Sigur că orice părinte își dorește ca al său copil să învețe cel puțin o limbă străină, pentru a fi integrat cum se cuvine în societatea modernă. Tocmai pentru ca acest lucru să fie posibil a apărut programul de predare în limba engleză de la grădinița Rița Veverița. Cu siguranță te temi că este prea devreme ca cel mic să facă primii pași în cunoașterea unor noțiuni atât de complexe, însă nu ai motiv de îngrijorare. Sistemul de predare este construit într-o manieră foarte amuzantă, cu mult accent pe distracție și interacțiune. Iată de ce trebuie să-ți dai copilul la o grădiniță cu predare în limba engleză.
1. Contactul cu limba străină cât mai devreme ajută la învățarea ei eficientă la maturitate
Ceea ce este foarte important de reținut și de menționat este faptul că în jurul vârstei de 3-5 ani mintea copiilor este ca un burete însetat de cunoaștere. Sunt în faza în care asimilează orice noțiune nouă, fie ea pozivitivă sau negativă. Ai observat că atunci când cel mic ia contact cu persoane noi are tendința de a împrumuta din expresiile și comportanmentul lor? Ei bine, asta se întâmplă și în cazul învățării unei limbi noi. Încetul cu încetul, pe măsură ce copilul avansează și face slalom printre cuvinte îi va fi mai simplu să descopere tot felul de conexiuni la nivel intelectual. Aceste mici legături se vor răsfrânge pozitiv asupra vocabularului în limba engleză pe care copilul va ajunge să-l stăpânească cu mai multă siguranță.
2. Învățatul unei limbi străine este un factor important în dezvoltarea personală a copiilor

Este de preferat ca cel mic să fie familiarizat cu o limbă străină de la vârstă cât mai fragedă pentru ca acesta să se dezvolte în armonie cu noțiunile noi. De exemplu, programul de predare în limba engleză de la Rița Veverița este axat pe cât mai multă interacțiune. Se pornește cu etapa de Listening (ascultare) de povești, jocuri și activități atractive, ceea ce aduce cu sine și etapa de Speaking (vorbire) când copilul deja cunoaște suficiente noțiuni pentru a da curs discuțiilor. Astfel, pe măsură ce observă că stăpânește noile cuvinte va da semne de mai multă încredere în sine, de mai bune abilități de comunicare și de integrare în grupurile noi.
3. Cu ajutorul limbii străine copilul își dezvoltă abilitățile cognitive
Trebuie să "profiți" din plin de perioada preșcolară, când copilului i se pare totul foarte atractiv și amuzant și se arată interesat să încerce orice este nou. Aceasta este de altfel și etapa în care trebuie să integrezi limba engleză la nivel de joc. Copilul de grădiniță este receptiv, dispune de o mai mare flexibilitate psihică ceea ce aduce beneficii pe toate planurile, mai ales în cel intelectual. Deși încă nu știe să scrie, reușește să se obișnuiască foarte bine cu accentul și cu pronunția corectă, învață cântece și poezii, care sunt de fapt primii pași pentru ca mai târziu să vorbească fluent limba engleză.
Vestea bună este că la grădinița Rița Veverița au loc până și cei mai mici copii, la grupa mică, unde se practică cu multă încredere și entuziasm programul de predare în limba engleză.