Greșelile părinților care afectează somnul copiilor

Greșelile părinților care afectează somnul copiilor

Bianca Onofrei

Somnul la copii este un subiect de mare interes pentru părinți, chiar și înainte de nașterea copiilor. De la grija pentru dezvoltarea optimă a copilului până la adaptarea de care trebuie să dispună părintele, somnul este un factor important, care influențează starea de sănătate și echilibrul emoțional al copiilor.

Înainte de a avea un copil, adulții fie se gândesc că, din momentul apariției acestuia, odihna este un concept de domeniul trecutului, fie cred că un copil poate avea un program fix, la minut, iar dacă asta nu se întâmplă este vina lor sau copilul are o problemă. În realitate, ca și în alte aspecte ale educației și al sănătății, fiecare copil este unic și nu poți să știi înainte cum va fi copilul tău.

copil care doarme

Există anumite greșeli pe care un părinte le poate face atunci când vine vorba de somnul la copii și pe care le poate corecta, iar beneficiile se pot observa chiar și după câteva zile:

Lași copilul să se culce la ore târzii

Acest obicei este din ce în ce mai întâlnit la familiile moderne, care au un program puțin diferit față de cel al familiilor tradiționale de altădată. Atunci când părinții sunt la serviciu până târziu, le este greu să reușească să se organizeze acasă, astfel încât copilul să meargă la culcare la ora 9 sau 10 seara. Un alt motiv poate fi dorința de a petrece mai mult timp cu copilul, interacționând, făcând teme sau jucându-se. Oricare ar fi motivul, nu este de condamnat, însă părinții trebuie să se documenteze și să înțeleagă de ce ora târzie nu este benefică pentru dezvoltarea copilului. Așa cum le este recomandat și adulților, cele mai bune ore de odihnă sunt până în ora 12 noaptea, prin urmare de ce copilul, care este în creștere, nu ar beneficia de acest lucru? Chiar dacă cel mic doarme numărul de ore optim, până târziu, a doua zi dimineața, asta nu înseamnă că este la fel de sănătos ca un somn începând cu ora 9 sau 10 seara.

ceas

Nu adopți o rutină de culcare

Ca adult, ți s-a întâmplat de multe ori, probabil, să nu poți să adormi pentru că ai avut o zi agitată, ai avut o grămadă de lucruri de făcut și chiar dacă fizic ai resimțit oboseala, nu ai putut să adormi imediat cum te-ai așezat în pat. De cele mai multe ori, ai nevoie de un ritual înainte de a merge la culcare, pentru a trece de la starea de agitație, la cea de relaxare, care poate consta într-o baie cu spumă, un duș relaxant, un ceai sau cititul unei cărți. În cazul unui copil, nevoia unei rutine este și mai importantă, pentru un somn odihnitor.

copil care face baie

Iei copilul în brațe, imediat cum plânge

Atunci când copilul dă primele semne că nu este liniștit, părintele se grăbește să-l ia în brațe. În timp, va plânge tocmai pentru a obține acest lucru. Ideal este să mergi lângă el, să-l mângâi, să-l liniștești fără să-l iei din pat. Astfel, îl ajuți să se liniștească direct în locul în care urmează să adoarmă.

Îi dai biberonul atunci când îl așezi în pat să adoarmă, chiar și dupa vârsta de 1 an și jumătate

Până la o anumită vârstă, este normal ca cel mic să fie hrănit înainte de culcare. Cu timpul, însă, este ideal ca biberonul să nu fie administrat în momentul în care este așezat în pat, pentru că, în timp, va fi dependent de mâncare, pentru a adormi. De asemenea, din punct de vedere al sănătății, biberonul nu este recomandat atunci când apare dentiția.

Nerespectarea unui loc fix unde copilul trebuie să doarmă

Este foarte important pentru somnul copiilor ca aceștia să aiba un loc al lor în care să doarmă. Psihologii recomandă propriul pătuț, chiar de la vârste fragede, iar asta presupune să nu fie lăsat să adoarmă la întâmplare, pe canapea sau în patul părinților. În cazul în care se întâmplă să se trezească în timpul nopții și să vină în camera părinților, nu trebuie mustrat, ci pur și simplu luat de mână și dus înapoi în camera lui. Dacă a avut un coșmar sau pur și simplu este neliniștit, părintele poate să stea lângă pat, să-l mângâie sau să-i citească ceva, până când adoarme la loc. Redirecționarea către propria camera nu trebuie să fie ca o respingere sau o pedeapsă, pentru că asta îi poate provoca celui mic sentimente negative.

