Ce sunt ursitoarele și care este rolul lor la botezul bebelușului?

Ce sunt ursitoarele și care este rolul lor la botezul bebelușului?

Corina Naftanaila

Ursitoarele au devenit personajele nelipsite din decorul unei petreceri reușite de botez. Pentru că îmbină tradițiile românești, folclorul și obiceiurile cu un adevărat spectacol artistic, prezența lor este momentul apreciat de către toți invitații.

Cu emoție, umor și entuziasm, ursitoarele sunt actrițe care dau glas celor mai bune gânduri pentru bebeluș. Despre ele ne povestesc într-un material ursitoarele de la BluParty, al căror program este realizat de actrițe profesioniste, adaptat și personalizat pentru clipe de neuitat alături de prieteni și familie.

Folclorul și Tradiția Ursitoarelor la Botez

Legendele spun că ursitoarele reprezintă ființe mistice, zâne cu puteri supranaturale ce prevestesc soarta omului încă de la naștere. După ce acestea câștigă lupta cu ursitoarea cea rea, cele trei zâne bune, Înțelepciunea, Norocul și Iubirea, stabilesc destinul bebelușului.

Aceste zeițe ale destinului erau considerate de romani veghetoare ale nașterilor: trei fecioare, surori, pe jumătate sfinte, spirite nemuritoare, zâne ale destinului. Ele hotărăsc soarta fiecărui prunc. Ușa se lasă deschisă pentru ursitoare, astfel încât ele să ureze de bine. Tradiția spune că în noaptea în care apar, toată familia trebuie să se culce pe partea dreaptă, pentru a-și aminti ceea ce au visat.

Ursitoarele ilustrează calitățile care îl vor ajuta pe cel mic să depășească momentele grele din viață. Conform tradiției, părinții trebuie să le ofere daruri zânelor pentru ca acestea să fie blânde cu viitorul copilului, prevestindu-i un destin luminos.

Ce sunt ursitoarele moderne?

ursitoare moderne 2Prezența ursitoarelor la botezului copilului asigură atmosfera de basm și conduce invitații în lumea mistică a supranaturalului. Prin costume atent create și coafuri de basm, actrițele profesioniste reușesc să pună în scenă spectacolul ursirii, oferindu-le tuturor celor prezenți amintiri durabile.

Ursitoarele joacă o scenetă veselă, inspirată din basme, care durează aproximativ 30 de minute. Versurile sunt inspirate atât din tradițiile vechi, cât și din realitatea zilelor noastre. Aceasta alăturare de epoci oferă un plus de magie și amuzament.

Când vin ursitoarele la nou născuți?

Se spune că una dintre cele mai importante zile din viața unui om este cea de-a treia după naștere, atunci când vin ursitoarele. Ele vin la ora 12, noaptea, în camera mamei și a copilului sau veghează de la fereastră. Aceste ființe spirituale, zâne, trasează destinul copilului (îi decid soarta).

Atmosfera magică este amplificată și de discursul zanelor, care îi urează bebelușului o viață frumoasă și creează o atmosferă extrem de placută. Coloana sonoră este de asemenea un element deosebit de important și favorizează feericul, inspirată fiind de basme și povești cu final fericit.

Ce urează ursitoarele la botez?

Dorințele părinților sunt atent considerate, textul este adaptat și conține detalii din viața familiei, surprinzându-i pe invitați cu tot felul de mențiuni amuzante. Fiecare cuvântare a ursitoarelor este personalizată și, cel mai important, unică. Astfel, se face trecerea de la mitologie la vremurile actuale într-o manieră placută care îmbină perfect tradiția cu trendurile autohtone.

Câteva exemple de urări în versuri pe care le fac ursitoarele sub forma unei scenete la botez:

Ursitoare 1: Eu îi ursesc așa, acela ce veșnic o va iubi să fie frumos foc! Inima să-ți stea în loc împreună când îi vezi.
Ursitoare 2: Da... ai sărit la frumusețe. Eu îi dărui bunătate, s-o călăuzească-n toate!
Ursitoare 3: Bunătatea nu-i completă dacă generoasă nu e și să aibă și cu ce! O avere ca-n povești!

Și pentru că fiecare botez este unic și spectacolul ursitoarelor trebuie să fie unic. Textul este adaptat astfel încât să conțină detaliile importane din viața familiei tale: bunici, părinți, nași și frați, cu acele urări de bine și un strop de umor care să ii distreze pe invitați și pe cei surprinși chiar în textul versurilor.

De câte tipuri sunt ursitoarele?

La petrecerea de botez se pot invita atât ursitoare bune, cât și ursitoare rele. Alăturarea acestora este menită să creeze spectacol și amuzament, contrastul dintre bine și rău fiind un element de basm care transformă petrecerea într-un adevărat show.

Ursitoarele bune dau glas celor mai bune gânduri, sunt îmbrăcate ca niște zâne și rostesc urări de bine cu voce caldă și blândă.

Ursitoarele rele au și ele un rol important în spectacolul botezului. Cu replici malițioase care stârnesc amuzamentul invitaților, cuvintele lor sunt anulate imediat de urările ursitoarelor bune.

Pentru ca binele triumfă întotdeauna, ursitoarea cea rea este alungată de la petrecere, acest fapt simbolic reprezentând de fapt alungarea răului din viața micuțului. În credința populară, cele trei ursitoare reprezintă trei aspecte din viața copilului. Cea mică reprezintă luna în care s-a născut, cea mijlocie indică ziua, iar cea mare ora la care a venit pe lume.

Ce costume poartă ursitoarele?

