Legislația pentru părinți: de la ce vârstă pot sta copiii în față?

Legislația pentru părinți: de la ce vârstă pot sta copiii în față?

Mirela Floricescu - Redactor

Majoritatea părinților își petrec concediile alături de copiii lor. Pentru a ajunge la anumite destinații, familiile folosesc cel mai des mașina personală. Cei mici nu pot fi transportați oricum, iar pentru siguranța lor există anumite reguli stricte care trebuie respectate. Până la o anumită vârstă, copiii trebuie să stea în scaune auto speciale. Nu au voie să stea pe scaunele din față, cu atât mai puțin în brațele șoferului. Deși cunosc aceste reguli de transport, unele persoane le ignoră voit, fără a conștientiza pericolul la care îi expun atât pe copii, cât și pe ei. De dragul unor minute de amuzament, părinții își lasă copiii care nu au mai mult de câțiva ani chiar să pună mâna pe volan. Astfel de filmulețe teribiliste sunt celebre pe rețelele sociale, unde adună multe aprecieri din partea altor oameni, la fel de inconștienți.

De la ce vârsta pot sta copiii în față - 2021

Ordonanța de urgență nr. 195/2002 este cea referitoare la circulația autoturismelor pe drumurile publice. Cel mai recent, ea a fost modificată în 2015, deoarece articolul 95 privitor la transportul copiilor pe scaunul din față era vag și de multe ori existau nelămuriri pentru șoferi. Înainte de 2015, mulți nu cunoșteau regulile de transport pentru copii, iar din cauza faptului că nu erau clar definite restricțiile, nici poliția nu aplica sancțiuni foarte des. Vârsta de la care copiii pot sta în față este de 12 ani.

fetita-blonda-imbracata-cu-un-pulover-cu-dungi-in-multe-culori-este-intr-o-masina-alba-si-sta-cu-capul-si-mana-pe-geam-si-rade

Mulți părinți voiau să știe de la ce vârstă poți sta în față în 2019, dar realitatea este că aceeași hotărâre din 2015 se respectă și în 2021, iar cei cu vârste cuprinse între 3-12 ani au voie să călătorească doar pe bancheta din spate. Copiii cu înălțimea de peste 1,35 cm trebuie să poarte obligatoriu centura de siguranță adaptată greutății și înălțimii lor. Este interzis transportul pe scaunul din față al mașinii sub vârsta de 12 ani, chiar dacă cel mic este ținut în brațe de un adult. Pe lângă faptul că trebuie să știi pentru copilul tău de la ce vârstă poți sta pe scaunul din față în 2019 sau mai târziu, mai adăugăm faptul că este obligatoriu ca scaunele autoturismului să fie omologate și să conțină informații despre țara unde s-a făcut omologarea.

Transportul copiilor pe scaunul din față

Sistemele de siguranță sunt esențiale atunci când transportăm un copil pe scaunul din față. Pentru cei mai înalți de 1,50 cm trebuie folosită centura de siguranță pentru adulți, aceasta fiind ajustată în funcție de greutatea copilului. Totodată, centura nu trebuie să treacă peste gât sau gură. Cei cu o înălțime sub 1,35 cm pot călători cu mașina doar dacă se află într-un scaun pentru copii. Pot fi folosite elemente suplimentare de siguranță pentru copil, dacă părinții consideră că este necesar. Acestea pot fi pernele de înălțare care țin copilul fixat cu spatele de scaun. Aceste obiecte care pot fi utilizate opțional trebuie folosite obligatoriu împreună cu centura de siguranță. Informații despre transportul copiilor pe scaunul din față se găsesc în alineatul 1.3 al art. 97, din Ordonanța de urgență 11/2015.

Există câteva excepții privitoare la transportul copiilor pe scaunul din față, anume problemele medicale grave. În aceste cazuri, copilul poate fi transportat fără scaun și fără centură, doar pe scaunele din spate. Pentru copiii mai mici de 3 ani, trebuie să existe supraveghere permanentă din partea unui adult și o dovadă medicală care să fie prezentată în cazului unui control de rutină din partea poliției.

De la ce vârstă ai voie să stai în față?

