Din grija pentru copilul tau
ECONOMIDA

Jocul care îl face pe copil să gândească liber

Libertatea în gândire reprezintă o abilitate a minților tinere din generația prezentă. Din acest motiv toți părinții își doresc să găsească acele jocuri și jucării care îi ajută pe copii să își manifeste creativitatea și imaginația cât de liber posibil.
Vă prezentăm în continuare o alegere deopotrivă distractivă și educativă pentru micii inventatori.

Un joc de construcție cu posibilități nelimitate

Dacă ești părinte, iar micuțului sau micuței tale îi place să se exprime în mod creativ, cunoști cu siguranță jocurile de construcție. Spre deosebire de jocurile clasice, care permit de cele mai multe ori un număr limitat de îmbinări, cu sistemele Engino o simplă joacă se poate transforma într-o invenție. Sistemele de construit au la bază de multe ori modele realiste, respectiv piese specializate care restricționează libertatea de creație, de a construi la nesfârșit tot ceea ce îți poți imagina. EnginoToys.ro pune accent tocmai pe nevoia aceasta inerentă a tânărului inventator, oferindu-i posibilitatea de a construi chiar și peste 100 de modele dintr-un singur set. De asemenea, piesele pot fi demontate, iar munca de creație va continua după bunul plac, pentru o durată mult mai lungă. Părțile componente ale sistemului Engino pot fi îmbinate atât în direcții, cât și în unghiuri diferite, oferind astfel un număr practic nelimitat de variante de construcții.
Copiii se pot juca singuri sau alături de familie, colegi și prieteni, iar creativitatea nu le va fi îngrădită. Cu toate că există instrucțiuni ambalate alături de produse disponibile pentru modelele ce corespund setului, precum și instrucțiuni ce pot fi descărcate online în mod gratuit, copiii nu sunt limitați la realizarea acestor modele. Sistemul este atât de versatil încât îi stimulează să conceapă modele noi.

https://enginotoys.ro/produs/inventator-industrial-16-modele/Încurajăm imaginația

La Engino punem accent pe calitate și pe libertatea de a gândi, dorind să inspirăm creatorii viitorului. Respectăm caracteristica umană fundamental și înnăscută, care ne permite să realizăm fapte tehnologice uimitoare și îi învățăm pe cei mici, la rândul nostru, prin joc creativ să o exploateze. Reușim să îi pregătim astfel pentru provocările tehnologice ale viitorului.

Engino Toy System reprezintă la momentul de față una dintre cele mai avansate și multifuncționale jucării tridimensionale de construcție de pe piață, oferind oportunități unice de creație atât pentru copii, cât și pentru adulți. Jocurile dispun de un sistem de tije și conectori înzestrați cu caracteristici geometrice unice care permit conectarea simultană a până la 6 laturi. Tijele pot fi transformate în conectori, rezultând construcții fie dense și complexe, fie cu deschideri mari și simple. Numărul de piese folosit efectiv este mult mai mic comparativ cu restul sistemelor de construit, şi datorită tipurilor de piese în număr de doar 18. Astfel, libertatea de a alege următoarea creație se află doar în mâinile tale.

inventor

Seria Inventor este un prim pas excelent către explorarea acestei lumi fascinante. Cu opţiuni diverse oferă posibilitatea unor creaţii mai mult decât inedite. Iar pentru o mai mare încântare copii pot încerca oricare din seturile cu motor, adică Inventor Motorized. 

inventor 2

Academicienii au demonstrat științific faptul că Engino ajută copiii să își dezvolte abilitățile creative, dar și analitice, dobândind în mod indirect informații despre subiecte precum tehnologie sau fizică într-un mod distractiv și plăcut. De asemenea, sistemele Engino sunt folosite în țări cu intensă activitate didactică cum ar fi Marea Britanie, SUA, Brazilia, Israel, Norvegia sau Cipru, devenind chiar parte integrantă a curiculei școlare și reprezentând un instrument util în predarea noțiunilor de proiectare, tehnologie și fizică. În acest sens, manualele care însoțesc seria Engino STEM sunt concepute de profesori de elită împreună cu profesori de educație ai Universității din Cipru, bazându-se pe cele mai recente metodologii de predare a STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică).  

În cazul în care și copilul tău a fost încântat de sistemul Engino, așteptăm cu drag un e-mail cu invențiile sale. Suntem siguri că vom avea cu toții surprize plăcute. Şi nu uita de reducerile de până la 40% din această perioadă, poate e ceva ce îţi face cu ochiul.

robotics

 

Engino Toys

 

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Atenție, părinți! Jocul Sufocării face iar victime printre copii
    Atenție, părinți! Jocul Sufocării face iar victime printre copii

    „Jocul Sufocării" a făcut multe victime în ultimul deceniu, mai ales în rândul copiilor și adolescenților.

    Cum alegi jocul educativ potrivit pentru fiecare copil
    Cum alegi jocul educativ potrivit pentru fiecare copil

    Un joc de succes este acela la care copilul revine de fiecare dată cu plăcere, care îl ajută să-și dezvolte diverse abilități, îl provoacă să-și depășească limitele...

    5 schimbări importante care se petrec în organismul copilului când se joacă în aer liber
    5 schimbări importante care se petrec în organismul copilului când se joacă în aer liber

    Nu numai grija pentru alimentația și confortul psihic sunt importante pentru a ne asigura că vom avea copii sănătoși și fericiți, spun experții. În afară de ele, faptul că...

    Atenție, părinți! Jocul sinuciderii Momo țintește copiii prin Minecraft și YouTube Kids
    Atenție, părinți! Jocul sinuciderii Momo țintește copiii prin Minecraft și YouTube Kids

    Părinții cred că ai lor copii sunt în siguranță în mediul online odată cu apariția platformei YoutubeKids. O mamă însă a descoperit că aplicația conține...

    HiPP România a lansat Aplicația pentru Copii care, după 15 minute, pune stop și te scoate la joacă, în aer liber
    HiPP România a lansat Aplicația pentru Copii care, după 15 minute, pune stop și te scoate la joacă, în aer liber

    Digitalul nu mai este de mult un tărâm necunoscut pentru cei mici. Vorbim chiar despre o generație de nativi digitali. Copiii adoră orice touchscreen, orice interacțiune virtuală...

    Un copil fericit țopăie, țipă, se joacă și face prostii
    Un copil fericit țopăie, țipă, se joacă și face prostii

    Ce ne dorim în primul rând pentru ai noștri copii? Fericire. Un copil fericit, are un părinte fericit. Un copil fericit se simte liber, iar un copil liber va face tot timpul...

    7 jocuri pentru copii care te vor face să uiți că ești adult
    7 jocuri pentru copii care te vor face să uiți că ești adult

    Prin joc nu numai că vei petrece timp de calitate alături de copil, însă vei avea ocazia de a-ți pune imaginația la încercare, de a-ți testa răbdarea și de a te relaxa...

    © 2019 Qbebe