Scapă de frica infecțiilor respiratorii. Cum îl pregătești pe cel mic pentru prima zi de școală?

Scapă de frica infecțiilor respiratorii. Cum îl pregătești pe cel mic pentru prima zi de școală?

Bianca Geica - Redactor Senior

Toamna se numără bobocii... și infecțiile respiratorii! În primele săptămâni de școală sau grădiniță, cei mici vin acasă nu numai cu un bagaj mai mare de cunoștințe și noi abilități, ci și cu tuse, strănut, nas înfundat, dureri în gât și uneori febră. Un lucru este cert: infecțiile respiratorii dau mari bătăi de cap celor mici toamna, când se reîntorc în colectivitate și intră în contact cu diverși microbi sau virusuri, iar noi, părinții, trebuie să ne asigurăm că au o imunitate puternică!

Statisticile arată că, în medie, preșcolarii se confruntă cu 6-10 episoade de infecții respiratorii pe an, gripa și răceala fiind cele mai frecvente. Majoritatea infecțiilor căilor respiratorii sunt cauzate de virusuri. Rinovirusurile și coronavirusurile reprezintă cea mai frecventă cauză a infecțiilor respiratorii de căi superioare (răceli obișnuite, rinite, faringite, amigdalite), în timp ce virusurile gripale, de tip A și B, sunt cele mai des întâlnite cauze ale infecțiilor de căi respiratorii atât superioare cât și inferioare (larigite, bronșite, gripă).

baietel care isi sufla nasul

Chiar dacă cele mai multe infecții virale din copilărie nu sunt grave, simptomele care le însoțesc sunt foarte neplăcute, atât pentru cei mici, care trebuie să treacă prin ele, cât și pentru părinții care nu mai știu ce să facă pentru a-și pune prichindeii pe picioare cât mai repede. Din fericire, majoritatea infecțiilor respiratorii pot fi evitate dacă ținem cont de câteva recomandări!

Cum prevenim infecțiile repiratorii la copii toamna

Este foarte posibil că prichindelul tău să se confrunte cu o infecție respiratorie dacă manifestă simptome precum: tuse, strănut, dureri în gât, dureri de cap, dureri musculare, oboseală și/ sau febră (peste 37.5 grade Celsius). Nu trebuie să intri în panică, ci să iei legătura cu medicul pediatru, care după un control îi va prescrie celui mic un tratament corect.

Dar cum întotdeauna este mai bine să previi decât să tratezi, venim în ajutorul tău cu câteva sfaturi și recomandări de care să ții cont pentru a-l ține pe copilul tău departe de neplacutele infecții respiratorii. Iată cum îl pregătești pe cel mic pentru prima zi de scoală!

Întărește-i sistemul imunitar printr-o alimentație sănătoasă

În general, este recomandat ca cei mici să aibă o alimentație echilibrată și cât mai sănătoasă. Să nu uităm că imunitatea lor este în plină formare, iar alimentația joacă un rol deosebit de important în consolidarea sa. Recomandarea specialiștilor este să oferim copiilor opțiuni din toate cele cinci grupe alimentare, astfel încât să ne asigurăm că aceștia primesc combinația potrivită de vitamine, minerale și nutrienți necesari pentru a rămâne sănătoși.

Unele opțiuni care consolidează imunitatea includ:

  • fructele și legumele - multe dintre ele sunt bogate în vitamina C, un nutrient esențial care ajută la întărirea imunității și protejează împotriva răcelilor. Citricele (kiwi, portocale, mandarine, lămâi, grapefuit), ardeii grași, căpșunile, roșiile, legumele crucifere (broccoli, conopidă, varză de Bruxelles) și cartofii albi conțin mai mult de 20% din doză zilnică recomandată de vitamina C, așa că include-le în alimentația copilului.
  • iaurtul - probioticele care se găsesc în iaurt promovează o bună sănătate digestivă;
  • cerealele integrale și proteinele sănătoase și slabe (din carne de pui, pește și ouă) ajută la alimentarea și furnizarea de energie pentru copiii activi.

baietel care bea un pahar cu lapte si are pe masa un bol cu capsune

Apelează la suplimente alimentare naturale pentru imunitate

Pe lângă o alimentație echilibrată, experții în sănătate recomandă ca micuții cu vârste cuprinse între 6 luni și 5 ani să primească în fiecare zi suplimente de vitamine care să susțină funcționarea optimă a sistemului imunitar. Recomandat ar fi ca acestea să fie naturale!

frutdep immunoDe primă intenție în prevenția și tratamentul infecțiilor respiratorii și al recurențelor este Frutdep Immuno de la Dr.Phyto, un supliment alimentar pe bază de betaglucan, lactoferină, resveratrol, vitamina C, betacaroten, vitamine din grupa B și îndulcitori naturali.

