Studiu: Mersul în picioarele goale ajută enorm dezvoltarea copilului

Studiu: Mersul în picioarele goale ajută enorm dezvoltarea copilului

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Odată ce al nostru copil face primii pași, putem fi tentate, din dorința de a-l proteja de microorganisme sau de vătămări, să-i interzicem să meargă și desculț. Așa cum vom afla și din articolul de mai jos, studiile din domeniu au demonstrat de multe ori faptul că mai periculos este ca micuții să pună mâinile pe diverse obiecte decât să stea desculți. Mai mult decât atât, întrucât suntem înclinați natural spre a merge desculți, pericolul de accidentări dacă vom merge și cu piciorele goale nu este deloc ridicat. Dimpotrivă, mergând și fără încălțări, un copil va deprinde mai bine acele mișcări ce-l vor ajuta să aibă o postură mai corectă a corpului, să aibă un foarte bun simț al echilibrului și astfel să beneficieze de o coordonare optimă a mișcărilor. Alături de beneficiile pentru dezvoltarea fizică, mersul în picioarele goale are un rol esențial în dezvoltarea cognitivă, ajutându-l inclusiv în procesele de învățare.

De ce mersul desculț este benefic în dezvoltarea copilului

Plecându-se de la ideea că un copil are o afinitate naturală către a atinge pământul, încercând să îndepărteze barierele ce l-ar putea împiedica să îl simtă cu tălpile sale, cercetătorii au constatat că mersul în picioarele goale va determina o poziție mai bună a corpului și va întări mușchii. De asemenea, atunci când execută anumită mișcări având picioarele goale, copiii vor putea să-și găsească mai ușor echilibrul și  niște poziții cât mai confortabile pentru a se mișca în voie.

Deși putem crede că mersul desculț poate fi dăunător pentru copil pentru că îl poate predispune accidentărilor, medicii spun că acesta se poate afla în pericol mai mare când este încălțat. Astfel, piciorul are nevoie și de libertate pentru a se dezvolta armonios, iar faptul că îl punem mereu pe copil să stea încălțat nu face altceva decât să ducă, în timp, la alterarea mersului, al echilibrului, al dezvoltării senzoriale, a proprioropercepției (capacitatea corpului de a determina unde sunt poziționate membrele în orice moment).

Când merge desculț, un copil poate să aibă parte de o dezvoltare fizică mai bună, în condițiile în care mușchii, ligamentele, bolta plantară, postura și simțul echilibrului se vor îmbunătăți. Datorită acestui lucru, micuțul poate să dobândească mai multă agilitate, mai multă siguranță în mișcări, o mai bună coordonare a acestora.
Neurologii au sesizat, în mai multe studii, că mersul în picioarele goale va crește simțul echilibrului al copilului, în condițiile în care abilitatea de a controla gravitația este în strânsă legătură cu sistemul vestibular (sistemul vestibular are rolul de a regla echilibrul organismului), prin intermediul tălpilor. Practic, atunci când nu este încălțat, un copil va fi ghidat de „ochii din picioare", iar simțul tactil va fi mult mai puternic. În schimb, dacă este mereu încălțat, unui copil îi va fi mai greu să-ți găsească acele posturi ce-i vor permite să aibă un bun simț al echilibrului.

În afară de avantajele pe care mersul desculț îl are pentru dezvoltarea fizică și senzorială a copilului, studii recente au arătat că ori de câte ori le dăm ocazie copiilor să alerge desculți le vom stimula dezvoltarea memoriei.
De exemplu, specialiști din cadrul „Universității din Florida" au sesizat că alergătorii ce au alergat desculți se bucură de o memorie mai activă decât aceia ce au alergat doar încălțați. O memorie cât mai activă presupune să fim capabili să înregistrăm și să reținem cât mai rapid informațiile, adaptându-ne mai ușor la lumea din jur.
Dacă ne vom obișnui să ne lăsăm adesea copiii să alerge desculți, inclusiv în locuri în care au de ocolit și diverse obstacole, vom contribui la creșterea substanțială a capacității lor de învățare, ce le va fi de mare folos inclusiv în viața de adulți.
De noi depinde să le facem un obicei micuților noștri, indiferent de vârsta pe care o au, de a sta și de a se juca desculți, cât mai frecvent posibil.

Cum putem să ne familiarizăm copiii cu mersul în picioarele goale, în funcție de vârstă

Ce ar trebui să facem pentru un bebeluș
Încă din primele luni de viață ale unui bebeluș, este important să-l lăsăm să-și petreacă timp și desculț. De exemplu, pe măsură ce învață să stea pe burtică și să se târască, ar trebui ca în fiecare zi bebelușul să fie lăsat desculț, astfel încât să aibă șansa unei dezvoltări senzoriale optime. De asemenea, stând desculț, un bebeluș își va întări mușchii și ligamentele picioarelor și va putea, ulterior, să învețe să meargă mai ușor, având un mai bun simț al echilibrului și coordonându-și mai corect mișcările.

Mama ce isi tine bebelusul,astfel incat acesta sa stea in picioare

Pentru ca bebelușul să fie cât mai atras să stea cu piciorușele goale, trebuie să-i atragem atenția către ele. De pildă, anumite jocuri și cântece cu mișcare pot implica diverse mișcări la nivelul picioarelor.
Tot în scopul de a ne lăsa bebelușul în picioarele goale, este bine să-l provocăm să se joace cu un balon sau cu o eșarfă atunci când stă pe spate.
Totodată, bebelușul va fi mai dornic să aibă picioarele goale dacă nu-l vom îmbrăca mereu cu salopete și pantaloni care să-i îmbrace și tălpile.
Odată ce începe să meargă, ar trebui să ne străduim ca al nostru bebeluș să aibă și câte un „program" de mers desculț.Vei vedea că va fi încântat și va reuși să învețe să calce mai corect, să aibă mai multă stabilitate în timpul mersului și apoi mai mult curaj pentru a merge tot mai repede pentru ca, în final, să poată să și alerge.

