17 mituri in ingrijirea bebelusului daramate de medici

17 mituri in ingrijirea bebelusului daramate de medici

Alexandra Irimiea

Daca-i gras, inseamna ca e sanatos. Daca are o saptamana de viata, e musai sa poarte caciulita. Daca-l pui in premergator, o sa mearga mai repede ca baiatul vecinului. Sunt sfaturi de ingrijire a bebelusului pe care aproape orice mamica le-a primit, fie ca le-a cerut, fie ca nu. Mit sau realitate? Am invitat patru medici sa ne arate care este, de fapt, adevarul.

 Bebelus gras

1. Daca este gras, inseamna ca este sanatos

Este o propozitie pe care o aud atat de des pe buzele multor femei, incat pentru unii a devenit axioma (adevar fundamental care nu trebuie demonstrat). Este o scuza pentru mamicile si bunicele care au in ingrijire copii, fie ca este vorba de bebelusi, fie de copii mai mari.

“Evident nu este adevarat si trebuie subliniat faptul ca fiecare copil are un ritm propriu de crestere. Limitele normalului sunt largi si medicul pediatru are rolul de a aprecia incadrarea copilului in aceste limite. Asta inseamna ca un copil mai “delicat” dar si unul mai plinut pot fi in egala masura sanatosi. Atunci cand aceste limite sunt depasite intr-un sens sau altul, medicul va investiga copilul pentru a stabili cauza”. (prof. dr.  Ioana Alina Anca, medic pediatru la Institutul pentru Ocrotirea Mamei si Copilului Bucuresti, supraspecializare cardiologie pediatrica si ecografie)


“Este un mit. Pana la varsta de 1 an nu putem vorbi de copil gras atata timp cat pana la varsta de 6 luni a fost alimentat la san sau cu lapte formula. Cand ajunge la etapa diversificarii, incercam sa-i facem un program de masa, dar nu le recomand mamicilor sa introduca in alimentatie fainoase (paine, cereale, pufuleti, biscuiti, covrigi) pentru ca sa nu iasa un copil “pufos”. Este bine ca el sa creasca cu legume, fructe, lapte si carne. Dupa 1 an este bine sa mergi pe o alimentatie rationala.” (dr. Cosmina Berbecel, medic specialist medicina de familie in Bucuresti)

  
“Este mit. Cred ca s-a perpetuat din generatie in generatie aceasta idee. Cand fata devine mama, la randul ei, preia modelul. Insa copilul trebuie sa fie in niste standarde de greutate ”. (dr. Felicia Berbece, medic primar medicina generala in Valcea)



“In general grasimea ingreuneaza activitatea inimii, a plamanilor si a celorlalte organe. In plus, celulele adipoase la varsta copilariei raman functionale toata viata chiar daca copilul slabeste. Exista riscul ca oricand mai tarziu sa se ingrase la loc.” (dr. Cosmina Cristea, medic primar pediatru la IOMC si asistent universitar)

 Bebelusul trebuie infasat?

2. Bebelusul trebuie infasat, altfel i se curbeaza piciorusele

Aceasta idee este atat de inradacinata in mintea unor mame si mai ales a bunicelor, incat cele care nu-si infasa copiii sunt privite cu suspiciune. Unele sunt invinuite daca mai tarziu, copiii lor nu au picioarele drepte din motive ce tin de profilaxia rahitismului sau alte cauze medicale.

“Acest concept este demult abandonat. Sugarul are nevoie de libertate in miscari inca din primele zile de viata. Singura grija trebuie sa fie in asigurarea unei imbracaminti comode, in general din bumbac, fara elemente periculoase (ace de siguranta, nasturi metalici, etc.) care sa ii asigure un confort termic sugarului, nici infofolit, nici imbracat prea subtire.” (prof. dr.  Ioana Alina Anca, medic pediatru la IOMC Bucuresti)

“Este o mare prostie! Copilul trebuie sa stea cat mai cracanat cat este mic pentru ca altfel poate risca o displazie de sold. Cand este infasat, el are o pozitie nefireasca pentru articulatia soldului. Nu se infasa copilul nici in prima luna, nici macar in prima zi.” (dr. Cosmina Berbecel, medic specialist medicina de familie in Bucuresti)