Datorită nutraceuticelor și sucurilor concentrate din fructe conținute, Frutdep Immuno este eficient în reducerea duratei și severității infecțiilor de tract respirator, precum și a recurențelor prin acțiunea antivirală și antibacteriană și consolidarea sistemului imunitar. Combinația eficientă de resveratrol, lactoferină, betaglucan și vitamine din grupul B (B1, B2, B3, B5, B6, B12), acid folic, vitamina C și sucuri din fructe contribuie la consolidarea sistemului imunitar în cazul infecțiilor de tract respirator și al recurențelor și tonifierea organismului în perioada de convalescență după diferite boli.

Concret, ce trebuie să știi despre Frutdep Immuno este că:

  • reduce recurențele infecțiilor de tract respirator;
  • reduce durata și severitatea infecțiilor respiratorii;
  • contribuie la întărirea sistemului imunitar;
  • tonifică organismul în perioadele de convalescență;
  • reduce oboseală și extenuarea;
  • contribuie la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ;
  • contribuie la consolidarea sistemului imunitar înainte de intrarea în colectivități și în boli contagioase.

Poate fi administrat copiilor începând cu vârsta de 3 ani, iar pentru prevenția infecțiilor respiratorii înainte de intrarea în colectivitate este necesar ca Frutdep Immuno să se administreze 10 zile/lună timp de 3 luni. Mai multe despre acest supliment alimentar găsești aici

Îndeamnă-l să facă mișcare zilnic

În cazul copiilor, mișcarea este esențială pentru dezvoltarea lor armonioasă, dar și pentru întărirea sistemului imunitar. În general, copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 5 și 18 ani ar trebui să facă mișcare cel puțin o ora pe zi, spun studiile.

Mergeți mai mult pe jos, ieșiți la o plimbare cu biciclete în parcul vostru preferat, mergeți la locul de joacă, jucați tenis sau orice alt sport îi face plăcere prichindelului tău. Important este să reduci comportamentul sedentar (petrecerea timpului la televizor, în fața ecranelor sau jucând jocuri video).

Învață-l despre regulile de igienă înainte de a intra în colectivitate

Igiena adecvată a mâinilor este una dintre cele mai bune metode pentru a preveni răspândirea bacteriilor și a virusurilor. Spălatul pe mâini cu apă și săpun elimină germenii de pe mâini, ceea ce duce la o reducere a ratei infecțiilor respiratorii, a afecțiunilor oculare și cutanate și diminuează apariția toxiinfecțiilor alimentare.

Orice copil trebuie să știe cât de important este să se spele pe mâini ori de câte ori este nevoie:

  • înainte să mănânce sau să ducă mâna la gură, nas sau ochi;
  • înainte și după folosirea toaletei;
  • după ce strănută, tușește sau își suflă nasul;
  • după ce vine acasă de la școală sau de la joacă;
  • după ce mângâie un animal sau atinge suprafețe comune precum mese, bănci, clanțe.

Strecoară-i copilului tău, în ghiozdan, și un gel dezinfectant pentru mâini sau șervețele antibacteriene, pe care să le folosească atunci când nu are la îndemână apă și săpun.

Asigură-te că doarme suficient și că are un somn odihnitor

Nevoile de somn variază în funcție de vârstă, dar studiile arată că lipsa somnului poate afecta sistemul imunitar și capacitatea acestuia de a lupta împotriva infecțiilor. Academia Americană de Pediatrie recomandă între 10 și 13 ore pe zi pentru preșcolari și între 9 și 12 ore zilnic pentru copiii cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani. 

Ajută-ți copilul să aibă parte de somnul de care are nevoie prin impunerea unei ore de culcare adecvate vârstei. Asigură-te că încăperea în care doarme este răcoroasă, întunecată, liniștită și lipsită de ecrane, astfel încât cel mic să aibă un somn odihnitor.

Menține stresul la un nivel minim

Stresul primei zile de școală pune stăpânire nu numai pe noi, părinții, ci și pe cei mici. De fapt, copiii sunt cei mai stresați din acest punct de vedere, fiindcă nu știu la ce să se aștepte.

Un somn odihnitor poate ajută la reducerea stresului, dar există și alte modalități de a reduce stresul la copii. Discută cu prichindelul tău de începerea anului școlar pentru a vedea cum se simte. Abordarea oricăror preocupări le va ușura mintea cu privire la ceea ce îi așteaptă.

