10 activități potrivite pentru copiii care nu pot dormi fără mami sau tati

10 activități potrivite pentru copiii care nu pot dormi fără mami sau tati

Mariana Voinea

Ai un copil foarte atașat și nu poate dormi fără unul din părinți? Descoperă motivele care stau la baza acestui comportament și pregătește-te să afli cele mai eficiente strategii de calmare și alinare a micuțului tău înainte de culcare. Nu putem garanta, dar sperăm să vă fie de folos pentru ca niciunul dintre voi să nu mai fie obosit și cel mic să nu mai vină în dormitorul vostru noaptea. 

Simplul fapt că ai grijă de un copil mic toată ziua, îi faci toate poftele, toate mofturile și te implici în jocul lui, este destul de obositor, chiar epuizant, corect? Astfel, este foarte dificil să faci față trezirilor nocturne și dorințelor sale de a te avea aproape. Dacă rutina de somn pe care ai ales-o pentru copilul tău pare că nu dă roade și cel mic se trezește imediat cum ai părăsit camera sau cum te-ai dat jos din pat, atunci trebuie să adopți o cu totul altă strategie.

Și părinții au nevoie să se odihnească și să își încarce bateriile, să nu mai spunem și de timpul petrecut exclusiv în cuplu, lucruri imposibile în prezența unui copil care fac ture noaptea între dormitorul lui/ei și al vostru. Pentru că știm că acest comportament poate fi frustrant și obositor, te invităm să înțelegi motivele care stau la baza acestuia. dar și să pui în aplicare strategiile pe care ți le propunem.

De ce nu vrea să doarmă fără mine?

Pe cât de flatat/ă ești că cineva pe lumea asta are nevoie de tine în permanență, pe atât de greu este să gestionezi această situație; mai ales după o zi stresantă sau plină de activități cu cel mic. Anxietatea de separare este absolut normală la vârste fragede și face parte din dezvoltarea emoțională și psihică a copilului. Micuțul se sperie atunci când nu mai are părintele aproape și din această cauză nici nu poate să adoarmă de unul singur.

Pe lângă anxietatea de separare, mai putem menționa și alte motive pentru care copilul tău nu doarme noaptea fără tine. Acestea includ frica de întuneric, coșmarurile pe care le are sau simpla nevoie de a fi aproape de părintele care îi oferă confort și îl face să se simtă în siguranță. Numai înțelegând îl determină pe copiulul tău să nu adoarmă singur, îl vei putea învăța să se odihnească și fără tine.

Rutina de dinainte de somn joacă un rol foarte important

Mulți părinți nu au adoptat încă o rutină pentru somn și consideră că băița este suficientă pentru a da de înțeles prichindelului că este vremea pentru nani. Rutina ar trebui să fie mult mai amplă să includă numai activități calmante. O baie călduță, spălarea dinților, citirea unei povești înainte de culcare sau ceva melodii relaxante pot fi sugestii minunate pe care să le adopți. În plus, specialiștii ne recomandă să nu îi lăsăm pe cei mici să se uite la televizor sau să se joace pe telefon ori alte jocuri video chiar înainte de culcare.

Dacă vei fi constant/ă și vei urma aceea rutină noapte de noapte, copilul tău va asocia aceste activități cu somnul și astfel va adormi mult mai repede și fără tine. Nu lăsa activitățile de weekend să-ți strice rutina altfel va trebui să o iei de la capăt. Fii calm/ă și ai răbdare, această perioadă cu siguranță va trece. Vei avea și mai mult succes dacă alegi pentru camera copilului niște draperii foarte groase și lumini foarte slabe în intensitate. O lumină de veghe discretă va oferi mai multă siguranță.

mama ii citeste fetitei o poveste

Micșorează-ți timpul petrecut alături de copil la somn

Dacă până acum ți-ai obișnuit copilul să fii lângă el la ora de culcare și chiar mult timp după aceea, va fi foarte greu să îl convingi să adoarmă de unul singur dintr-o dată; este timpul să faceți o tranziție. Stai pe un scaun pus lângă patul copilului, sau pe marginea patului, până când adoarme. Apoi, pentru a fi sigur că nu se trezește în plâns și nu ești lângă el, te poți așeza într-un colț al camerei pe un scăunel timp de câteva minute. Copilul se va trezi speriat și îți va simți prezența, iar pe viitor va avea mult mai mult încredere că îi stai aproape în fiecare seară.

Cele mai comune greseli ale parintilor in rutina de somn a copilului

Recompensează copilul ori de câte ori acesta doarme singur

Dacă ești un părinte mai permisiv și deja ai adoptat sistemul de recompensare al copilului pentru activitățile sale pozitive, ai putea să adopți aceeași strategie și pentru somnul de noapte. Poți să îi oferi mici recompense ori de câte ori adoarme singur și nu se trezește pe timpul nopții. Dimineața oferă-i un mic cadou surpriză, o atenție sau prepară-i micul dejun preferat; neapărat, spune-i pentru ce faci toate acele lucruri. De asemenea, laudă-l și motivează-l să continue să în ritmul acesta.

10 activități calmante pentru copii înainte de culcare

Vrei să elimini tantumurile pe care le face copilul înainte de nani? Te-ai săturat de nopțile nedormite și vrei să te odihnești cum se cuvine? Urmează-ne sfaturile și cu siguranță vei avea succes.

