Bananele roșii: de ce trebuie să le incluzi în dieta copilului tău

Bananele roșii: de ce trebuie să le incluzi în dieta copilului tău

Irina Olteanu - Redactor Senior

Bananele roșii reprezintă o variantă mult mai sănătoasă de consum comparativ cu cele galbene. Acestea conțin vitamina C, vitamina B6, dar și potasiu, magneziu și fibre. Află în continuare și alte nutrimente ce se regăsesc în compoziția lor, precum și ce beneficii oferă pentru organismul copilului tău fiecare în parte.

Bananele sunt unele dintre cele mai consumate fructe la nivel mondial, existând peste 1000 soiuri. Bananele roșii provin din Africa de Sud-Est și au coaja de culoare roșie, textură moale și gust dulce când sunt coapte (seamănă cu gustul unei banane obișnuite, însă cu o aromă de zmeură). Sunt utillizate de obicei în deserturi, dar pot completa diverse preparate. Iată în continuare ce beneficii oferă acestea organismului.

  1. Bogate în antioxidanți

Majoritatea fructelor și legumelor conțin antioxidanți, însă bananele roșii au unii puternici și în cantități mai mari decât bananele galbene. Antioxidanții sunt compuși care previn afectarea celulară cauzată de moleculele de radicali liberi. O cantitate excesivă de radicali liberi în corp poate conduce la un dezechilibru cunoscut sub denumirea de stres oxidativ, asociat cu boală cardiacă, diabet și cancer. Principalii antioxidanți din bananele roșii includ: carotenoide, antocianine, vitamina C, dopamină; aceștia oferă multe beneficii protectoare. De exemplu, o analiză sistematică a concluzionat că un consum alimentar de antocianine a redus riscul de boală cardiacă coronariană cu 9%. De asemenea, consumul fructelor bogate în antioxidanți poate scădea riscul unor afecțiuni cronice.

bananele rosii

  1. Conțin multe nutrimente importante

La fel ca soiul de culoare galbenă, și acestea oferă nutrimente esențiale, fiind bogate în potasiu, vitamina C și vitamina B6, dar și fibre; sunt considerate alimente dense nutritiv. O banană roșie de 100 grame conține 90 calorii, 21 grame carbohidrați, 1.3 grame proteine, 0.3 grame grăsimi, 3 grame fibre, 9% din DZR de potasiu, 28% din DZR de vitamina B6, 9% din DZR de vitamina C și 8% din DZR de magneziu.

  1. Ajută sănătatea sângelui, tratează anemia

Datorită antioxidanților și vitaminelor pe care le conțin, bananele roșii îmbunătățesc calitatea sângelui și valorile hemoglobinei. Vitamina B6 care se găsește în compoziția lor ajută la descompunerea proteinelor și formarea globulelor roșii (importante în construirea hemoglobinei). Această vitamina ajută și la transformarea triptofanului în serotonină. Conform experților, cei care suferă de anemie trebuie să consume 2-3 banane zilnic pentru a-și îmbunătăți valorile hemoglobinei.

  1. Susțin sănătatea ochilor

Bananele roșii conțin și carotenoide, pigmenții care le conferă culoarea roșie. Luterina și beta-carotenul sunt cei doi carotenoizi din aceste fructe esențiale pentru sănătatea ochilor. De exemplu, luteina poate preveni degenerescența maculară,  o boală a ochilor incurabilă și cauză principală a pierderii vederii. Conform unui analize care a înglobat 6 studii, consumul de alimente bogate în luteină poate reduce riscul de degenerescență maculară cu 26%. Beta-carotenul se găsește în compoziția bananelor roșii mai mult decât în alte soiuri; acesta poate fi convertit în vitamina A în corp, una dintre cele mai importante pentru sănătatea ochilor.

  1. Ajută sănătatea rinichilor

Potasiul previne formarea pietrelor la rinichi, precum și la reținerea calciului în corp, aspect benefic în special în cazul copiilor, pentru dezvoltarea sistemului osos.

  1. Susțin sistemul imunitar

Vitaminele C și B6 sunt esențiale pentru un sistem imunitar sănătos. Vitamina C stimulează imunitatea prin fortifierea celulelor sistemului imunitar. Există cercetări care susțin că și o deficiență minoră de vitamina C poate fi asociată cu un risc crescut de infecție. Deși o carență de vitamina C apare rar, este important să asiguri aportul său adecvat. De asemeena, vitamina B6 din bananele roșii joacă un rol important în susținerea sistemului imunitar. O deficiență de această vitamină poate reduce producția corpului de globule albe și anticorpi imuni, ambele importante în combaterea infecției din organism.