Începând cu vârsta de 12 ani un copil poate călători pe scaunul din față, doar dacă are o înălțime mai mare de 1,50 cm și, bineînțeles, dacă este fixat cu sisteme de siguranță. În cazul celor care au împlinit 12 ani trebuie folosite sisteme de siguranță pentru adulți, fiind interzise cele pentru copii. Un lucru extrem de important sunt airbagurile, care sunt potrivite pentru cei cu o greutate de peste 55 – 60 de kg. 

În cazul în care cel mic are o greutate sub cea precizată mai sus, este indicată dezactivarea airbagului frontal, deoarece le poate cauza răni celor mici dacă se declanșează întâmplător. Copilul cu vârsta de 12 ani care este transportat pe locul din față trebuie să stea cu spatele lipit de scaun și cu centura de siguranță fixată corespunzător, astfel încât să-i cuprindă mijlocul și pieptul, dar să nu treacă de zona gâtului.

bebelus-aflat-in-scaunul-auto-si-pe-scaunul-din-fata-al-unei-masini-zambeste-si-sta-cu-fata-in-sensul-invers-al-directiei-de-mers

În Codul Rutier este precizat faptul că, pentru copiii care trebuie transportați pe scaunul din față din motive medicale, trebuie făcută dovada bolii, iar cei mai mici de 1,50 cm înălțime trebuie puși în scaune auto. Dezactivarea airbagurilor frontale este obligatorie, iar scaunul trebuie orientat invers față de sensul direcției de mers.

De la ce vârstă este recomandat să instalăm înălțător auto pentru copii?

Legislația cu privire la scaun auto copii, prin art. 97 modificat din HG 11/2015 din Codul Rutier spune faptul că orice copil cu înălțimea sub 135 cm poate fi transportat doar în autovehicule dotate cu sisteme de siguranță pentru conducător și pasager și dacă sunt prinși cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii instalat în mașină. Apoi, aceeași lege pentru scaun auto la copii din 2019 sau anterior acestui an mai prevede faptul că este obligatoriu ca micuții sub 3 ani să fie transportați doar în scaune pentru copii. De asemenea, un copil pe scaunul din față poate sta începând de la 12 ani și numai dacă are peste 150 cm. În caz contrar, conducătorul autovehiculului poate primi o amendă de peste 400 de lei.

În ceea ce privește întrebarea cu privire de la ce vârstă se poate pune înălțător auto pentru copii, află că acest tip de dispozitiv de siguranță este doar pentru micuții care au peste 4 ani, sunt mai înalți de 135 cm și au peste 18 kg. Astfel, înălțătorul auto este indicat tocmai pentru copii mai mari care nu mai încap în scaun, dar cărora nici centura de siguranță pentru adulți nu li se potrivește perfect. De aceea, ei au nevoie de sisteme de siguranță care să îi protejeze în cazul unui accident. Înălțătoarele auto nu se folosesc la copii mai mari de 12 ani.

Prețul unui înălțător auto se situează între 60 și 420 de lei. Diferența între un înălțător ieftin și unul scump este că cele din urmă au un sistem de prindere Isofix. Sistemul Isofix este o măsură suplimentară de siguranță, adică niște tije metalice care se prind între șezutul și spătarul banchetei din spate. Aceste tije fixează înălțătorul auto și nu permit balansul sau alunecarea în cazul unui impact.

Un studiu american din anul 2003 arată faptul că micuții între 4 – 8 ani aflați în înălțătoare auto au cu 59% mai puține șanse de a fi răniți în accidente auto, față de copiii de aceeași vârstă care poartă doar centura.

Până la ce vârstă trebuie să stea copilul în scaun auto (2021)?

Încă poate nu știi până la ce vârstă stau copii în scaun auto, deoarece legea este încă vagă pentru multe persoane. Copilul trebuie să stea în scaunul auto până la vârsta de 3 ani. De la revizuirea din 2015 a Ordonanței 195/2002, s-a adăugat faptul că cei care are au o înălțime de sub 1,35 cm, trebuie transportați tot în scaunul auto. De asemenea, pe lângă scaunul auto, copiii sub 3 ani și 1,35 cm înălțime trebuie să fie fixați și cu centuri de siguranță adaptate vârstei și greutății lor. Pe lângă informația legată de întrebarea de la câți ani ai voie să stai în față în 2019 sau mai târziu, în Codul Rutier sunt specificate dispozitivele de siguranță pentru copii, iar pentru scaunele auto există mai multe grupe. În funcție de vârsta celui mic, scaunele auto diferă de la dimensiune până la pernele de protecție și înălțare.

