Burtici fericite
Din grija pentru copilul tau

4 idei de mic dejun pentru copilul tău care-ți vor salva timp

Să gătești sănătos pentru copilul tău nu trebuie neapărat să-ți consume foarte mult timp sau energie. Iată câteva rețete pentru micul dejun care te vor ajuta să salvezi timp dimineața și care vor stârni cu siguranță curiozitatea celui mic.

1. Cereale integrale cu iaurt și sirop

Specialiștii spun despre cerealele integrale că sunt foarte potrivite pentru îmbunătățirea activității creierului copilului, crescându-i practic nivelul de inteligență.
În același timp, acestea conțin vitamine și fibre, necesare pentru creșterea puterii de concentrare și a energiei copilului.

Secretul pentru ca cel mic să mănânce cereale și de altfel, legume și alte mâncăruri pe care poate nu le apreciază la fel de mult ca pe ciocolată, poate fi foarte simplu și ține de modul cum îi prezinți felul de mâncare.

Pune cerealele pe fundul unui pahar cu picior, toarnă peste ele iaurt și la final sirop, astfel micul dejun va arăta ca un desert delicios.

Încearcă să dai copilului cât mai des cereale, fie cu lapte, cu iaurt, miere și fructe sau nuci, în smoothies sau în alte combinații sănătoase.

mic dejun copil

2. Smoothies

În loc să-l obligi pe cel mic să-și mănânce porția zilnică de fructe și legume, mai bine îi prepari un smoothie care să conțină toate acestea și care să arate de nerefuzat.

Nu ai nevoie decât de un blender bun, de preferat un model care previne oxidarea și conservă nutrienții, astfel încât să poți pregăti smoothie-ul chiar cu o seară înainte dacă vrei să câștigi și mai mult timp dimineața, și de fructe și legume proaspete. Găsești o varietate de astfel de modele aici

Rețetele de smoothie-uri sunt practic nelimitate, nu trebuie decât să-ți folosești imaginația și să experimentezi ce fructe și legume merg cel mai bine împreună și, bineînțeles, ce crezi că e cel mai potrivit pentru copilul tău.

Poți amesteca căpșuni cu piersici, banane cu morcovi și cu măr, mango cu zmeură și lapte de cocos, avocado cu afine etc. Nu uita să ornezi paharul cu bucățele de fructe, cu paie colorate și chiar să dai creației tale un nume amuzant inspirat din desenele preferate ale copilului, poate cocktailul Sponge Bob?

3. Ouă în cuib de pâine

Ouăle sunt bogate în nutrienți esențiali pentru dezvoltare optimă a copilului. Printre altele, acestea conțin proteine, vitamina D și E, și acizi grași Omega 3, toate jucând un rol important în dezvoltarea creierului și a sistemului imunitar al copilului.

Așadar, dacă reușești să-ți convingi copilul să mănânce un ou pe zi, nu trebuie să-ți mai faci probleme pentru o dietă foarte diversificată.
Pe lângă omletă sau ou prăjit, poți încerca rețeta cu ou inimioară în cuib de pâine, așa cum e descrisă pe site-ul culinar.ro.

Folosește o formă pentru prăjituri, orice formă crezi că i-ar plăcea copilului tău, nu trebuie să fie neapărat inimă, fă o gaură în mijlocul feliei de pâine și unge-o cu unt pe ambele părți.

Încinge puțin ulei într-o tigaie și prăjește întreaga felie de pâine pe o parte până când capătă o culoare aurie. Întoarce pâinea, sparge oul în mijloc, asezonează-l cu sare și piper, pune un capac peste tigaie și prăjește-l pentru încă 2-3 minute, până e bine făcut.

Poți pune deasupra o felie de roșie sau brânză, dar trebuie să fii atentă cu ce alimente e bine să asociezi ouăle, astfel încât ele să nu devină periculoase pentru sănătatea copilului.

4. Sandvișuri

Și în cazul sandvișurilor îți poți lăsa imaginația să inventeze tot felul de asocieri interesante de ingrediente, culori, texturi, astfel încât cel mic să nu poată refuza un mic dejun copios.

Atâta timp cât ești atentă ca asocierile de ingrediente să fie în acord cu sfaturile pediatrului sau ale nutriționistului poți încerca, pe lângă sandvișurile clasice, rețete inedite precum unt de arahide și gem între două felii de măr (în loc de pâine) sau să așezi mai multe ingrediente pe un băț astfel încât micul dejun să arate ca o frigăruie lungă și colorată.

Cu ocazia micului dejun sau al prânzului îl poți introduce pe cel mic și în lumea altor culturii. Tacos sau tortillas sunt alternativele perfecte pentru un sandviș plictisitor și vin la pachet cu povești despre îndepărtatul Mexic.

Poți face din masa copilului un moment de explorare și chiar de joacă, însă cu măsură, pentru ca cel mic să înțeleagă că atunci când e la masă e important să existe o anumită disciplină. Astfel, pe lângă insuflarea unui mod sănătos de a mânca și de a se comporta la masă te încurajăm să îi stârnești copilului tău curiozitatea și creativitatea cu rețete cât mai interesante!

Sursă foto: Shutterstock

Cum îți poți convinge copilul să petreacă mai mult timp în aer liber

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    5 lecții care pot salva viața copilului tău
    5 lecții care pot salva viața copilului tău

    Asupra copiilor noștri este exercitată în mod constant presiunea de a dezvolta aptitudinile necesare adaptării la această lume care se află în continuă schimbare....

    Un paramedic din Olt și-a lăsat acasă copilul nou-născut și urcă zilnic în ambulanță pentru a salva vieți
    Un paramedic din Olt și-a lăsat acasă copilul nou-născut și urcă zilnic în ambulanță pentru a salva vieți

    Perioada aceasta de pandemie ne învață extrem de multe lucruri: unele într-un mod tacit, altele într-un mod cât se poate de evident. Am învățar că în...

    Micul dejun în familie poate să ajute copilul în a-și crește imaginea de sine
    Micul dejun în familie poate să ajute copilul în a-și crește imaginea de sine

    Când vine vorba despre alimentația copilului tău, știi cât este de important să aibă parte de mese regulate și de gustări. Din articolul de mai jos vei descoperi rolul pe...

    Cum să mănânci sănătos chiar dacă nu ai timp să gătești: 5 idei practice
    Cum să mănânci sănătos chiar dacă nu ai timp să gătești: 5 idei practice

    O alimentație sănătoasă stă la baza unei vieți active și fericite. Ai auzit acest lucru de foarte multe ori, nu-i așa? Dacă ai un job solicitant și un program încărcat...

    Ce mănâncă la micul dejun Meghan Markle: rețeta care l-a cucerit și pe Prințul Harry
    Ce mănâncă la micul dejun Meghan Markle: rețeta care l-a cucerit și pe Prințul Harry

    Meghan Markle este cunoscută și pentru grija deosebită pe care o are în ceea ce privește dieta adoptată. Descoperă ce adoră să mănânce nu doar la micul dejun, ci și la...

    Micul dejun: detalii de la medicul nutriționist pe care nu le știai
    Micul dejun: detalii de la medicul nutriționist pe care nu le știai

    Micul dejun joacă un rol mai important în cadrul meselor zilnice decât îți imaginai. Atunci când este echilibrat și sănătos, te ajută să îți...

    12 idei să ții copilul ocupat când muncești de acasă
    12 idei să ții copilul ocupat când muncești de acasă

    Pe măsură ce perioada de când lucrezi de acasă se prelungește, poți avea din ce în ce mai multe momente în care să simți că îți este tot mai dificil să-i...

    © 2019 Qbebe