“Este un mit total gresit. Scutecul este bun pentru ca previne luxatia congenitala de sold (n.r. afectiune a copilariei cauzata de o dezvoltarea anormala a articulatiei soldului). Daca este un copil care tresare, care are o imaturitate neurologica, atunci poti sa-l infesi ca sa se simta in siguranta, dar mai larg.” (dr. Felicia Berbece, medic primar medicina generala in Valcea)

“Asta este o mare prostie pentru ca infasarea si strangerea picioarelor de la genunchi in jos va stimula oasele femurale sa iasa din sold si sa se agraveze o predispozitie pentru displazie de sold. Picioarele drepte se vor putea observa abia dupa varsta de 1 an, daca a luat doza corecta de vitamina D.” (dr. Cosmina Cristea, medic primar pediatru la IOMC si asistent universitar)

 Baia bebelusului

3. Nu ai voie sa-i faci baie bebelusului pana nu-i cade buricul

Si aceasta afirmatie este sustinuta de tot mai multe femei. Din teama de a nu-i face rau bebelusului, ele prefera sa nu-i faca baie, ci cel mult sa-l stearga cu servetele umede sau eventual cu un prosop umed.

“Este contraindicata baia clasica cu scufundarea intregului corp in apa, deoarece buricul inainte de cadere poate reprezenta o poarta de intrare pentru microbi. O data cazut si plaga vindecata (uscata, fara secretii) este permisa baia generala. Evident ca pana atunci, bebelusul trebuie spalat pe portiuni (fata, maini, popou), evitand zona buricului.” (prof. dr.  Ioana Alina Anca, medic pediatru la IOMC Bucuresti)

“Poti sa-i faci baie, dar sa nu-i uzi regiunea ombilicala pana nu cade buricul. Acolo se ingrijeste special pana cade. Dar este indicat sa-i faci baie seara de seara, indiferent daca are vreo iritatie sau bubite pe corp. In mod normal un copil trebuie tinut intr-o camera cu o temperatura cuprinsa intre 21 si 23 de grade Celsius, fie vara, fie iarna. Iar in camera de baie se face o caldura de maxim 25-26 de grade Celsius. Un copil imbaiat seara mananca mai bine, doarme mai bine.” (dr. Cosmina Berbecel, medic specialist medicina de familie in Bucuresti)

“Este tot un mit! Se poate face baie atat timp cat se realizeaza bine toaletarea bontului ombilical si nu se uda zona respectiva”. (dr. Felicia Berbece, medic primar medicina generala in Valcea)

“Ca sa poata cadea, bontul ombilical trebuie sa se usuce. Poti sa-i faci baie, dar una mai rapida. Nou-nascutul mai transpira, de aceea trebuie curatata pielea cu apa si sapun pentru ca orice stafilococ se poate prinde de pielea lui subtire si sensibila.” (dr. Cosmina Cristea, medic primar pediatru la IOMC si asistent universitar)

 Copil la masa  

4.    Trebuie sa manance tot din farfurie!


Este un ordin pe care multe mamici il impun copiilor indiferent de varsta. Ele considera ca astfel ii asigura copilului o crestere armonioasa, insa nici nu-si dau seama ca pot face mai mult rau decat bine.


“Apetitul este variabil, ca si la adulti. Indopatul pana la ultima picatura de mancare (de obicei semn al unei nevroze a parintilor) nu face decat rau, fiind o constrangere lipsita de sens si care de cele mai multe ori creeaza o nevroza si la copil. Teama parintilor ca au un copil care nu creste bine se poate rezolva prin discutia cu medicul pediatru”. (prof. dr.  Ioana Alina Anca, medic pediatru la IOMC Bucuresti)

“Copilul nu trebuie fortat sa manance. Chiar daca incercam sa le facem un program, nu toti copiii pot fi programati. Masa trebuie sa fie un act placut, nu o corvoada. Exista tendinta mamelor si mai ales a bunicelor sa le dea intre mese un biscuitel, o ciocolatica. Dar daca le dai dulce, mai apoi nu vor manca asa cum trebuie. Copiii mananca atunci cand le este foame. Daca au ciugulit, si-au facut un stoc de energie si nu sunt constienti ca trebuie sa manance legume si fructe.
Sfatuiesc mamicile cu copii mofturosi sa-i introduca pe cat posibil mai devreme in colectivitate pentru ca impreuna ei vor manca mai bine. Copiii sunt imitatori perfecti si se observa unul pe altul. Daca nu ia in calcul optiunea cresei sau a gradinitei, macar a nepoteilor sau a vecinilor, sa-i puna sa manance impreuna.” (dr. Cosmina Berbecel, medic specialist medicina de familie in Bucuresti)

