Piele curată, distracție garantată! Ghid complet pentru igiena copilului

Piele curată, distracție garantată! Ghid complet pentru igiena copilului

Otilia Geavlete - Redactor Senior

Baia copilului este distracție și artă deopotrivă, iar ce contează cel mai mult este siguranța și starea de bine a micuțului tău. Poate părea un lucru la îndemână și cunoscut de toată lumea, dar, în realitate, este nevoie de multă atenție atunci când pregătești baia pentru cel mic. Câteva aspecte trebuie luate, în mod deosebit, în considerare, pentru ca igiena să fie perfectă, iar siguranța și distracția să fie maxime.

Îl speli zilnic pe copilașul tău, dar oare respecți toate recomandările pentru o baie ideală? De la temperatura din cameră până la produsele cosmetice pe care le folosești, trebuie să cunoști toate secretele și trucurile necesare pentru igiena, buna dispoziție și securitatea copilului.

copil la baie

Ghidul igienei copilului

Din momentul în care pregătești camera de baie până când micuțul tău este așezat în pat, perfect curat și parfumat, sunt mai multe sfaturi de care trebuie să ții cont pentru o baie demnă de mămicile profesioniste.

Baia copilului este un ritual

Nu considera baia o simplă operațiune de igienă. Ea trebuie să devină un adevărat ritual, pe care copilul să simtă nevoia să-l respecte și fără îndemnurile tale, care să-i aducă o senzație de siguranță, rutine clare și stabilitate.

Învață-l să aprecieze baia ca pe un moment privilegiat al zilei, să deprindă regulile de igienă și folosește ocazia pentru a comunica și a te juca cu copilul. Poți folosi stimul pentru baie, muzică de relaxare, jucării colorate (pentru copiii mai mici) și parfumuri plăcute, de exemplu miresmele fructate ale Gamei 2 în 1 Șampon și Gel de duș de la Nivea Kids.

În cazul copiilor mai anxioși, poți avea o discuție înainte, să le spui din timp să se pregătească de baie și să îi asiguri că vor petrece momente plăcute și distractive. Poți începe baia ca pe o joacă, vorbind mereu cu copilul, pornind apa progresiv și propunându-i mici experimente cu  bulele de spumă. Îi poți citi despre eroii săi preferați și puteți folosi jucării care să-i distragă atenția de la o eventuală stare de anxietate.

Pregătirea pentru baie trebuie făcută cu atenție

Trebuie să te asiguri că se respectă toate condițiile pentru ca baia copilului să fie o experiență minunată.

Temperatura camerei de baie trebuie să fie optimă, de 22-24 grade Celsius, așa cum este recomandată de standardele de îngrijire. Temperatura apei pentru baie trebuie să fie de 37-38 de grade Celsius, iar apa de clătire poate fi cu 2 grade mai rece. Testează apa înainte ca cel mic să intre în cadă și încearcă să o păstrezi constantă.

Asigură-te că ai la îndemână toate accesoriile necesare, în primul rând produsele de spălat, două prosoape, unul pentru corp, altul pentru cap, un hălățel călduros, papucii copilului. În felul acesta, nu vei avea nici o grijă în timpul băii și te vei concentra pe siguranța și starea de bine a copilului. Pentru a-ți face sarcina și mai ușoară, Nivea Kids a introdus Formula 2 în 1, Șampon și Gel de duș,pe care o poți folosi cu încredere pentru corp și părul copilului.

Siguranța copilului este pe primul loc

Dacă băiețelul sau fetița ta sunt foarte mici, este recomandat să stai tot timpul alături de ei în baie și să previi orice posibil accident. Înainte de baie îndepărtează din preajma cadei toate obiectele potențial periculoase, cu care micuțul s-ar putea răni. Ai grijă la momentul în care îl urci în cadă și când coboară, pentru a nu aluneca și a nu se lovi. Dacă ai un copil ceva mai măricel, îl poți lăsa să experimenteze și singur plăcerea băii pentru o perioadă de timp, dar verificând din când în când dacă totul este bine.

Pașii necesari pentru baie

Spală mai întâi copilul pe față, în jurul ochilor și al gurii, cu un burețel moale, fără săpun.

Treci apoi la păr și înmoaie-l cu dușul, cu apă potrivită, întrebând mereu copilul dacă îi este bine. Adaugă puțin șampon în palmă și masează cu delicatețe părul copilului și pielea capului, așteptând să facă o spumă bogată. Un șampon ideal este cel cu o formulă fără lacrimi, care protejează ochii copilului, cum este de exemplu Șamponul și Gelul 2 în 1 cu miros de măr, de la Nivea Kids, ideal pentru copiii sensibili. După câteva minute, poți clăti părul copilului, asigurându-l înainte că totul va fi bine, pentru că șamponul este special făcut pentru a nu-i provoca usturime.

sampon si gel dus

Ulterior folosește același produs și pentru corp, spălând pe rând membrele și trunchiul și insistând asupra zonelor care pot găzdui mai multe impurități.