Pentru un moment autentic și o petrecere de neuitat, actrițele care joacă rolul ursitoarelor se deghizează în zâne. ursitoare moderneCostumele fantasy sunt cele care creează o mare parte din atmosfera, captând privirile tuturor invitaților.
Realizate foarte atent, rochiile de ursitoare sunt asemenea rochiilor de prințese din povești, cu fuste bufante din tull sau voal și corset cu decolteu în formă de inimă, totul în culori vii, puternice.
Părul ursitoarelor seamănă și el cu cel al prințeselor din basme. Zânele care ursesc au cosițe de Cosânzeană, bucle conturate sau împletituri de efect.

De ce să alegi ursitoare pentru botezul copilului tău?

Veselia, sărbătoarea și voia bună au locul lor în cadrul petrecerii de botez, acestea fiind amplificate considerabil de prezența și discursul ursitoarelor.

Obiceiurile moderne. Prezența ursitoarelor la botezul copilului a devenit o practică modernă nelipsită din decorul actual. Dacă îți dorești să fii în pas cu moda, nu poți ignora spectacolul ursitoarelor la petrecerea de botez.

Momentele magice pentru invitați. Atmosfera de basm care se creează cu ajutorul discursurilor rostite de zâne este principalul motiv pentru care cei mai mulți părinți aleg un astfel de spectacol. Costumele, muzica, prezența scenică sunt elementele care alungă posibilele momente terne din cadrul unui astfel de eveniment.

Atmosfera însuflețită a petrecerii. Animarea petrecerii nu va mai fi o problemă pentru botezul micuțului tău. Zânele asigură o atmosferă de basm prin texte și ambient chiar și pentru cei mari, spectacolul fiind garantat pentru toate categoriile de vârstă.

Personalizarea petrecerii. Fiecare petrecere de botez este diferită, iar prezența ursitoarelor asigură o atmosferă specială, personalizată pentru fiecare scenetă, adaptată fiecărei audiențe.

Ursitoarele de botez au devenit extrem de populare și mulți părinți nici nu își imaginează o petrecere de botez fără prezența acestora. Cu scopul de a-i ura de bine noului născut și de a anima petrecerea în acord cu simbolistica tradițională, întreaga reprezentație este primită cu mult entuziasm.

Pentru un spectacol inedit, pregătește-te din timp și apelează la profesioniști. Vei avea astfel parte de un întreg arsenal care garantează distracția la petrecerea de botez a bebelușului tău.

 

logo-ursulla

 

Articolul urmator
„Nu găsesc capul bebelușului”. Povestea nașterii unei mame care a adus pe lume un copil cu microcefalie
„Nu găsesc capul bebelușului”. Povestea nașterii unei mame care a adus pe lume un copil cu microcefalie

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Bona mi-a convins copiii ca ea este mama lor. Iar eu sunt doar cea care aduce bani și le ia mancare și jucării
    Bona mi-a convins copiii ca ea este mama lor. Iar eu sunt doar cea care aduce bani și le ia mancare și jucării

    Coșmarul unei mame a început când a primit o nouă bonă pentru copiii ei. Bona i-a convins pe copiii ei că ea este mama lor adevărată, și a făcut-o atât de bine...

    Ce sunt d-dimerii și ce înseamnă dacă valoarea lor este crescută
    Ce sunt d-dimerii și ce înseamnă dacă valoarea lor este crescută

    Coagularea sângelui este un proces extrem de important în organism, în condițiile în care împiedică sângerările masive când un vas de sânge...

    Rolul tatălui versus rolul mamei într-o familie cu copil atipic. Cum puteți fi alături unul de celălalt, dar și de copilul vostru
    Rolul tatălui versus rolul mamei într-o familie cu copil atipic. Cum puteți fi alături unul de celălalt, dar și de copilul vostru

    Cât timp am lucrat cu copii cu nevoi speciale, am avut privilegiul de a le cunoaște și familiile. Deși fiecare familie e diferită, pot să spun că am observat ceva asemănător...

    Da, este foarte greu rolul de frate/soră mai mare. Uite de ce!
    Da, este foarte greu rolul de frate/soră mai mare. Uite de ce!

    Când ai mai mulți copii, una dintre cele mai importante provocări este să găsești un echilibru în ceea ce privește implicarea copiilor mai mari în creșterea celor...

    Soțul meu spune că rolul de părinte este dureros, plictisitor și lipsit de bucurie
    Soțul meu spune că rolul de părinte este dureros, plictisitor și lipsit de bucurie

    Dacă anumiți bărbați, odată ce devin tați, fac tot ce pot pentru a petrece mult timp cu copiii, alții nu caută să se conecteze prea mult cu micuții lor. Dimpotrivă, evită pe...

    Zodiile care nu sunt conectat cu îngerul lor păzitor și nimic nu le merge bine în viață
    Zodiile care nu sunt conectat cu îngerul lor păzitor și nimic nu le merge bine în viață

    Conexiunea cu îngerul păzitor, dacă nu este cultivată de-a lungul vieții cu dragoste, mulțumire și respect, rămâne nefructificată, iar ajutorul trimis de Divinitate,...

    Cum se descurcă Lavinia Pîrva în rolul de mamă
    Cum se descurcă Lavinia Pîrva în rolul de mamă

    Lavinia Pîrva și Ștefan Bănică sunt împreună de aproape 10 ani. Cei doi formează un cuplu din 2013 și au un băiețel de 3 ani, pe nume Alexandru, pe care încearcă...

    Sunt învățătoare și iată de ce nu le voi spune niciodată copiilor mei că desenele lor sunt frumoase
    Sunt învățătoare și iată de ce nu le voi spune niciodată copiilor mei că desenele lor sunt frumoase

    O profesoară de arte plastice a dezvăluit motivele pentru care nu le spune niciodată copiilor ei că sunt „buni la desen”, chiar și atunci când desenele lor sunt...

    © 2024 Qbebe