35% dintre părinții români consideră că este firesc ca un copil să consume alcool

35% dintre părinții români consideră că este firesc ca un copil să consume alcool

Andrada Popa

Diageo, cel mai mare producător și distribuitor de băuturi alcoolice din lume, a anunțat rezultatele unui chestionar aplicat la nivel regional în România, Republica Cehă și Ungaria. Chestionarul, alcătuit din 10 întrebări, face parte din campania DRINKiQ, care își propune să crească gradul de conștientizare a importantei consumului responsabil de alcool. Până în prezent, testul a fost completat de peste 8.000 de români și de 13.000 de persoane din Ungaria și Cehia.

Aproape 60% dintre respondenții români consideră că dețin cunoștinte bune sau chiar excelente referitor la consumul de alcool, însă numai 2,5% dintre românii care au completat chestionarul au reușit să ofere toate răspunsurile corecte. Rezultatele au mai arătat că în Ungaria și Cehia, procentul celor care spun că au încredere în cunoștințele lor despre alcool este sub 50%. Maghiarii s-au dovedit a fi mai buni cunoscători, deoarece 11% dintre respondenți au răspuns corect la toate cele 10 întrebări din chestionar. Cei care vor să își verifice cunoștințele, pot accesa testul pe pagina web DRINKiQ.

Michael Holm, Director General Diageo pentru Europa de Est, a declarat: “În multe țări, debutul sezonului estival, campaniile de vaccinare și scăderea numărului de cazuri de Covid-19 au generat un sentiment de <<reîntoarcere la viață>> și ne-au încurajat să revenim în siguranță la socializare, vacanțe, ieșiri la un pahar cu prietenii pe terasa unei cafenele, momente simple, atât de mult râvnite după izolareaaparent interminabilă determinată de pandemie. Campania DRINIKiQ susține o abordare responsabilă a socializării și consumului de alcool, astfel încât să putem reveni la o normalitate sigură pe termen lung. Diageo consideră că este deosebit de important să se implice activ în furnizarea informațiilor, să contribuie la identificarea problemei și să atragă atenția asupra importanței consumului conștient și responsabil de alcool, iar acest chestionar este un foarte bun instrument pentru a lua pulsul social și a oferi informațiile corecte”.

Rezultatele chestionarului DRINKiQscot în evidență următoarele concluzii interesante:

Copiii și consumul de alcool

35% dintre români consideră că alcoolul consumat în cantități mici de către copii îi poate ajuta pe aceștia să devină consumatori mai responsabili de alcool pe viitor. 16% dintre cehi și 11% dintre maghiari au aceeași părere. Conform specialiștilor, copiii și adolescenții nu ar trebui să bea alcool niciodată. Consumul de alcool la o vârstă fragedă poate fi foarte dăunator, fiind asociat cu efecte negative asupra dezvoltării creierului și creșterea riscului de boli mintale, intoxicații cu alcool, vătămări și accidente.

Un studiu realizat de Agenția Națională Antidrog* în școlile din România a arătat că procentul de elevi care consumă alcool este unul îngrijorător. 82% dintre ei au recunoscut că fac acest lucru, iar 7% dintre ei au suferit și intoxicații. Vârsta medie la care tinerii români încep să consume alcool, adică 13 ani, este mult mai scăzută decât media europeană.

baiat care cumpara alcool din magazin

*Copiii si consumul de alcool – România - http://ana.gov.ro/wp-content/uploads/2020/11/ESPAD-2019_3.pdf

Dacă amesteci băuturile, te îmbeți mai repede

„Vinul după bere e plăcere, berea după vin e un chin” spune o zicală populară în țările europene, iar rezultatele chestionarului confirmăexitențaacestui mit. Două treimi dintre respondenții din toate cele trei țări sunt absolut convinși că amestecarea mai multor tipuri de alcool te face să resimți mai rapid efectele acestuia. O astfel de părere greșită este foarte des întâlnită. O măsură standard de băuturi spirtoase, bere sau vin conține aceeași cantitate de alcool. Conținutul de alcool al unei măsuri de băutură este, de regulă, de 10 grame. Efectul asupra organismului este determinat de cantitatea consumată, nu de tipul de alcool.