Grupele pentru dispozitivele de fixare pentru copii sunt:

  • Grupa 0 – pentru copiii cu greutatea mai mică de 10 kg
  • Grupa 0+ – pentru copiii cu greutatea mai mică de 13 kg
  • Grupa I – pentru copiii cu greutatea între 9 și 18 kg
  • Grupa II – pentru copiii cu greutatea între 15 și 25 kg
  • Grupa III – pentru copiii cu greutatea între 22 și 36 kg

Prevederile pentru transportul în comun sunt nereglementate corespunzător, astfel că, părinții sunt cei care trebuie să decidă cum își protejează copii atunci când merg cu autobuzul sau taxiul. Dacă transportul este dedicat exclusiv copiilor, aprobarea pentru firmă se dă numai dacă există cel puțin patru puncte de siguranță pentru cei mici în autovehicul.

Un copil cu vârsta sub 3 ani cu probleme medicale poate călători fără sisteme de siguranță, doar dacă este transportat pe bancheta din spate și este supravegheat de un adult, altul în afara șoferului.

Amendă pentru copil care stă pe scaunul din față

Persoanele care nu vor să respecte legea în privința transportului copiilor riscă să primească amenzi și puncte de penalizare. Șoferii care nu știu până la câți ani trebuie să stea copilul în scaun auto și sunt prinși de către polițiști, primesc amenzi cuprinse între 500–800 de lei și între 3 – 4 puncte de penalizare.

barbat-brunet-cu-tricou-cu-guler-turcoaz-sta-serios-in-masina-timp-ce-un-politist-ii-verifica-actele-pe-geamul-masinii

În cazul unor amenzi date pentru nerespectarea legii pentru transportul celor mici nu este vorba despre suma de bani cerută, ci despre siguranța copiilor. În 2019, un studiu al Consiliului European pentru Securitate Rutieră arăta că în ultimii 10 ani, peste 8.000 de copii și-au pierdut viața în accidente rutiere. În cele mai multe cazuri era vorba de nerespectarea măsurilor de protecție. De la lipsa centurilor de siguranță, până la copii transportați în brațe de către părinți și chiar scaune auto neconforme pentru vârsta copilul și greutatea lui.

Aceste abateri de la lege împreună cu viteza crescută au dus la mii de cazuri tragice rezultate din  accidente rutiere în care și-au pierdut viața copii. Lipsa unor sancțiuni aplicate de către organele abilitate, încurajează inconștiența adulților. Un copil rămas nesupravegheat sau care nu este fixat în scaun îi poate distrage foarte ușor atenția șoferului. De aceea, prezența a minium doi adulți atunci când vorbim despre transportul copiilor este esențială.

Mai mult, o bună parte din accidentele rutiere se pot complica sau chiar sfârși tragic chiar dacă pasagerii din spate, anume copii, nu poartă centura de siguranță. În momentul unui impact, mai mult sau mai puțin puternic, pasagerii de pe banchetă pot fi propulsați fie în spătarul scaunelor din spate, fie peste acestea și ajung în parbriz. Astfel de evenimente sunt extrem de periculoase și pot fi evitate doar prin purtarea centurii de siguranță cu care autoturismul sau scaunul auto este dotat.

Cum transportăm micuții în taxi fără scaun de copil?

Hotărârea de Guvern nr. 11/2015 prevede faptul că exceptați de la regula de a sta în scaunul auto sunt copiii de până la 3 ani aflați în mijloace de transport în comun sau în taxi. Mare atenție, însă, copilul aflat în taxi va fi transportat fără scaunul auto, doar dacă micuțul ocupă orice alt loc decât cel de pe scaunul din față. De asemenea, transportul în taxi sau în mijloacele de transport în comun al copilului de până la 3 ani se realizează numai sub supravegherea unei persoane adulte, alta decât șoferul.

În concluzie, poți merge cu micuțul tău în taxi numai dacă el stă pe bancheta din spate și sub stricta ta supraveghere.