patut copil 

Acceptarea negocierilor când vine ora de culcare

Atunci când vine vorba de somnul copiilor, aceștia sunt foarte pricepuți în a găsi scuze pentru a amâna momentul. Probabil că îți sunt foarte cunoscute replicile „mă mai uit 10 minute la desene", „îmi este foame", „vreau apă", „am nevoie la baie", „mă doare burtica" etc. Pentru a-l împiedica să aibă toate aceste scuze, asigură-te că anticipezi nevoile sale și că îi asiguri o rutină a somnului în fiecare seară. Cu minimum o oră înainte de somn, pregătește-l, pentru ca cel mic să poată să adoarmă ușor, eliminând mesele care îi pot îngreuna digestia, activitățile care îl solicită și îl agită sau alte distrageri. Spune-i din timp cât mai are la dispoziție pentru a se uita la desene, de exemplu, fără posibilitatea de prelungire, fă-i o baie, citește-i o poveste sau vorbește cu el în timp ce stă în pat. Dacă aleargă prin casă și îi spui dintr-o dată „hai la culcare", este perfect normal să respingă ideea. Dacă se uită la desene și, în mijlocul acțiunii, îi stingi televizorul pentru că este ora de culcare, din nou, va fi frustrat. Mersul la culcare nu trebuie să fie un ordin care apare brusc, într-o manieră autoritară.

Întreruptul somnului

Atunci când copilul doarme în timpul zilei, nu trebuie să fie trezit. Acesta va dormi exact atât cât are nevoie. În cazul bebelușilor, trezitul pentru hrănire este și el nerecomandat.

Pentru a evita frustrarea, încearcă să eviți compararea cu alți copii. Așa cum observi diferențe între tine și alți adulți, la fel stau lucrurile și în cazul copiilor. Important este să găsești un echilibru și să înveți să înțelegi nevoile celui mic. 

Articolul urmator
Specialiștii confirmă: depresia mamei afectează dezvoltarea sănătoasă a copilului
Specialiștii confirmă: depresia mamei afectează dezvoltarea sănătoasă a copilului

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Greselile parintilor care distrug stima de sine a copilului
    Greselile parintilor care distrug stima de sine a copilului

    Stima de sine reprezintă percepţia unui om legat de valoarea pe care o are ca şi individ. Stima de sine este cea care îţi dă curaj să faci lucruri noi şi să accepţi ideea de...

    3 greșeli minore ale părinților care afectează grav stima de sine a copilului
    3 greșeli minore ale părinților care afectează grav stima de sine a copilului

    Fiecare părinte își dorește să crească un copil încrezător în forțele proprii, independent, capabil să facă fata cu succes provocărilor cu care, inevitabil, se...

    Din culisele psihoterapiei: cum afectează infidelitatea părinților copilul
    Din culisele psihoterapiei: cum afectează infidelitatea părinților copilul

    Un terapeut de peste hotare ne explică cum afectează infidelitatea partenerului sănătatea mentală a copilului. Citește articolul pentru a afla mai multe.

    Colțul de calmare: găselnița părinților care vor să supraviețuiască tantrumurilor copiilor
    Colțul de calmare: găselnița părinților care vor să supraviețuiască tantrumurilor copiilor

    Gestionarea crizelor de tantrum ale copiilor reprezintă una dintre cele mai mari provocări pentru părinți. Aproape că nu există copil care să nu aibă crize de furie, iar acest lucru...

    Sunt un copil care a preluat fantomele copiilor părinților mei, iar asta este povestea mea
    Sunt un copil care a preluat fantomele copiilor părinților mei, iar asta este povestea mea

    Încep aceste rânduri prin a menționa că dezvolt un subiect care nu îmi e deloc comod. Ba din contră, simt că deschid răni atât de vechi, dar totodată simt și...

    7 greșeli care pot afecta somnul unui nou-născut
    7 greșeli care pot afecta somnul unui nou-născut

    Somnul bebelușului este unul dintre cele mai importante aspecte care îi preocupă pe părinți. Uite 7 greșeli care pot afecta somnul nou născutului, din care poți să...

    Bebe nu doarme? Cea mai comună greșeală pe care o face majoritatea părinților
    Bebe nu doarme? Cea mai comună greșeală pe care o face majoritatea părinților

    Atunci când bebelușul nu doarme, părinții sunt dispuși să încerce orice metodă pentru a schimba asta. Însă, uneori, nu e nevoie de vreo metodă specială, ci doar de...

    Alocațiile copiilor se vor da în funcție de veniturile părinților
    Alocațiile copiilor se vor da în funcție de veniturile părinților

    Alocațiile pentru copii s-ar putea acorda în funcție de veniturile părinților, a declarat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, în cadrul şedinţei coaliţiei guvernamentale de...

    © 2024 Qbebe