Cât de rapid este metabolizat alcoolul de ficat?

Majoritatea respondenților din toate cele trei țări nu au știut de cât timp are nevoie ficatul pentru a procesa o măsură de băuturi alcoolice – adică 20 ml de băuturi spirtoase, un pahar de bere sau 100 ml de vin. Numai 14% dintre români, 26% dintre cehi și 27% dintre maghiari au ales răspunsul corect – ficatul poate metaboliza aceasta cantitate în aproximativ o oră.

Consumul de alcool și planificarea

50% dintre respondenți au ales metodele de prevenție corecte înainte de consumul de alcool: stabilirea opțiunilor de întoarcere acasă, hidratarea adecvată și alimentația. 21 % dintre participanții români la acest studiu au considerat că, înainte de a începe să consumi băuturi alcoolice sau de a merge la o petrecere, este bine să îți planifici întoarcerea acasă. 23% au menționat importanța hidratării și alți 6% au precizat că obișnuiesc să mănânce înainte de a consuma alcool. Un stomac plin încetinește rata de absorbție a alcoolului în fluxul sangvin, păstrându-l în stomac mai mult timp, apa ne menține hidratați și întotdeaună este o idee buna să îți planifici din timp modalitatea de transport și traseul către casă pentru a evita orice posibile neplăceri.

Impactul alcoolului asupra bărbaților și femeilor

42% dintre romani cred în mod fals că bărbații și femeile de aceeași constituție care consumă aceeași cantitate de alcool resimt în mod egal efectele alcoolului. Ficatul metabolizează alcoolul cu ajutorul unei enzime denumite alcool dehidrogenaza (ADH). Organismul femeilor conține o cantitate mai mică de enzime ADH. Ceea ce înseamnă că dacă vor consuma aceeași cantitate de alcool ca și bărbații, efectele vor fi mai accentuate. Numai 11% dintre cehi și 21% dintre maghiari au avut aceeași părere.

Alcoolul și caloriile

Numărul românilor preocupați de greutatea lor și de un stil de viață sănătos crește de la an la an. 36,47% dintre respondenții români care vor să își reducă aportul caloric cred că ar trebui să consume doar vin deoarece berea și băuturile spirtoase îngrașă mai mult. De fapt, realitatea este că un pahar de vin de 200 ml conține aproximativ 200 de calorii. În comparație, 25 ml de băuturi spirtoase conțin aproximativ 50 de calorii, iar o doza de bere de 330 ml conține circa 150 de calorii. Numărul de calorii dintr-o băutură depinde de tăria alcoolului, de cantitatea consumată și de alte ingrediente suplimentare adăugate în băutura preferată.

Care este cea mai sănătoasă băutură?

În mod corect, 63% dintre cei care au răspuns la chestionar au considerat că berea nu este o opțiune mai sănătoasă decât consumul unui pahar de vin sau al unui cocktail. Studiile arată că obiceiurile privind consumul de alcool sunt mai relevante decât tipul de alcool consumat.

Testele DRINKIQ au fost implementate de către Diageo în România, Ungaria și Republica Cehă în perioada martie – aprilie 2021, iar la chestionare au răspuns în total aproximativ 21.000 de respondenți.

***

Despre Diageo

Diageo este lider global pe piaţa băuturilor alcoolice, având un portofoliu remarcabil de băuturi, cuprinzând branduri de renume precum whisky-urile Johnnie Walker, Crown Royal, J&B, Buchanan's și Windsor, vodca Smirnoff, Cîroc şi Ketel One, dar şi Captain Morgan, Baileys, Don Julio, Tanqueray şi Guinness. Diageo este o companie globală ale cărei produse se vând în mai bine de 180 de ţări din întreaga lume. Compania este listată atât la Bursa din Londra (DGE), cât şi la Bursa din New York (DEO). Pentru mai multe informaţii despre Diageo, oamenii, brandurile şi performanţele companiei, vizitați www.diageo.com. Pentru informații despre consumul responsabil de alcool, inițiative și modalități de a împărtăși cele mai bune practici, vizitaţi platforma globală de resurse a Diageo, www.DRINKiQ.com.