Înainte de a pleca în viitoarele călătorii cu mașina personală, asigurați-vă că aveți mijloacele necesare pentru a-i transporta pe cei mici în siguranță. Deși copiii își doresc să stea pe scaunul din față, chiar dacă nu au împlinit vârsta necesară, ei trebuie să înțeleagă că locul lor este pe bancheta din spate, cu centura de siguranță fixată sau în scaunul auto special. Multe dintre situațiile complicate sau chiar tragice pot fi prevenite în  primul rând dacă micuții poartă centurile de siguranță în mod corespunzător. Este de datoria părinților sau a adulților din mașină să se asigure că aceste reguli și nu încearcă să perturbe activitatea șoferului, un alt factor de risc pentru un eveniment rutier.

Surse: observatorulph.ro, bestkids.ro, copiilabord.com, monitoruljuridic.ro, educatiarutiera.ro, scoalarutiera.ro, lege5.ro, ec.europa.eu

Surse foto: istockphoto.com

Articolul urmator
Studiu: copiii cu părinți care lucrează de acasă au un somn mai bun
Studiu: copiii cu părinți care lucrează de acasă au un somn mai bun

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    S-a dat startul sezonului de viroze. „Pot dezvolta forme severe în special copiii sub vârsta de 2 ani”, avertizează medicii
    S-a dat startul sezonului de viroze. „Pot dezvolta forme severe în special copiii sub vârsta de 2 ani”, avertizează medicii

    Un medic din cadrul unuia dintre cele mai cunoscute spitale din țara noastră a anunțat că din ce în ce mai mulți copii ajung la camerele de gardă din pricina virozelor...

    Copilul poate beneficia de alocație din două state diferite? Ce spune legislația
    Copilul poate beneficia de alocație din două state diferite? Ce spune legislația

    Există multe cazuri în care copilul are un părinte plecat în străinătate. Mulți părinți se întreabă dacă cel mic poate primi alocații din două țări. Răspunsul...

    Zodiile care se atrag ca un magnet în iubire! Nu pot sta departe unii de ceilalți
    Zodiile care se atrag ca un magnet în iubire! Nu pot sta departe unii de ceilalți

    Printre dorințele importante pe care vrei să ți le împlinești se poate număra și aceasta: să găsești pe cineva cu care să poți rezona încă din primele clipe, să ai...

    Nu mai vreau să am relații intime cu soția mea, pentru că stă prost cu igiena. Cum pot să-i spun, fără să o rănesc?
    Nu mai vreau să am relații intime cu soția mea, pentru că stă prost cu igiena. Cum pot să-i spun, fără să o rănesc?

    Un bărbat de peste hotare a cerut un sfat în mediul online, legat de soția lui care are o igienă precară. Acesta mărturisește că îi este greu să mai aibă relații intime...

    Soacra mea îmi bate copiii când stă cu ei si soțul meu îi ia apărarea. Nu știu ce să fac
    Soacra mea îmi bate copiii când stă cu ei si soțul meu îi ia apărarea. Nu știu ce să fac

    ”Lasă, că și pe mine m-a bătut și uite ce bine am ajuns” ... asta îmi spune soțul meu de fiecare dată când îi spun că mama lui consideră că a-și lovi...

    Am renunțat la jobul meu foarte bine plătit pentru a sta acasă cu copiii mei și simt că acum am evoluat mai mult ca niciodată
    Am renunțat la jobul meu foarte bine plătit pentru a sta acasă cu copiii mei și simt că acum am evoluat mai mult ca niciodată

    Când le-am spus prietenilor și familiei că mă gândesc să renunț la locul meu de muncă pentru a mă putea ocupa full-time de fiul meu, au rămas vizibil îngrijorați...

    Copiii nu pot salva o căsnicie, dar pot repara relația cu mama ta
    Copiii nu pot salva o căsnicie, dar pot repara relația cu mama ta

    O femeie de peste hotare ne vorbește despre etapele relației cu mama sa, precum și cum s-a schimbat aceasta de când autoarea a devenit mamă. O poveste din care putem învăța...

    Anchetă Salvați Copiii: 36% dintre părinții plecați în străinătate nu-și pot petrece concediul cu copiii rămași în România
    Anchetă Salvați Copiii: 36% dintre părinții plecați în străinătate nu-și pot petrece concediul cu copiii rămași în România

    Potrivit unui sondaj realizat de „Salvați Copiii România”, care a fost făcut public luna aceasta, mai puțin de jumătate dintre părinții care lucrează peste hotare...

    © 2024 Qbebe