Produsele necesare în timpul băii

Nu uita că micuțul tău are o piele mult mai delicată ca a adulților. Iată de ce este necesar să alegi produse de baie potrivite, care să nu-i irite pielea și să îi asigure cea mai bună igienă.

O piatră de încercare a multor părinți este spălatul pe cap. Dacă la un moment dat au folosit un șampon obișnuit, care conține și săpun, acesta a determinat usturimi și inflamarea ochilor, iar copilul a păstrat în minte o astfel de experiență neplăcută, responsabilă adesea de teama sa de baie. De aceea este cazul să alegi un șampon cu o formulă fără lacrimi, cum sunt cele din Gama Nivea Kids, pe bază de aloe vera și cu diferite arome fructate.

Odată ce ai produsele cele mai bune, baia copilului se poate transforma într-o distracție de poveste.

Ce faci după baie

fetita la baie

Șterge-l pe copil pe corp, prin tamponare, cu un prosop moale și absorbant, apoi îmbracă-l în halatul călduros. Dacă are zone cu iritații, folosește o cremă delicată sau un ulei protector.

Șterge-l pe cap cu un alt prosop, având grijă la zona urechilor, pentru a nu rămâne apă și după urechi, unde se pot forma cruste. Este bine să folosești bețișoare doar pentru partea exterioară a urechii, iar în zona conductului auditiv să-l ștergi cu un colț al prosopului.

Folosește prilejul băii pentru a face igiena ochilor și a nasului, utilizând ser fiziologic și comprese sterile, dacă este cazul.

Periodic, ocupă-te și de igiena unghiilor, asigurându-te că sunt tăiate și curate, lucru care se poate face mai ușor după baie, când unghiile și cuticulele sunt mai moi.

După baie, piaptă-nă cu grijă părul copilului, mai ales la fetițele care au păr lung și des. Din fericire, dacă folosești șampoanele de la Nivea Kids, formula specială anti păr încurcat face ca experiența pieptănatului să fie la fel de ușoară și de plăcută ca și cea a băii. 

Surse foto: IStock

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Problemele în cuplu după nașterea copilului - "ghid" complet de supraviețuire
    Problemele în cuplu după nașterea copilului - "ghid" complet de supraviețuire

    Venirea unui copil pe lume aduce după sine o mulțime de schimbări, atât în dinamica familiei, cât și în viața personală a fiecărui părinte. Este de așteptat...

    Cum să construiești sănătatea mintală a copilului tău! Mini-ghid pentru toți părinții!
    Cum să construiești sănătatea mintală a copilului tău! Mini-ghid pentru toți părinții!

    Poate ca te intrebi cand si mai ales cum sa construiesti sanatatea mintala a copilului tau. Nu, nu este o idee SF sa te ocupi de asta cat mai devreme posibil. Iata un mini-ghid realizat de...

    Cum reciclăm corect: ghid complet pentru toată familia
    Cum reciclăm corect: ghid complet pentru toată familia

    De ce ar trebui să reciclez? Este o întrebare pe care ar trebui să și-o adreseze orice persoană care dorește să fie un cetățean responsabil, cu respect față de mediu și de...

    Eructația la bebeluși: ghid complet pentru părinți
    Eructația la bebeluși: ghid complet pentru părinți

    Eructația este un obicei foarte important în alăptare și se referă la eliminarea aerului pe care bebelușul îl înghite, atunci când mănâncă. Dacă sari...

    Cu ce se curata fata bebelusului. Ce NU este bine sa faci!
    Cu ce se curata fata bebelusului. Ce NU este bine sa faci!

    Te intereseaza cu ce se curata fata bebelusului? Trebuie sa stii ca pielea unui nou-nascut este moale si delicata. Fata bebelusului se curata in fiecare zi pentru ca ingrijirea adecvata a...

    Cu ce se curăță talpa fierului de călcat?
    Cu ce se curăță talpa fierului de călcat?

    Dacă talpa fierului tău de călcat începe să arate ca și cum ar avea nevoie de o curățare, este posibil să te confrunți cu situația în care nu știi exact ce substanțe...

    Și-a ținut bebelușul în brațe pentru prima oară, dar arăta complet diferit. O mamă și-a urmat instinctul matern și a aflat de boala extrem de gravă a copilului ei
    Și-a ținut bebelușul în brațe pentru prima oară, dar arăta complet diferit. O mamă și-a urmat instinctul matern și a aflat de boala extrem de gravă a copilului ei

    Pe lângă bucuria enormă pe care o trăiești când îți iei pentru prima dată în brațe copilul, ești preocupată și să-l observi cu atenție pentru a te asigura...

    Ghid pe vârste: care sunt fricile copilului tău
    Ghid pe vârste: care sunt fricile copilului tău

    Pe măsură ce devine tot mai conștient de lumea din jur, copilul începe să aibă diverse frici. Dacă în primii doi ani de viață acestea sunt legate în special de...

    © 2024 Qbebe