digestie lentă. Acest reflux devine o problemă îngrijorătoare atunci când copilul prezintă creștere slabă în greutate, esofagită ori alte probleme respiratorii. Pentru a le evita, te sfătuim să-i administrezi bebelușului formula de lapte Humana AR, bazată pe proteine de lapte și delicată cu refluxul gastro-esofagian al copiilor. Acest conține un agent aglutinant vegetal ce oferă laptelui o consistență mai cremoasă și mai simplu de digerat.

Colici

 Humana AntiColic, 300g, de la nastere Fără îndoială, este cea mai comună problemă cu care cei mai mulți dintre proaspeții părinți se confruntă. Specialiștii au definit colicile în jurul numărului 3 și anume, bebelușul plânge mai mult de 3 ore pe zi, de cel puțin 3 ori pe săptămână, într-o perioadă de 3 săptămâni. Apar de regulă din cauza sistemului digestiv slab dezvoltat, ce nu poate digera corect laptele, provocând crampe și dureri abdominale. De asemenea, pot fi influențate și de anumite alergii sau intoleranțe la alimente pe care mama le consumă în alăptare. Din fericire, Humana îți pune la dispoziție formula AntiColic, perfectă pentru dieta micuților cu probleme digestive. Acest lapte praf poate fi folosit împreună cu laptele matern, ori ca singură sursă de hrană. Este ușor de digerat, dar conține toate nutrimentele și proteinele necesare pentru o dezvoltare corectă.

Deshidratare

 Humana Elektrolyt Banane, 2 plic x 6.25g Trebuie să știi că deshidratarea la bebeluși poate fi o problemă destul de serioasă dacă nu o tratezi corect. Aceasta apare în urma unei pierderi considerabile de fluide din organism prin transpirație, urină, febră, vărsături sau diaree. Dacă observi ceva semne de deshidratare (plânge fără lacrimi, are gura uscată, este agitat, urina este închisă la culoare) trebuie să iei măsuri și anume, administrarea de plicuri Humana Elektrolyt Banane, supliment oral de minerale și lichide. Acestea sunt utilizate doar în terapia de rehidratare orală și compensează pierderea de lichide în primele 6-12 ore din prima zi de diaree.

Diaree

 Humana HN lapte praf cu gust de banane 300g, pentru sugari, copii si adulti Reprezintă o situație îngrijorătoare pentru sănătatea bebelușului, fiind o problemă digestivă ce provoacă de regulă pierderi de greutate și deshidratare. Scaunele moi pot fi provocate de o intoleranță alimentară sau de infecția cu un virus. Dacă micuțul tău se confruntă cu această problemă, trebuie să apelezi la ajutorul formulei de lapte Humana HN. Reprezintă hrană medicală specială pentru tratamentul prin dietă al dispepsiei infantile (diaree la sugari). Mare atenție! Se va utiliza numai la îndemnul medicului.

despre Humana

 

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    3 situații dificile în alăptare și cum le rezolvi
    3 situații dificile în alăptare și cum le rezolvi

    Încă din primele clipe în care începi să-ți alăptezi bebelușul, ajungi să te întrebi dacă vei putea să-l hrănești așa cum trebuie, în condițiile...

    Educatie pozitiva: Cum sa rezolvi un conflict fara violenta
    Educatie pozitiva: Cum sa rezolvi un conflict fara violenta

    Oamenii sunt diferiti si nu trebuie neaparat sa fie toata lumea de acord cu toata lumea. Asa pot pot aparea conflictele de idei, de valori, de opinii. De multe ori, situatii de acest gen duc...

    Dr. Ruxandra Pleșea: Cum creștem imunitatea copilului prin alimentație
    Dr. Ruxandra Pleșea: Cum creștem imunitatea copilului prin alimentație

    Vei afla aici informații interesante despre cum creștem imunitatea copiilor prin alimentație, informații prezentate de Dr. Ruxandra Pleșea, medic specialist diabet zaharat, nutriție...

    13 situații în care nașterea prin cezariană este obligatorie
    13 situații în care nașterea prin cezariană este obligatorie

    Există o serie de situații în care nașterea prin cezariană este obligatorie din motive medicale, fiind indicată atât pentru sănătatea mamei, cât și a bebelușului....

    5 greșeli pe care le fac soacrele. Cum să le rezolvi ca o doamnă
    5 greșeli pe care le fac soacrele. Cum să le rezolvi ca o doamnă

    Pentru a avea o relație cât mai bună cu soacra ta, ține cont și de sfaturile de mai jos. Acestea te vor ajuta să știi cum să te comporți pentru a gestiona elegant cele mai...

    4 probleme cu oasele la copii și cum le rezolvi
    4 probleme cu oasele la copii și cum le rezolvi

    Printre cele mai serioase probleme cu care copilul tău poate să se confrunte, încă din primii ani de viață, se numără și cele cu oasele. Din articolul de mai jos vei afla nu...

    Începe iar canicula! Temperaturi îngrijorătoare și disconfort termic ridicat
    Începe iar canicula! Temperaturi îngrijorătoare și disconfort termic ridicat

    Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo de caniculă în țară începând de azi.

    © 2019 Qbebe