“Este tot o prostie. El mananca atat cat simte nevoia. O masa voluminoasa poate fi urmata de una mai mica, in functie de apetitul copilului.” (dr. Felicia Berbece, medic primar medicina generala in Valcea)


“Nu. Copilul trebuie sa manance cat are nevoie, cat simte el. Sunt copii care se dezvolta frumos cu o cantitate mica de mancare si copii care mananca mult, dar care nu cresc la fel de bine. Fortarea copiilor sa manance tot, le poate produce tulburari vizavi de actul mancarii: pot ajunge anorexici si mai tarziu vor refuza mancarea sau gurmanzi, lucru care poate duce la ingrasare pentru ca se vor obisnui cu o cantitate mare de mancare.” (dr. Cosmina Cristea, medic primar pediatru la IOMC si asistent universitar)

Gravida si muzica clasica  

5.    Muzica clasica ii va creste coeficientul de inteligenta


Este o idee pe care o adopta multe femei insarcinate, din dorinta de a avea un copil la superlativ: cel mai destept, cel mai frumos, cel mai inalt, etc. Insa niciun studiu nu a putut demonstra acest fapt, legatura dintre muzica clasica ascultata de gravida si inteligenta copilului.

“Nu stiu daca il creste, dar este preferabila manelelor ! Nu este o idee rea ca unui copil sa ii pui sa asculte cateva ore pe zi muzica buna, clasica sau moderna, la intensitate moderata si fara elemente stridente.” (prof. dr.  Ioana Alina Anca, medic pediatru la IOMC Bucuresti)

“Eu cred ca atunci cand o femeie este gravida, ea trebuie sa faca o atmosfera cat mai placuta pentru ea. Dar sa asculti muzica clasica doar pentru ca bebelusul sa devina mai inteligent, nu e ok.” (dr. Cosmina Berbecel, medic specialist medicina de familie in Bucuresti) 

“Nu cred ca este adevarat. Nu vad care este legatura.” (dr. Felicia Berbece, medic primar medicina generala in Valcea)

“Muzica preclasica (Mozart, Haydn) nu creste neaparat coeficientul de inteligenta, dar este o muzica linistita care ii relaxeaza foarte mult, rezoneaza cu bataile inimii si are numai efecte benefice.” (dr. Cosmina Cristea, medic primar pediatru la IOMC si asistent universitar)

 Bebelus alaptat  

6.    Chiar si bebelusii alaptati la san au nevoie de putina apa


Multor oameni li se pare incredibil ca un bebelus pana la varsta de 6 luni are nevoie doar de lapte si tot incearca sa introduca in alimentatia lui ceai, supa, suculet de fructe sau macar putina apa. Insa toti doctorii, indiferent de specializare, afirma faptul ca laptele este singurul aliment/lichid permis pana la diversificare.

“Pentru primele 6 luni de viata, cu exceptia perioadelor foarte calde (canicula) alimentatia la san este cea care asigura tot ceea ce ii este necesar copilului pentru o crestere armonioasa (necesar de calorii, principii alimentare, saruri si lichide). De aceea mici cantitati de apa pot fi necesare cu totul exceptional si anume cand este foarte cald afara, in rest nu.” (prof. dr. Ioana Alina Anca, medic pediatru la IOMC Bucuresti)

“Nu. Cei alimentati la san au nevoie de lichide calorice, adica lapte. Daca le dai ceai sau apa, le pacalesti stomacelul, au senzatia ca au papat si nu vor creste asa cum trebuie.” (dr. Cosmina Berbecel, medic specialist medicina de familie in Bucuresti)

“Nu. Laptele este suficient, are de toate, si apa si principii alimentare.” (dr. Felicia Berbece, medic primar medicina generala in Valcea) 
 
“Doar in zilele foarte calduroase si o cantitate extrem de mica (o lingurita). Laptele este la inceput apos si satisface senzatia de sete, iar apoi este foarte gros si satisface senzatia de foame.” (dr. Cosmina Cristea, medic primar pediatru la IOMC si asistent universitar)

Premergatorul la bebelusi  7.    Premergatorul ii ajuta sa mearga mai devreme


Sunt puse in vanzare in toate magazinele de specialitate, iar preturile sunt destul de ridicate, insa acest lucru nu impiedica parintii sa cumpere un premergatorul pentru bebelusul lor de 7-8 luni. Considera ca astfel il determina sa paseasca mai devreme, ba chiar il ajuta sa nu se mai plictiseasca in patut, dar premergatorul nu le aduce niciun avantaj.

