Din grija pentru copilul tau

11 motive din cauza cărora copilul refuză să guste alimente noi

Copilul poate refuza să guste alimente noi din motive diverse, multe dintre ele pe care nici măcar nu ți le imaginezi. Iar când te străduiești să prepari, să gătești și să servești o masă sănătoasă și gustoasă ultimul lucru pe care ți-l dorești este să vezi că micuțului sau micuței tale nu îi este pe plac. Află în continuare care sunt motivele pentru care se poate întâmpla acest lucru.

1. Se simte forțat

Dacă un copil simte presiunea că trebuie să mănânce sau că tu ca părinte ești anxios la ora mesei se va retrage și va refuza să mănânce. Copiii de vârstă mică simt presiunea, chiar dacă nu este exprimată prin îndemnuri precum mănâncă broccoli din farfurie. Dacă acorzi prea mare atenție asupra cantității pe care o mănâncă și ce anume consumă în loc să îi oferi libertatea de a fi un alt participant la masă, se va opune. Este posibil să îi împingi mâncarea mai aproape, să îi studiezi mișcările, să îi oferi mereu alte alimente, să o protejezi constant, să discuți despre faptul că nu mănâncă – toate sunt modalități de presiune indirectă.

2. Simte că nu are niciun cuvânt de spus

Se cunoaște deja faptul că cei mici mănâncă mai bine când dau o mână de ajutor la cumpărături, pregătirea sau servitul mesei. Din acest motiv se spune că este atât de important să îi incluzi în etapele de pregătire a mâncării, chiar dacă este vorba doar despre amestecarea ingredientelor sau așezarea tacâmurilor. Chiar dacă părintele este cel care are ultimul cuvânt de spus, copiii pot simți că nu au niciun fel de control și se pot simți excluși. Se pot plictisi de alimentele pe care le oferi sau poate nu le place modul în care le-ai aranjat pe farfurie.

refuza sa guste alimente noi

3. Este plictisit

Majoritatea părinților ajung blocați într-o rutină culinară, servind aceleași alimente copiilor. Este de la sine înțeles că cei mici se vor plictisi la un moment dat. Același lucru este valabil și pentru gustările cu care ajung la grădiniță sau la școală care se repetă uneori în mod dezolant pentru ei.

4. Pur și simplu nu îi este foame

Apetitul copiilor este imprevizibil și eratic. După vârsta de 2 ani creșterea este încetinită și stabilizată, ceea ce înseamnă că nu îi va fi la fel de foame ca în trecut. Copiii au zile în care le este foame și zile în care se simt plini, ceea ce înseamnă că uneori se poate să mănânce mai multe decât oricine din familie, în vreme ce în alte dăți să nu mănânce mare lucru. Atâta timp cât în general mănâncă bine, ar trebui să îl lași pe el să decidă dacă și cât de mult mănâncă. Este posibil să nu îi fie foame la momentul respectiv.

5. Este distras

Dacă îi permiți copilului să vizioneze tv sau să se uite pe tabletă și să se joace cu jucării fii sigur că îi oferi ocazia perfectă de distracție. Distracția provocată de ecran poate funcționa astfel; când copilul se uită la o emisiune/se joacă când mănâncă aproape întreaga sa atenție este concentrată pe ce vede/se joacă și astfel nu mai poate fi atent la masa sa și nici la indiciile transmise de stomac. Când un copil are un ecran în față are șanse mari să mănânce mai mult sau mai puțin. Copiii de vârstă mică întâmpină dificultăți în concentrarea asupra mesei cu distracții minime, cu atât mai mult când privesc la multe imagini care se mișcă. Același lucru este valabil și pentru jucării sau interacțiunea cu frați/surori la masă.

refuza sa guste alimente noi

6. Porțiile de mâncare sunt prea mari

Unii copii își pierd pofta de mâncare pur și simplu pentru că porția care le-a fost oferită este prea mare. Nu este întotdeauna o problemă, dar depinde de la un copil la altul. Prin urmare, dacă ai doi copii, nu considera că acea cantitate pe care o poate consuma unul poate fi consumată și de cel de-al doilea. Copiii au tendința să se simtă copleșiți de porțiile prea mari.

7. Nu se simte bine

Dacă copilul tău nu se simte bine, sunt șanse mari să nu mănânce prea bine la masă. Acesta constituie de obicei primul semn că se apropie o boală. În această situație, asigură-te că îi oferi o hidratare sporită, alimente ușor digerabile precum orez alb, banane, pâine albă, biscuiți, supă și mere coapte până când apetitul său revine la normal.