  1. Îmbunătățesc sănătatea digestivă

Aceste fructe au în compoziția lor prebiotice, un tip de fibre care hrănesc bacteriile benefice din tractul digestiv. Fructooligozaharidele sunt principalul tip de prebiotice din banane, dar mai conțin și un alt tip, denumit inulină. Prebioticele din banane pot reduce balonarea, cresc diversitatea de bacterii intestinale benefice și reduc constipația. Conform unui studiu, consumul de 8 grame de fructooligozaharide pe zi timp de 2 săptămâni a crescut populația de bacterii intestinale benefice de 10 ori. Fibrele alimentare din bananele roșii ajută sistemul digestiv în următoarele moduri: stimulează un tranzit regulat, reduc inflamația de la nivel intestinal, stimulează creșterea de bacterii benefice. O alimentație bogată din fibre poate reduce riscul de boală intestinală inflamatorie; un studiu ce a implicat 170 776 femei a descoperit că o alimentație cu un nivel ridicat de fibre, comparativ cu una cu un nivel redus, a fost asociată cu un risc cu 40% redus de boala Crohn.

  1. Cresc nivelul de energie

O banană roșie conține 3 tipuri de zaharuri naturale: fructoză, sucroză și glocoză. Deoarece unele dintre ele sunt descompuse rapid și altele lent, consumul de banane roșii va conferi rapid energie copilului tău și apoi energie lentă, susținută pe durata întregii zile. Din acest motiv sunt o alegere excelentă pentru micul dejun.

 

Surse: www.healthline.com, https://food.ndtv.com, https://timesofindia.indiatimes.com,www.lifehack.org

Articolul urmator
10 lucruri pe care copilul tău nu trebuie sa le facă înainte de somn
10 lucruri pe care copilul tău nu trebuie sa le facă înainte de somn

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Bananele și colonul iritabil: tot ce trebuie să știi
    Bananele și colonul iritabil: tot ce trebuie să știi

    Colonul iritabil este o tulburare digestivă inflamatorie, ale cărei simptome sunt crampele și durerea în zona abdominală, schimbările de tranzit intestinal, balonarea,...

    5 tipuri de cereale fără gluten pe care să le incluzi în alimentația copilului
    5 tipuri de cereale fără gluten pe care să le incluzi în alimentația copilului

    Cerealele reprezintă un element esențial în alimentația noastră de zi cu zi, furnizând carbohidrați, fibre și nutrienți importanți. Cu toate acestea, pentru copiii care...

    Ce nu trebuie să îi lipsească copilului tău pentru o imunitate puternică
    Ce nu trebuie să îi lipsească copilului tău pentru o imunitate puternică

    Ca părinți, vrem să facem tot ce ne stă în putere pentru a-i feri pe micuții noștri de răceli, gripă, viroze respiratorii sau alte afecțiuni care le-ar putea cauza orice fel...

    Crezi că prietenii copilului tău sunt toxici? Semne pe care trebuie să le urmărești
    Crezi că prietenii copilului tău sunt toxici? Semne pe care trebuie să le urmărești

    Prietenia este o experiență minunată, un sentiment înălțător, dar poate fi și toxică. Încă de la vârsta de trei ani, copilul începe să conștientizeze...

    Cele mai bune legume cu frunze verzi pe care să le incluzi în alimentație
    Cele mai bune legume cu frunze verzi pe care să le incluzi în alimentație

    Legumele fac parte dintre cele mai sănătoase alimente, contribuind oricând la asigurarea unei diete variate și echilibrate. În ceea ce privește legumele cu frunze verzi,...

    7 fraze pe care să i le spui copilului tău în fiecare dimineață de școală
    7 fraze pe care să i le spui copilului tău în fiecare dimineață de școală

    Începutul de an școlar este așteptat atât cu bucurie, cât și cu multă emoție. Încă de când copilul tău face primii pași în universul școlii,...

    Dietă de Ducesă: ce mănâncă în fiecare zi Kate Middleton pentru o siluetă impecabilă
    Dietă de Ducesă: ce mănâncă în fiecare zi Kate Middleton pentru o siluetă impecabilă

    Ducesa de Cambridge este mama a trei copii (Prinţul George, Prinţesa Charlotte şi Prinţul Louis), fiind remarcată de fiecare dată nu numai pentru ţinutele sale, ci şi pentru...

    6 salate de roșii pe care sigur nu le-ai încercat
    6 salate de roșii pe care sigur nu le-ai încercat

    Întrucât conțin vitamina C, vitamina B9, vitamina K1, potasiu, dar și antioxidanți (licopen și beta-caroten), nu este de mirare că roșiile sunt „vedetele”...

    © 2024 Qbebe