“Un mare NU!” (prof. dr. Ioana Alina Anca, medic pediatru la IOMC Bucuresti)

“Nu. Premergatorul este complet interzis, indiferent de varsta. El favorizeaza mersul pe varfuri, poate sa dea o retractie de tendon posterior care poate duce la operatie la varsta de 1 an.” (dr. Cosmina Berbecel, medic specialist medicina de familie in Bucuresti)

“Nu. Premergatorul este un lucru rau pentru bebelusi. Am avut o situatie cand parintii au folosit premergatorul, iar copilul a calcat mai mult pe un picior si in final a dus la o usoara luxatie congenitala de sold.” (dr. Felicia Berbece, medic primar medicina generala in Valcea) 
 
“Asta este un mare mit si o mare prostie. Il invata puturos, dupa doi pasi se asaza in fund. Invata ca nu trebuie sa paseasca, doar sa dea din picior, iar asta ii poate stramba picioarele si mersul. In plus, chiar si cele mai stabile premergatoare se pot rasturna si se pot produce accidente, unele destul de severe.” (dr. Cosmina Cristea, medic primar pediatru la IOMC si asistent universitar)

 Nou nascut cu caciulita 8.    Bebelusii trebuie sa poarte neaparat caciulita in primele luni de viata


O alta idee ce apartine mai ales mamelor din generatiile trecute. Din teama de a nu raci nou-nascutul, ele il inarmeaza cu caciulita, chiar daca sta in casa iar temperatura din camera este buna, de 21-23 de grade Celsius. Pur si simplu nu pot admite ca bebelusul sa aiba capul gol, mai ales pe timpul noptii.

“In primele saptamani de viata reglarea temperaturii corpului se face mai lent, de aceea este bine ca la extremitati (maini, picioare) copilul sa fie mai protejat termic (sosete, botosei). In afara acestei perioade si mai ales daca temperatura este ridicata (vara) nu se recomanda caciulitele, mai ales in casa. Este total nefericita asezarea pe fata bebelusului a unei batiste in situatiile in care acesta este transportat in aglomeratii. Acasta este periculoasa deoarece poate determina sufocarea. In aceste cazuri este bine ca sugarul sa fie asezat in caruciorul sau caruia eventual sa i se ridice acoperisul pentru protectie.” (prof. dr. Ioana Alina Anca, medic pediatru la IOMC Bucuresti)

“Nu este nevoie de caciulita vara, indiferent de varsta sugarului. Bebe trebuie sa stea intr-o camera aerisita cat mai des, cu o temperatura cuprinsa intre 21 si 23 de grade Celsius, iar caciulita se foloseste doar daca iese afara si este frig.” (dr. Cosmina Berbecel, medic specialist medicina de familie in Bucuresti) 
 
“Nu. Caciulita se poarta in functie de sezon si de conditiile meteo (daca bate vantul, daca este racoare). Altfel, un bebelus nu are nevoie de caciulita doar pentru ca este nou-nascut.” (dr. Felicia Berbece, medic primar medicina generala in Valcea)
 
 
“Nu. Caciulita este un mit romanesc: “Sa nu-l traga raceala la urechi!”. Dar niciodata otita nu se face din exterior spre interior, ci invers. Caciulita nu este necesara deloc, nici macar in zilele in care este putin racoare. Mai ales in casa nu este nevoie de ea, daca este asigurata o temperatura optima pentru copil.” (dr. Cosmina Cristea, medic primar pediatru la IOMC si asistent universitar)

 Aer conditionat pt bebelusi 9.    Nu trebuie sa existe aparat de aer conditionat in casa bebelusului


Vara poate fi un sezon foarte calduros si umed in anumite zone, astfel incat in unele locuinte aerul este irespirabil. Cei mai multi isi instaleaza aparate de aer conditionat, dar cand apare un bebelus in viata lor, le este teama sa nu-i faca rau. Insa daca respecta anumite reguli, aparatul de aer conditionat poate fi un prieten atat pentru bebelus cat si pentru intreaga familie.

