Alimente ce suprimă apetitul copilului

Alimente ce suprimă apetitul copilului

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Cele mai multe dintre noi caută soluții pentru a mai crește apetitul copiilor. În unele cazuri însă, ne vom simți responsabile să găsim metode prin care pofta de mâncare a acestora să fie mai bine controlată. Parcurgeți articolul de mai jos pentru a afla care sunt factorii ce pot duce la o creștere exagerată a apetitului copiilor noștri, precum și ce alimente ne-ar putea ajuta pentru a-l ține în frâu.

Care sunt motivele pentru care ai noștri copii pot ajunge să aibă un apetit exagerat

Mesele și gustările copilului nu sunt ordonate
Dacă acestea nu i se oferă copilului într-un mod predictibil, el va ajunge să se simtă nesigur și să-i fie teamă că nu va primi mâncare. Din acest motiv, poate să-și dezvolte un apetit exagerat. Îi va fi greu să se controleze, întrucât nesiguranța și lipsa unui program al meselor îl vor determina ca, atunci când are mâncarea în față, să mănânce atât de mult cât poate.
Ca să nu ajungeți în această situație, străduiește-te ca, încă de la o vârstă fragedă, copilul să știe când este timpul meselor și când trebuie să-și ia gustarea. De asemenea, fii atentă și nu ceda insistențelor copilului, când acesta îți va cere de mâncare în afara meselor principale sau gustărilor.
Pentru a evita acest lucru, poți să-i oferi preparate cât mai hrănitoare, care să-l facă să se simtă sătul și să aibă energie.

Copilul mănânca în fața ecranelor
Studiile din domeniu au arătat că micuții care au obiceiul să mănânce în fața televizorului sau calculatorului, fără să stea la masă, vor ajunge să mănânce mai mult și să aibă un apetit mai mare decât al acelor ce nu au acest obicei. Explicația pentru acest fenomen este următoarea: odată ce se află concentrat la televizor sau la calculator, copilul nu mai este receptiv la semnalele pe care le trasmite creierul. Astfel, copilul va continua să mănânce și dacă nu îi mai este foame la un moment dat.
De noi depinde să ne familiarizăm copiii cu mâncatul la masă, nu în fața ecranelor. Așa aceștia vor reuși să fie mai atenți la ce și cum mănâncă și vor recepționa corect semnalele trimise de creier, legate de faptul că s-au săturat sau că le este sete.

Îți controlezi prea mult copilul în timp ce mănâncă
Chiar dacă îți dorești să-ți obișnuiești copilul să se orienteze numai spre alimente sănătoase, să mestece încet, să nu bea apă în timpul mesei etc. experții ne sfătuiesc să nu insistăm prea mult în acest demers.
Dacă vom proceda astfel, copilul se va simți controlat, va crede că nu avem încredere în el și că-i numărăm fiecare înghițitură. În acest context, el poate ajunge să fie dornic să mănânce mult mai mult când va avea ocazia.
Mult mai bine va fi să-i permiți copilului să-și pună el în farfurie, lăsându-l pe el să decidă ce și cât vrea să mănânce. „Misiunea" ta ar trebui să se concentreze doar pe oferirea unei hrane sănătoase, de calitate, cât mai variată.
Nu în ultimul rând, trebuie să știi că dacă vei exagera cu controlul asupra porțiilor de mâncare ale copilului riști să-l predispui spre diverse tulburări alimentare.

Copilul vede că îi interzici prea multe alimente
Este firesc să vrei să-l obișnuiești pe copil cu anumite alimente și să nu-i permiți să consume altele, dar experții spun că nu este bine să insistăm prea mult asupra acestui aspect.
Cu cât copilul va vedea că i se interzic mai multe, cu atât va fi tentat să mănânce mai multe când va avea prilejul. Mai bine va fi să găsești o modalitate ca, din când în când, să-i oferi și cantități foarte mici din acestea, în momentele potrivite (fără ca acestea să pară o „mituire" sau o hrană de confort).

În familia voastră se mănâncă separat
Studiile din ultimele decenii au arătat că în familiile în care există obiceiul să se mănânce împreună copiii vor avea obiceiuri alimentare mai sănătoase decât în acelea în care se mănâncă separat.
Din acest punct de vedere, se poate spune că un copil va avea un apetit mai sănătos și va fi mai tentat să facă alegeri alimentare sănătoase având în față modelele din familie. Iată de ce este indicat să vă străduiți să luați cât mai des masa acasă, în familie.