8. Este bolnav

În continuarea punctului anterior, motivul medical deși este cel mai evident, este deseori trecut cu vederea. Desigur, atunci când se cunoaște deja o anumită afecțiune medicală a copilului, nu este cazul să te îngrijorezi. Însă când nu știi nimic în acest sens, poate fi vorba de reflux acid și constipație. Deși refluxul acid este comun la bebeluși, poate avea un impact asupra copiilor mult mai mari, chiar dacă nu au fost diagnosticați. Simptomul descris este durerea de stomac. Apoi constipația joacă un rol esențial în determinarea copiilor de a consuma alimente noi. Nu trebuie exclusă nici erupția dentară care conduce la scăderea apetitului.

9. A consumat prea mult lapte sau suc

Laptele consumat între mese poate avea un efect de sațietate. Laptele conține grăsime precum și proteine, două nutrimente care conferă senzație de sațietate copilului tău. Copiii care nu mai sunt sugari ar trebui să primească maxim 500 ml de lapte pe zi, oferite după masa de dimineață și cea de seară. Apa trebuie să fie singurul lichid dintre mese pentru hidratare. În ceea ce privește sucul, acesta conține zahăr și calorii în exces de care copilul tău nu are nevoie; cantitatea de suc nu trebuie să depășească 125 ml pe zi.

10. Prea multe gustări

Copiii care ronțăie des între mese sau au gustări pe parcursul zilei pot ajunge să se simtă prea plini pentru a mânca masa principală. Din acest motiv este extrem de important să stabilești o rutină a meselor și a gustărilor.

11. Este prea obosit

Nu în ultimul rând, este posibil ca cel mic sau cea mică să fie prea obosit să mănânce. După ce s-a jucat toată ziua, a mers la grădință sau la școală, unii copii nu mai au energia necesară pentru a duce mâncarea la gură. Dacă observi că este agitat, plânge ușor, se freacă la ochi sau pare să nu reacționeze la niciun stimul este o explicație posibilă.

Surse: www.sarahremmer.com; https://yourkidstable.com; https://thenaturalnurturer.com/

10 motive care explică de ce copilul tău nu vrea să doarmă singur

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    6 motive din cauza cărora copilul tău nu vrea să vorbească
    6 motive din cauza cărora copilul tău nu vrea să vorbească

    Pe măsură ce copilul se dezvoltă, ne așteptăm să fie tot mai dispus să se exprime verbal. Uneori însă, din motive diferite, se poate întâmpla ca micuțul nostru să...

    5 motive reale din cauza carora femeile ajung sa insele
    5 motive reale din cauza carora femeile ajung sa insele

    O astfel de optiune de viata pare, la prima vedere, ca facand parte exclusiv din ADN-ul masculin: numai barbatii insala, numai barbatii au capacitatea de a intretine, in paralel, mai multe...

    3 Motive din cauza cărora copiii din ziua de azi se plictisesc repede, sunt nerăbdători si cred ca totul li se cuvine
    3 Motive din cauza cărora copiii din ziua de azi se plictisesc repede, sunt nerăbdători si cred ca totul li se cuvine

    Ai constatat astfel de simptome la propriul copil? Nu-i de mirare. Marea majoritate a copiilor din ziua de astăzi au nevoie de noi și noi stimuli, dintr-un motiv paradoxal: sunt...

    Și-a ucis copilul, pedepsindu-l din cauza telefonului
    Și-a ucis copilul, pedepsindu-l din cauza telefonului

    Un bărbat este acuzat că și-a ucis fiul vitreg pedepsindu-l că i-a luat telefonul!

    Nu gătesc pentru copilul meu și nu mi-e rușine din cauza asta
    Nu gătesc pentru copilul meu și nu mi-e rușine din cauza asta

    Pentru orice mamă copilul său este cea mai importantă persoană. Iar modul în care demonstrează acest lucru implică, nu de puține ori, mâncarea. Începând de la...

    Mama adoptivă a Sorinei: fetița ne povestește cum asistenta maternală îi dădea să guste bere ei și celeilalte fetițe
    Mama adoptivă a Sorinei: fetița ne povestește cum asistenta maternală îi dădea să guste bere ei și celeilalte fetițe

    Acum trei ani, când soții Săcărin au decis să adopte un copil din România nu își puteau imagina că acest proces va deveni o dramă ce ar putea depăși chiar și...

    5 pasi cum sa ajutam copiii carora le e frica de intuneric
    5 pasi cum sa ajutam copiii carora le e frica de intuneric

    Frica de intuneric este o teama foarte des intalnita la copii. Intensitatea ei variaza de la o temere oarecare, pana la cosmaruri care apar noaptea si adevarate crize de plans chiar inainte...

    © 2019 Qbebe