“Se poate, dar sa nu fie in camera lui. Cand este foarte cald este util un aer conditionat in casa, dar racirea se va face indirect spre camera copilului. De altfel este recomandat pentru sugarii si copiii mici sa nu fie expusi unor variatii termice mari: trecere brusca de la o temperatura la alta.” (prof. dr. Ioana Alina Anca, medic pediatru la IOMC Bucuresti)

“Bebelusul nu trebuie tinut intr-o camera in care este pornit aerul conditionat. Este bine sa dai drumul la aparatul de aer conditionat si dupa ce s-a facut o atmosfera placuta, sa aduci copilul in acea camera. Sau se poate instala aparatul intr-o alta camera, dar nu in cea a bebelusului. Insa aparatul de aer conditionat nu este interzis, ba dimpotriva, el este necesar intr-o zona calduroasa.” (dr. Cosmina Berbecel, medic specialist medicina de familie in Bucuresti)

  “Este cu dus si intors. Aparatul este acceptat, insa numai in conditiile in care este curatat cum trebuie, altfel pot aparea bacterii care se imprastie in aer si pot dauna bebelusului. In plus, aparatul de aer conditionat trebuie folosit cu masura.” (dr. Felicia Berbece, medic primar medicina generala in Valcea) 

  “Ba poate sa existe, insa filtrele trebuie curatate periodic si foarte bine. In plus, copilul nu trebuie sa stea direct in bataia aerului conditionat si nici nu se da la o temperatura de 18 grade Celsius. Si in masina cu un nou-nascut se poate porni aerul conditionat daca sunt respectate regulile de mai sus: aerul nu bate direct inspre bebelus, iar temperatura trebuie sa fie una rezonabila (21 pana la maxim 25 de grade Celsius).” (dr. Cosmina Cristea, medic primar pediatru la IOMC si asistent universitar)

 Copil cu suzeta  10.    Suzeta deformeaza dintii. La fel si biberonul daca este folosit dupa varsta de 2 ani


Multe mamici apeleaza la suzeta atunci cand adoarme copilul sau cand este marait din cauza eruptiei dentare. Chiar daca ea poate aduce beneficii pe termen scurt, nu trebuie folosita in exces intrucat pune in pericol estetica dintilor copilului.

“Ideal ar fi sa nu se prea foloseasca aceste doua obiecte. Utilizarea indelungata a biberonului si a suzetei pot determina deformarea indirecta a dintilor. Mandibula si maxilarul se dezvolta corespunzator mai ales cand copilul incepe sa mestece mancarea. Suptul excesiv intarzie acest lucru si realizeaza ceea ce se numste dizarmonie dento-maxilara: dintii cresc inghesuiti, uneori incalecati pe maxilarele insuficient dezvoltate. Ceea ce este mai rau cu aceste doua obiecte este faptul ca adesea ele sunt un surogat de afectiune pentru copil” (prof. dr. Ioana Alina Anca, medic pediatru la IOMC Bucuresti)

“Nu recomand suzeta. Ea este folosita mai mult ca sa-i inchida gura bebelusului. Atunci cand este mic, singurul lui mijloc de comunicare este plansul, asa ca de ce sa-i inchizi gura?! Daca plange, el trebuie verificat daca este murdar, daca a mancat, daca se simte confortabil. De ce sa folosesti suzeta pentru alinare?! Este un plastic!” (dr. Cosmina Berbecel, medic specialist medicina de familie in Bucuresti)


  “Daca este folosita excesiv, suzeta poate determina incisivii centrali sa creasca iesiti prea in fata. Cauza principala este faptul ca se pune presiune intre limba si cerul gurii. In plus, cresc riscurile la copiii care nu au avut succes in profilaxia rahitismului. Biberonul este permis intrucat este folosit pentru hrana si nu excesiv de mult ca suzeta, pe care unii copii care o cer si noaptea si ziua.” (dr. Felicia Berbece, medic primar medicina generala in Valcea)


 "Suzeta folosita excesiv dupa ce dintii au aparut (pana la varsta de 1 an) nu determina nicio problema. Dar daca este folosita prea mult dupa aceasta varsta, pana pe la 3-4 ani, deformeaza gingia, in consecinta si dintii vor aparea iesiti in fata. Biberonul folosit in exces are aceeasi consecinta, dar daca se apeleaza la el doar dimineata si seara, pentru lapte, pana la varsta de maxim 2 ani si jumatate, este in regula.” (dr. Cosmina Cristea, medic primar pediatru la IOMC si asistent universitar)

 bebelus in brate 11.    Daca iei in brate bebelusul imediat cum plange, va fi un alintat


Nicio mama nu poate rezista sa stea cu mainile in san atunci cand copilul ei plange. La cel mai mic scancet ea il ia in brate si ii ofera alinare. Face bine? Face rau? Devine acel copil un rasfatat mai tarziu?