Oferă-i copilului tău un răgaz de la anumite activități înainte de începutul de an școlar. Lasă-l să se relaxeze, permite-i să își aleagă activitățile extracurriculare și stabiliți așteptări realiste în ceea ce privește rezultatele școlare.

Surse foto: istockphoto.com

Surse articol: 1. https://www.childrens.com/health-wellness/preventing-back-to-school-sickness
2. https://www.medicalnewstoday.com/articles/325067#best-foods
3. https://www.nhs.uk/live-well/exercise/exercise-guidelines/physical-activity-guidelines-children-and-young-people/
4. https://www.nhs.uk/conditions/baby/weaning-and-feeding/vitamins-for-children/
5. https://publications.aap.org/aapnews/news/6630
6. https://www.hopkinsmedicine.org/health/wellness-and-prevention/protect-your-childs-health-in-school
7. https://www.rch.org.au/kidsinfo/fact_sheets/viral_illnesse
8. https://www.childrenshospital.org/conditions/cold
9. https://www.intechopen.com/chapters/17357

Articolul urmator
A început școala și cel mic nu se odihnește suficient? Află cauzele tulburărilor de somn la copii
A început școala și cel mic nu se odihnește suficient? Află cauzele tulburărilor de somn la copii

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    6 lucruri pe care trebuie să le faci dacă cel mic va merge la o școală nouă
    6 lucruri pe care trebuie să le faci dacă cel mic va merge la o școală nouă

    Întoarcerea la școală este un moment delicat atât pentru părinte, cât și pentru copil. Prima zi a elevului într-o altă unitate de învățământ poate...

    Cum te pregătești să devii tată pentru prima dată: 15 lucruri de care să ții cont
    Cum te pregătești să devii tată pentru prima dată: 15 lucruri de care să ții cont

    Se vorbește foarte mult despre rolul de mamă, însă câte lucruri sunt de spus despre rolul de tată? Citind articolul de mai jos, poți afla că sunt cel puțin 15! Ți-am...

    „Urăsc școala, nu mai vreau să merg!" - ce să faci când cel mic refuză să mai meargă la ore
    „Urăsc școala, nu mai vreau să merg!" - ce să faci când cel mic refuză să mai meargă la ore

    Printre provocările de care te poți lovi în viața de părinte se regăsește și aceasta: să-ți auzi copilul spunându-ți că urăște școala și că nu vrea să meargă...

    Cum protejează școala minorii de agresiuni: profesorul din Brașov care își corupea sexual elevele scapă nepedepsit
    Cum protejează școala minorii de agresiuni: profesorul din Brașov care își corupea sexual elevele scapă nepedepsit

    Pe parcusul lunii trecute, jurnaliștii de la „Recorder” au adus în prim-plan cazul unui profesor de la un colegiu tehnologic din orașul Codlea (județul Brașov)....

    Cel mic este introvertit? Iată cum îl poți ajuta
    Cel mic este introvertit? Iată cum îl poți ajuta

    Ce părinte nu-și dorește să crească un copil fericit și bine adaptat societății în care trăiește? Facem tot ce ne stă în putință pentru a-i ajuta pe micuții noștri...

    Cum eviți cheltuielile neașteptate cu cel mic? Ce beneficii îți aduce o asigurare pentru copilul tău
    Cum eviți cheltuielile neașteptate cu cel mic? Ce beneficii îți aduce o asigurare pentru copilul tău

    Atunci când ai un copil, cheltuielile neprevăzute sunt inevitabile. Fie că este vorba de o urgență medicală, de creșterea facturilor la utilități, de (re)amenajarea camerei...

    Prima școală din lume cu predare virtuală. Cum va schimba Metaversul educația
    Prima școală din lume cu predare virtuală. Cum va schimba Metaversul educația

    Lumea virtuală se dezvoltă, la fel și metaversul. Metaversul, care este un spațiu 3D virtual creat pentru a înlocui rețelele sociale și întregul internet în general,...

    Fiul cel mic al lui Christian Sabbagh a fost diagnosticat cu autism. Cum s-a schimbat viața familiei de la aflarea veștii
    Fiul cel mic al lui Christian Sabbagh a fost diagnosticat cu autism. Cum s-a schimbat viața familiei de la aflarea veștii

    Christian Sabbagh și soția acestuia, Iulia Sabbagh, au avut parte de un adevărat șoc în momentul în care au aflat că fiul lor de 4 ani, Christian Jr., suferă de autism....

    © 2024 Qbebe