Ce alimente sunt utile pentru a suprima apetitul copilului

Când sesizezi că al tău copil mănâncă prea mult și observi că a câștigat îngrijorător și în greutate, este cazul să-i introduci în dietă alimente care să-l ajute să se simtă sătul mai ușor. În plus, acestea trebuie să-i ofere și nutrienți esențiali.
Să vedem ce alimente ne recomandă nutriționiștii în vederea suprimării apetitului celor mici:

Ouăle
Atât de bogate în vitamine și minerale, ouăle, grație proteinelor de înaltă calitate, pot să-ți ajute copilul să se simtă sătul pentru mult mai mult timp și să nu mai aibă un apetit ridicat.
În aceste condiții, dă-i copilului cât mai des ouă, dar evită-le pe cele prăjite. Ideal va fi să îi oferi ouă poșate.

Avocado
Având o textură cremoasă și fiind plin de grăsimi monosaturate sănătoase, dar și de fibre, avocado va necesita un timp de digestie mai îndelungat. În acest context, apetitul copilului se va mai diminua, întrucât senzația de foame va apărea mai greu.
Fiind un aliment versatil, vei putea să i-l oferi copilului atât la mesele principale, cât și la gustări. În plus, poți să-l combini și cu diverse ingrediente pentru a crea deserturi vegane ce nu sunt bogate în calorii.

Iaurtul grecesc
Deoarece acest iaurt nu are la fel de mult zer precum iaurtul obișnuit, este mult mai consistent și mai bogat în proteine. Va fi un aliment foarte potrivit pentru a suprima apetitul copiilor, mai ales dacă le vom oferi astfel de iaurt la micul dejun sau la alte gustări de peste zi.
Dacă vrem să le sporim și senzația de sațietate (ce reduce și ea din apetit), îl putem combina cu cereale integrale, cu fructe sau cu migdale/nuci.

Merele
Având vitamine, minerale, fibre solubile dar și pectină, ele sunt un aliment ideal pentru copil. Ele sunt numai bune inclusiv pentru copiii supraponderali sau obezi, reglând nivelul de glucoză din organism și ajutându-i să simtă că s-au săturat.
Practic, merele sunt ideale să facă parte din gustările copilului tău în orice moment al zilei. Mai mult, ele sunt și sărace în calorii, iar dacă i le vei oferi copilului cu tot cu coajă îl vei determina să le mestece mai mult, creându-se senzația că a mâncat mai mult.

Copil ce tine mere pe umeri

MigdaleMigdalele
Pline de antioxidanți, vitamina E și magneziu, migdalele vor crea senzația de îndestulare și îl vor ajuta pe copil să aibă energie și să fie mai relaxat.
Oferă-i cât mai des migdale ca atare sau le poți strecura în smoothie, iaurt, cereale sau într-o salată de fructe.

Popcornul
Dacă îi vei da copilului popcorn preparat homemade, fără arome artificiale și conservanți, nu numai că îi vei face o mare plăcere, dar vei contribui și la reducerea apetitului său. Motivul este următorul: popcornul conține cereale integrale, ce se digeră mai lent, creează senzația de sațietate și de îndestulare.
Evită să prepari popcorn la microunde, nu adăuga multă sare și vei vedea că al tău copil nu va mai fi tentat să mănânce la fel de mult la următoarea masă.

Popcorn

Legumele
Mai ales dacă este vorba despre cele cu un conținut ridicat de fibre (cum ar fi legumele cu frunze verzi,ardeii,  morcovii, ridichiile, castraveții etc.) se poate spune că acestea pot să mai reducă din apetit.
De asemenea, specialiștii spun că ingerarea de legume are rolul de a reduce nivelul de secretare a unui hormon ce ne trasmite semnalul că stomacul este gol, ajutând copilul să simtă pentru mai mult timp că nu îi este foame.

Copil ce are in fata sa o farfurie cu fructe si legume

Supa
Nutriționiștii spun că, dacă îi vom da copilului să mănânce supă înainte de alte feluri de mâncare, va mânca mai puțin din celelalte.
Dacă alegi să-i dai copilului doar supă, alege să-i dai supe cu foarte multe legume, cu puțină carne slabă, cu tăiței sau cu găluște.

Brânza dulce
Face parte dintre alimentele ce sunt binevenite pentru a nu mai acumula kilograme în plus.
Fiind bogată în proteine, dar săracă în grăsimi, ea va diminua din apetitul copilului. Pentru a o face mai atrăgătoare pentru el, i-o poți oferi alături de fructe proaspete, de fructe uscate, de nuci sau poți să o condimentezi și să o ungi pe biscuiți integrali.

Citește și: Dieta cu brânză dulce

Untul de arahide
În cazul în care al tău copil nu este alergic la acest aliment, poți să te folosești de el pentru a-i mai reduce din apetit.
Studiile din domeniu au ajuns la concluzia că persoanele ce mănâncă zilnic unt de arahide au șansa să piardă în greutate mai rapid decât acelea ce nu consumă deloc acest aliment.
Este deci numai bine să-i oferi unt de arahide copilului tău, dar orientează-te numai spre produse de calitate, organice. Ideal va fi, pentru a-l ajuta să se simtă mai sătul, să i-l servești alături de fibre. De exemplu, poți să-i dai un sandviș făcut din felii de măr, unse cu unt de arahide.