Sărbătorește viața, oriunde, în fiecare zi.

Articolul urmator
Consumul de alcool la adolescenți: efecte și riscuri
Consumul de alcool la adolescenți: efecte și riscuri

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Statistici îngrijorătoare! 25% dintre părinți consideră că este normal ca un copil să consume ocazional alcool
    Statistici îngrijorătoare! 25% dintre părinți consideră că este normal ca un copil să consume ocazional alcool

    În intervalul mai-noiembrie 2023, „Spirits România” (asociația reprezentativă a producătorilor și distribuitorilor de băuturi spirtoase din România),...

    Un profesor de la Seminarul Teologic din Baia Mare s-a filmat și pozat alături de elevele lui de 15 ani pe care le îndemna să consume alcool
    Un profesor de la Seminarul Teologic din Baia Mare s-a filmat și pozat alături de elevele lui de 15 ani pe care le îndemna să consume alcool

    Un caz revoltător investigat de Recorder arată cum un profesor arhidiacon de la Seminarul Teologic Ortodox din Baia Mare și-a manipulat elevele în vârstă de 15 ani.

    Părinții români încă își bat copiii cu nuiaua sau cureaua
    Părinții români încă își bat copiii cu nuiaua sau cureaua

    În timp ce la nivel mondial se depun eforturi considerabile pentru a pune capăt oricăror metode de violență asupra minorilor, în România mulți părinți încă...

    Bărbații care încearcă să conceapă un copil trebuie să renunțe la alcool timp de cel puțin 3 luni, spun studiile
    Bărbații care încearcă să conceapă un copil trebuie să renunțe la alcool timp de cel puțin 3 luni, spun studiile

    Cercetări recente au dezvăluit că nu numai obiceiurile nocive ale mamelor au impact asupra fertilității și asupra dezvoltării fătului în mediul intrauterin, ci și cele ale...

    Țin în mașină telecomanda de la aerul condiționat pentru ca soția mea să nu consume curent
    Țin în mașină telecomanda de la aerul condiționat pentru ca soția mea să nu consume curent

    Un tânăr a solicitat o cursă Uber și a observat că în cotiera mașinii se află o telecomandă pentru aer condiționat. Întrebându-l pe șofer de ce se află...

    Soțul meu nu este de acord să-mi învăț fiica despre emoții. Consideră totul o aiureală
    Soțul meu nu este de acord să-mi învăț fiica despre emoții. Consideră totul o aiureală

    O fetiță de 5 ani are doi părinți cu convingeri la polul opus. Pe de-o parte, mama vrea ca cea mică să învețe cât mai multe despre propriile emoții. Pe de altă parte,...

    Ce este concediul de acomodare și ce trebuie să facă părinții din România care adoptă un copil
    Ce este concediul de acomodare și ce trebuie să facă părinții din România care adoptă un copil

    Părinții din România care adoptă un copil, beneficiază de concediu de acomodare de un an, însă durata s-ar putea dubla. Discutăm mai jos toate detaliile.

    Anchetă Salvați Copiii: 36% dintre părinții plecați în străinătate nu-și pot petrece concediul cu copiii rămași în România
    Anchetă Salvați Copiii: 36% dintre părinții plecați în străinătate nu-și pot petrece concediul cu copiii rămași în România

    Potrivit unui sondaj realizat de „Salvați Copiii România”, care a fost făcut public luna aceasta, mai puțin de jumătate dintre părinții care lucrează peste hotare...

    © 2024 Qbebe