"Luatul in brate nu este recomandat foarte frecvent si fara motiv. Un sugar care plange are de obicei un motiv. Parintele va incerca sa gaseasca motivul, sa il inlature si nu doar sa ia copilul in brate. De exemplu cand este mic, el va fi tinut destul de mult in brate la masa si dupa masa pentru a scoate aerul; acest lucru este bun fiindca consolideaza relatia afectiva parinte-copil. In schimb luatul in brate fara un motiv, eventual de catre toata familia nu este recomandat.” (prof. dr.  Ioana Alina Anca, medic pediatru la IOMC Bucuresti)

“Asta nu e un mit! Copilul, ca si barbatul, cum il cresti asa il ai. Manifestarea lui este plansul si daca nu are motive serioase (scutec murdar, foame), atunci nu trebuie incurajat. Sunt mamici care isi iau sugarii in brate ca sa le aline durerile cauzate de colici, insa nu asta este cea mai buna solutie. Cel mai bun remediu pentru colici este caldura locala, care poate fi obtinuta cel mai usor prin contactul piele pe piele. Copiii sunt mici santajisti. Daca isi dau seama ca plansul ii ajuta sa ajunga in bratele mamei, atunci asta vor face. Poti incerca sa-l lasi putin sa planga, nu se sufoca.” (dr. Cosmina Berbecel, medic specialist medicina de familie in Bucuresti)

“Bebelusul se simte in siguranta cand este luat in brate, in special de catre mama. Un sugar care o tine din plans in plans devine agitat. Este natural si benefic sa iei bebelusul in brate, nu inseamna ca devine un rasfatat. Bineinteles, pe masura ce creste, poti sa-i explici anumite situatii.” (dr. Felicia Berbece, medic primar medicina generala in Valcea) 
 
“Nu se pune problema la nou-nascut. El a stat intr-un mediu unde a fost cald, bine si s-a simtit leganat, iar apoi daca il lasi intr-un patut este posibil sa se simta abandonat. De aceea nou-nascutul trebuie tinut in brate cat vrea el, trebuie iubit. Daca dezvoltarea lui emotionala este foarte buna, va renunta singur la tinutul in brate in exces. Un copil care plange are o problema, un disconfort. Daca este foarte disperat, incerci mai intai sa-l calmezi vorbindu-i, apoi il mangai si in final il iei in brate daca nu se linisteste.” (dr. Cosmina Cristea, medic primar pediatru la IOMC si asistent universitar)

Program de masa 12.    Bebelusii trebuie sa aiba un program strict de somn si de masa


Mamicile discuta intre ele, mai ales cand ies la plimbare in parc, si doresc sa-i impuna si copilului lor un program de masa si somn, asa cum face si vecina de la 3. Insa acest lucru tine atat de perseverenta mamei, cat mai ales de personalitatea bebelusului.

“Nici strict, dar nici “total liber”. In cresterea copilului exista niste principii care trebuie respectate. De exemplu numarul de ore de somn noaptea si ziua in functie de varsta, numarul de mese/zi, perioada de timp petrecuta afara, etc. Ele trebuie cunoscute si respectate fara insa a le impune cu strictete totala. Mici abateri atunci cand situatia o impune sunt posibile.” (prof. dr.  Ioana Alina Anca, medic pediatru la IOMC Bucuresti)

“Programul de masa al sugarului este la cerere, cel putin pana la 6 luni. Apoi poti sa incerci sa-i faci un program, atat de masa cat si de somn, dar in timp. Insa programul cu adevarat se realizeaza cand intra in colectivitate, cand incepe sa-i copieze pe ceilalti. Depinde foarte mult si daca parintii au un program, daca respecta niste reguli.” (dr. Cosmina Berbecel, medic specialist medicina de familie in Bucuresti) 
 