Citește și: Dezvoltarea mersului la bebelusi: ham, premergator sau doar natura?

Cum să procedăm pentru a-i atrage pe copiii mai mari de 2 ani să meargă și în picioarele goale
Odată ce al tău copil a dobândit o stabilitate cât mai bună a mersului, profită de acest fapt și creează ocazii în care să-l lași desculț cât mai des.
Pentru a-l face mai dornic de așa ceva, asociază merul desculț cu joaca, cu distracția. Spre exemplu, provoacă-l la o competiție de strâns pietricele cu degetele de la picioare, săriți sau dansați desculți. Nu ezita nici să-l pui să testeze diverse suprafețe pe care să meargă: nisip, pietriș, linoleum, pământ, iarbă etc.

Baietel ce merge descult pe asfalt cu pietris

Un alt demers prin care un copil poate fi motivat să stea și desculț este să instituim, în anumite zile, următorul obicei: toată familia își va scoate încălțămintea și șoșetele/ciorapii când intră în casă și veți sta desculți. În același timp, profită de ieșirile în aer liber care permit să mergeți în picioarele goale pentru a-ți stimula copilul să se familiarizeze cu tot felul de suprafețe de mers, pentru a descoperi lumea cu ajutorul simțului tactil.
Chiar și când execută activități precum mersul pe o tricicletă, pe o bicicletă etc. copilul ar trebui să aibă momente în care să fie și desculț. Îi va fi de mare ajutor pentru îmbunătățirea coordonării mișcărilor!
Experții în podiatrie pediatrică au demonstrat, prin studiile lor (cum este și studiul „The Foot", din anul 2007), că piciorul copilului se va dezvolta optim atunci când nu este mereu îngrădit de purtarea încălțărilor. Fiind în mod natural orientat spre mersul desculț, piciorul va dobândi forma care trebuie și îl va ajuta pe copil să execute cu ușurință tot felul de mișcări dacă este lăsat și liber.
De altfel, s-a descoperit că mersul cât mai des în picioarele goale, din cea mai fragedă copilărie până spre adolescență, va contribui la dezvoltarea completă, optimă a tuturor oaselelor și cartilajelor de la nivelul tălpilor.

Voi știați până acum de faptul că mersul în picioarele goale este atât de important în dezvoltarea copiilor?

Citește și: De ce este bine să mergi desculț cât mai des

Surse:
www.activebabiessmartkids.com.au, www.raepica.com, www.theguardian.com

Articolul urmator
Întârziere în dezvoltarea copilului: tipuri, simptome și metode de tratament
Întârziere în dezvoltarea copilului: tipuri, simptome și metode de tratament

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    De ce este important mersul „de-a bușilea”?
    De ce este important mersul „de-a bușilea”?

    Mersul de-a bușilea este o etapă pe care bebelușii o ating în jurul vârstei de 9 luni, înainte să meargă în picioare. Uite de ce este important ca cel mic să...

    Studiu: consumul regulat de ciocolată poate ajuta la simptomele menopauzei
    Studiu: consumul regulat de ciocolată poate ajuta la simptomele menopauzei

    Știm deja că ciocolata este un aliment delicios și că ajută la eliberarea endorfinei (hormonul fericirii) în creier , însă mai știm și că are și zahăr și grăsimi,...

    Regret enorm că am făcut un copil, credeam că voi fi o mamă bună, dar acum nici nu știu dacă îmi iubesc fiul
    Regret enorm că am făcut un copil, credeam că voi fi o mamă bună, dar acum nici nu știu dacă îmi iubesc fiul

    Unele femei își doresc dintotdeauna să devină mame și așteaptă cu nerăbdare să se bucure de copiii lor. Uneori însă, odată ce se întâmplă așa, tot...

    Regret enorm că mi-am obligat copilul să învețe un instrument muzical
    Regret enorm că mi-am obligat copilul să învețe un instrument muzical

    Unul dintre cele mai mari regrete ale mele este că nu am învățat să cânt la un instrument muzical în copilărie. Așa că, atunci când fiul meu de 9 ani, Tom, a...

    Soția mea m-a înșelat cu șeful ei. Acum pur și simplu nu știu ce să fac pentru că încă o iubesc enorm...
    Soția mea m-a înșelat cu șeful ei. Acum pur și simplu nu știu ce să fac pentru că încă o iubesc enorm...

    Un bărbat mărturisește pe Reddit că trece printr-o situație îngrozitoare în căsnicia lui. Soția sa l-a înșelat cu șeful ei, iar bărbatul se simte pierdut și nu...

    Mi-am agresat fiul cu autism și acum regret enorm...
    Mi-am agresat fiul cu autism și acum regret enorm...

    Un tată face un gest necugetat față de fiul lui într-un impuls de moment și are mari remușcări și își face procese de conștiință. Tatăl și-a tras de păr copilul...

    Un studiu dezvăluie că scrisul de mână crește inteligența copilului
    Un studiu dezvăluie că scrisul de mână crește inteligența copilului

    Într-o epocă extrem de digitalizată, scrisul de mână ajută la dezvoltarea inteligenței copilului. La ce concluzie au ajuns cercetătorii în acest sens și alte...

    Importanța microbiotei intestinale în creșterea și dezvoltarea copilului
    Importanța microbiotei intestinale în creșterea și dezvoltarea copilului

    Când vine vorba de sănătatea prichindeilor noștri, noi, mămicile, suntem ca niște leoaice. Îi ocrotim și încercăm să îi protejăm, așa cum știm noi mai...

    © 2024 Qbebe