1. Inventează tu o poveste de noapte bună în care personajul principal este un membru al familiei. Fă-o cât poți tu de amuzantă!
2. Joacă-te cu copilul tău cel puțin cinci runde din jocul ”ce ai vrea să fii?” (un pește sau o pasăre?). Încurajează-l să își justifice alegerea.
3. Înainte de culcare stai împreună cu copilul tău în pat și joacă-te ”ce vede ochiul meu acum”. Fiecare dintre voi trebuie să descrie, pe rând, un obiect pe care îl vede, iar celălalt trebuie doar să ghicească. Acest joc îi va face să se simtă mult mai confortabil în camera lui și să se familiarizeze cu tot ce îl înconjoară.
4. Fă un playlist cu muzică calmantă pentru copii sau cu muzică simfonică, apoi închideți ochii și încercați să vă imaginați diferite lucruri.
5. Caută pe Internet câteva poziții și exerciții de yoga relaxantă pe care le puteți face împreună înainte de culcare.

mama ii citeste baiatului din carte

6. Întreabă-ți copilul cum a fost ziua respectivă pentru el, ce i-a plăcut cel mai mult, cu cine s-a jucat și ce ar schimba la ea dacă ar putea.
7. Cântați un cântecel care vă place amândurora împreună.
8. Colorați câteva minute împreună. Această activitate cu siguranță vă va relaxa.
9. Faceți un joc de schimb de roluri și astfel tu te vei preface că ești copilul, iar copilul intră în rolul tău.
10. Jucați-vă un joc amuzant care se numește ”nu vorbim în timp ce adormim”.

Tabelul de somn al copilului: informații de la specialist

Dragi părinți, în calitate de părinți la rândul nostru, empatizăm cu nevoia de somn pe care o resimțiți aproape continuu. Suntem siguri că doriți să fiți și alături de copil și să îi oferiți toată atenția și iubirea din lume. Știm, totodată, și că aveți nevoie și de timpul vostru de relaxare. Încercați să vă creați propria rutină de somn a familiei și nu uitați că părinții odihniți cresc copii fericiți!

Surse foto: istockphoto.com

Surse articol: simplyrootedfamily.com

Articolul urmator
România, prima țară din Europa care vaccinează copiii. De ce imunizarea colectivă nu se poate realiza fără acest pas
România, prima țară din Europa care vaccinează copiii. De ce imunizarea colectivă nu se poate realiza fără acest pas

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    „Tati, nu o pot trezi pe mami”. Ce a făcut o fetiță de numai 4 ani pentru a-și salva mama
    „Tati, nu o pot trezi pe mami”. Ce a făcut o fetiță de numai 4 ani pentru a-și salva mama

    Mamele excelează când vine vorba de orice încercare pentru a-și salva copiii. Nici aceștia din urmă nu se lasă însă mai prejos, chiar dacă au o vârstă...

    Pașii esențiali în dobândirea echilibrului emoțional. Ce trebuie să faci acum, dragă mami sau tati
    Pașii esențiali în dobândirea echilibrului emoțional. Ce trebuie să faci acum, dragă mami sau tati

    Toți avem nevoie să fim echilibrați emoționali. Doar în acest fel putem să trăim viața pe care ne-o dorim. Altfel, ne vom lovi de multe obstacole, până să ajungem acolo...

    Cinci situații în care nu ar trebui să punem copilul să aleagă între mami și tati
    Cinci situații în care nu ar trebui să punem copilul să aleagă între mami și tati

    Pe cine iubesti mai mult, pe mami sau pe tati? Cu cine alegi să rămâi? - Sunt doar câteva din întrebările care nu își au locul într-o familie cu copii....

    "Mami" și "tati" nu au ce căuta în pat! Află TOTUL despre cele două cuvinte care îți sabotează viața intimă
    "Mami" și "tati" nu au ce căuta în pat! Află TOTUL despre cele două cuvinte care îți sabotează viața intimă

    După apariția copiilor în viața de cuplu, flacăra pasiunii din dormitor nu mai e așa aprinsă ca la început. Motivul? Ni-l dezvăluie un celebru terapeut al cuplurilor...

    „Mami, dormi cu mine în seara asta?” - Cum răspunzi corect acestei întrebări
    „Mami, dormi cu mine în seara asta?” - Cum răspunzi corect acestei întrebări

    „Mami, rămâi să dormi cu mine în seara asta?”, este o întrebare pe care o aud deseori părinții ai căror copii păreau că s-au obișnuit să doarmă...

    Soțul meu m-a părăsit pentru „mami și tati”, care ne-au pus bețe în roate încă de la începutul căsniciei...
    Soțul meu m-a părăsit pentru „mami și tati”, care ne-au pus bețe în roate încă de la începutul căsniciei...

    Când ești într-o căsnicie de mai mulți ani și ai copii, te aștepți ca partenerul tău să te susțină în toate, inclusiv în privința relației cu membrii...

    8 ganduri care nu te lasa sa dormi noaptea
    8 ganduri care nu te lasa sa dormi noaptea

    A nu putea dormi este unul dintre cele mai frustrante lucruri cu care trebuie sa te confrunti. Te simti exasperat, obosit, istovit si epuizat, toate odata, dar tot nu poti reusi sa adormi....

    Idei de activități pentru acasă și pentru afară potrivite pentru vacanța de primăvară
    Idei de activități pentru acasă și pentru afară potrivite pentru vacanța de primăvară

    Vacanța de primăvară se apropie cu pași repezi, iar noi avem „rețeta” perfectă pentru zilele libere care te așteaptă pe tine și familia ta. Îți propunem 24...

    © 2024 Qbebe