“La sugar, in primele luni de viata, alimentatia se face la cerere, mai ales daca este alaptat (este mai usor sa le faci un program celor care primesc lapte praf). Pe masura ce creste este bine sa-i faci un program de masa si de somn, asta ii ajuta organismul sa functioneze dupa o anumita rutina. Insa programul trebuie realizat cu blandete, fara sa fortezi copilul sa-l respecte.” (dr. Felicia Berbece, medic primar medicina generala in Valcea) 
 
“Atata timp cat alaptarea se face la cerere, pana la varsta de 6 luni, nu poate fi vorba de impunerea unui program. Apoi, cand mesele sunt la ore fixe, se incearca implementarea lui. Cu cat are un program mai bine stabilit, dar facut cu acordul copilului, cu atat se dezvolta mai bine, stie la ce sa se astepte.” (dr. Cosmina Cristea, medic primar pediatru la IOMC si asistent universitar)

 Febra la bebelus  
13.     Are diaree si febra pentru ca ii cresc dintii


Atunci cand copilul are o stare febrila si o usoara diaree, cele mai multe mamici se gandesc ca de vina este eruptia dentara. Insa cel mai bine este ca diagnosticul sa fie pus de un medic pediatru.

“Eruptia dentara poate sa dea o stare de febra, dar nu mai mare de 39 de grade Celsius intrarectal. In privinta scaunelor, acestea sunt mai moi, dar nu apoase. Totusi este bine sa consulte un medic pediatru.” (dr. Cosmina Berbecel, medic specialist medicina de familie in Bucuresti) 
 
“Nu este lege. Nu este nici mit, dar nu pot nici sa-l neg. O febra mai mare de 38 de grade Celsius nu este din vina dintisorilor. Eruptia dentara presupune o iritatie in cavitatea bucala care se transmite sistemului digestiv de aceea pot aparea scaune mai moi si mai dese, insa nu scaune care isi modifica mirosul sau consistenta foarte mult.” (dr. Felicia Berbece, medic primar medicina generala in Valcea) 
 
“Am crezut tot timpul ca asta este o poveste. Insa, mamicile imi povestesc si intr-adevar cu doua zile inaintea eruptiei dentare bebelusii pot avea scaune mai moi, mai dese, dar fara sa fie o diaree ca atare. Cat despre febra, ea nu va depasi in general 38,2-38,3 grade Celsius.” (dr. Cosmina Cristea, medic primar pediatru la IOMC si asistent universitar)

 dormitul cu bebelusul

14.    Dormitul impreuna cu sugarul


 
Pentru multe mamici este o placere sa poata imparti patul impreuna cu bebelusul lor. Dormitul alaturi de cea mai mare comoara ii da mamei un sentiment apropiat celui cand il alapteaza. Desi poate avea avantaje, medicii nu incurajeaza aceasta practica.

“O mare problema in practica curenta este legata de obiceiul parintilor de a dormi cu sugarul in pat - total contraindicat! Este posibila inclusiv sufocarea accidentala a copilului.” (prof. dr.  Ioana Alina Anca, medic pediatru la IOMC Bucuresti)

 Bebelus cu mama 15.    Bebelusul mai mare de doua luni are nevoie de lapte si noaptea


O mamica isi alapteaza bebelusul la cerere, iar daca acesta solicita laptic si noaptea, ea nu i-l poate refuza. Insa obiceiul acesta nu este benefic si se poate scapa foarte greu de el.

“Un sugar sanatos, in mod fiziologic renunta la masa de noapte pe la varsta de maxim doua luni. Din pacate multi parinti nu stiu acest lucru si la cel mai mic scancet nocturn se reped sa ii ofere lapte copilului. Este un obicei gresit care impiedica copilul sa isi faca orele atat de necesare de somn si care de cele mai multe ori dispare cu atat mai greu cu cat copilul inainteaza in varsta.” (prof. dr.  Ioana Alina Anca, medic pediatru la IOMC Bucuresti)

 Mar pt bebelusi


16.    Marul si biscuitele: prima masa in diversificare


 
Toate femeile, chiar si cele care nu sunt mamici stiu de clasica mancare a bebelusilor: mar ras cu biscuite. Este delicioasa, insa nu este prima alegere in diversificare.

Diversificarea se face dupa 6 luni. Exista tendinta, mostenita mai ales de la generatia anterioara, ca prima masa sa fie mar cu biscuite, ceea ce este o tampenie.” (dr. Cosmina Berbecel, medic specialist medicina de familie in Bucuresti)

 Bebelus curios

17.    Bebelusul pofteste


 
In momentul in care parintii observa bebelusul ca se uita atent in farfuria lor, ba chiar da impresia ca saliveaza, acestia imediat considera ca pofteste la ce au in farfurie. Nimic mai gresit!