Cartoful dulce
Este una dintre legumele care ar trebui să facă neapărat parte din alimentația copilului, întrucât are în componență vitaminele A și C.
De asemenea, cartoful dulce conține o variantă de amidon ce rezistă enzimelor digestive, persistând în stomac mai mult timp și diminuând astfel apetitul.

Cerealele pe bază de ovăz
Deși sunt pline de carbohidrați, și ele sunt numai bune pentru a mai reduce din apetitul copilului. Fibrele din ele sunt   mai greu de digerat, iar copilul se va simți mai ușor sătul.
Servește-i-le încă de la prima masă a zilei, cu atât mai mult cu cât au un indice glicemic redus. Cu toate acestea, îi vor furniza copilului energia necesară.

Pâinea cu maia
Chiar dacă pâinea este unul dintre alimentele pe care trebuie să eviți să i le dai copilului când acesta a câștigat mult în greutate, dacă vei opta pentru pâinea cu maia vei face o alegere bună.
Acest tip de pâine conține acid lactic ce a fost produs de culturile bacteriene din drojdie și de aceea va putea să stabilizeze și nivelul de zahăr de sânge. Un studiu realizat în Suedia a arătat că, dacă vom consuma la micul dejun pâine cu maia vom avea un nivel al zahărului din sânge cu 30% mai mic.
Dacă îți dorești deci să poți suprima apetitul copilului tău, oferă-i des și pâine pe bază de maia.

Voi știați până acum despre alimentele apte să suprime apetitul copiilor?

Citește și: Cum îți ajuți copilul să își mențină o greutate sănătoasă: sfaturi de  la specialist

Surse:

www.foxnews.com, www.healthylittleeaters.com, www.prevention.com,www.shape.com

Surse poze:
www.pexels.com

Articolul urmator
Un băiețel de 10 ani este alergic la atât de multe alimente, încât nu a mâncat niciodată în oraș
Un băiețel de 10 ani este alergic la atât de multe alimente, încât nu a mâncat niciodată în oraș

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Oboseala, slabiciune, puls neregulat? Top alimente bogate in potasiu
    Oboseala, slabiciune, puls neregulat? Top alimente bogate in potasiu

    Alaturi de calciu si sodiu, potasiul este un mineral esential pentru buna functionare a sistemului nervos, sistemului muscular, a inimii si a rinichilor. O deficienta de potasiu poate duce...

    Dieta în coxartroză: ce alimente să eviți și ce să consumi
    Dieta în coxartroză: ce alimente să eviți și ce să consumi

    Pe măsură ce articulația șoldului face piruete grațioase de-a lungul anilor, uzura își joacă rolul, ducând la o afecțiune care poate fi adesea asociată cu...

    Ce alimente poți oferi bebelușului dacă suferă de reflux gastroesofagian?
    Ce alimente poți oferi bebelușului dacă suferă de reflux gastroesofagian?

    Refluxul gastroesofagian poate fi prezent la bebeluși întrucât sfincterul esofagian inferior (mușchiul ce face legătura dintre stomac și esofag) nu este încă pe deplin...

    8 alimente care cresc ureea serică
    8 alimente care cresc ureea serică

    Hrana nu este responsabilă doar de asigurarea unor nutrienți valoroși, ci influențează și modul în care diverse organe reușesc să îi transforme prin procesele metabolice....

    Fosta mea soție are o listă de alimente pe care eu nu am voie să i le dau fiicei noastre când vine în vizită
    Fosta mea soție are o listă de alimente pe care eu nu am voie să i le dau fiicei noastre când vine în vizită

    Un bărbat se află în conflict cu fosta sa parteneră, din cauza dietei fetiței pe care o au împreună, în vârstă de 10 ani.

    Alimente care nu balonează: lista completă
    Alimente care nu balonează: lista completă

    Senzația de balonare intervine când este vorba despre o acumulare de gaze la nivelul intestinului și stomacului. În acest context apare și disconfortul, adică o senzație de...

    Constipația în sarcină: 5 alimente care te fac să o dai uitării
    Constipația în sarcină: 5 alimente care te fac să o dai uitării

    Constipația în sarcină este mai frecventă decât crezi. Studiile arată că femeile sunt de 2-3 ori mai predispuse să sufere de constipație în timpul sarcinii și...

    Copiii sunt ţinta reclamelor pentru alimente nesănătoase! Avertizare de la Organizaţia Europeană a Consumatorilor
    Copiii sunt ţinta reclamelor pentru alimente nesănătoase! Avertizare de la Organizaţia Europeană a Consumatorilor

    Producătorii de alimente nu protejează copiii din Europa faţă de reclamele care ridică în slăvi alimentele nesănătoase: acesta este rezultatul unei anchete desfăşurate de...

    © 2024 Qbebe