“Este o prostie. Bebelusul este curios, dar nu are cum sa pofteasca la ceva ce nu a gustat. Noi avem alimentatia noastra, iar copilul mic pe a lui. Trebuie sa rezistam tentatiei sa-i dam sa guste de la noi din farfurie.” (dr. Cosmina Berbecel, medic specialist medicina de familie in Bucuresti) 
 
“E bine ca cel putin o masa din zi sa fie in familie, bebelusul sa manance impreuna cu parintii. Insa el are alimentatia lui, iar adultii pe a lor. Desigur, daca acestia din urma au in farfurie mancaruri sanatoase, fara prajeli, fara sare, fara carnati, mici, branza sarata, torturi sau alte prajituri cu frisca, copiii pana intr-un an le pot gusta.” (dr. Cosmina Cristea, medic primar pediatru la IOMC si asistent universitar)

 

Tu ce elte mituri iti doresti sa mai aducem in discutie?

Articolul urmator
Tu cum sterilizezi suzetele bebelușului?
Tu cum sterilizezi suzetele bebelușului?

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    6 mituri despre autism pe care nimeni nu ar trebui să le mai creadă
    6 mituri despre autism pe care nimeni nu ar trebui să le mai creadă

    Despre autism se vorbește tot mai mult în ultimii ani dar, în ciuda creșterii numărului de informații pe acest subiect, nu se poate spune că, în momentul de față,...

    7 mituri despre iaurt pe care trebuie sa le cunosti
    7 mituri despre iaurt pe care trebuie sa le cunosti

    Miturile despre iaurt si probiotice exista din abundenta. Iata cele mai intalnite 7 mituri despre iaurt pe care trebuie sa le cunosti.

    Există o criză acută de medici pediatri şi de neonatologi în spitalele din România
    Există o criză acută de medici pediatri şi de neonatologi în spitalele din România

    Medici avertizează în privința lipsei de medici pediatri și neonatologi din România.„ „Este un cataclism”, susține Marian Stamate, medic la Spitalul Colțea...

    Bravo! Doi profesori din Iași oferă gratuit meditații copiilor care vor să devină medici
    Bravo! Doi profesori din Iași oferă gratuit meditații copiilor care vor să devină medici

    Doi profesori din Iași, soț și soție, oferă meditații gratuite copiilor din medii defavorizate care vor să devină medici. De mai bine de 10 ani, soții Nedea ii ajută pe copii să...

    O poveste despre succes! Aceste triplete au devenit medici ginecologi și lucrează în aceeași clinică cu mama lor
    O poveste despre succes! Aceste triplete au devenit medici ginecologi și lucrează în aceeași clinică cu mama lor

    Tripletele Joanna, Vicky și Sarah aveau doar 8 ani când au asistat pentru prima dată la o naștere. Mama lor este medic ginecolog, iar cele trei au călcat pe urmele sale încă...

    Sfatul specialistului: 4 mituri despre perioada de concepție pe care nu trebuie să le mai crezi
    Sfatul specialistului: 4 mituri despre perioada de concepție pe care nu trebuie să le mai crezi

    Steven Palter, medic ginecolog și directorul unei clinici de fertilitate din New York este cunoscut în mediul online (dar nu numai) pentru că demontează miturile cu privire la...

    O mamă a diagnosticat boala copilului cu ajutorul inteligenței artificiale. 17 medici nu au fost capabili
    O mamă a diagnosticat boala copilului cu ajutorul inteligenței artificiale. 17 medici nu au fost capabili

    Căutarea simptomelor care îi cauzau probleme de sănătate copilului ei a ajutat o mamă să găsească afecțiunea de care acesta suferea cu ajutorul Chat Gpt.

    Este sau nu necesară o adeverință pentru botez? "Nu există o asemenea obligație pentru medici", spune Biserica
    Este sau nu necesară o adeverință pentru botez? "Nu există o asemenea obligație pentru medici", spune Biserica

    De curând, a apărut o știre care spune că medicii trebuie să elibereze adeverințe pentru botez, care să ateste că bebelușii sunt într-o stare bună de sănătate....

    © 2024 Qbebe