Cum îți dai seama că cel mic nu este doar mofturos, ci are o tulburare alimentară

Tulburarea de aport alimentar de tip restrictiv reprezintă o tulburare relativ mai puțin cunoscută decât bulimia sau anorexia nervosa, de exemplu. 

ARFID presupune o perturbare a comportamentului alimentar, în care persoana evită sau limitează excesiv consumul anumitor alimente, din cauze precum caracteristicile senzoriale ale alimentelor (sensibilitatea exagerată la aspect, culoare, miros, textură, temperatură sau gust); îngrijorarea privind consecințele negative din timpul ingestiei de alimente (inecarea cu alimente, vărsăturile repetate); lipsa aparentă de interes pentru mâncare sau pentru a mânca (apetit alimentar scăzut, lipsa plăcerii de a mânca).

Potrivit psyaa.ro, în cadrul ARFID consumul alimentar  este limitat ca varietate (evitarea unor alimente specifice) și/sau volum (limitarea cantității de alimente consumate), și care este asociat cu una sau mai multe din următoarele consecințe negative semnificative:

• scăderea semntificativă în greutate (sau eșec în atingerea greutății corporale corespunzătoare, sau deficit de creștere la copii);
• deficit nutrițional semnificativ;
• dependență de alimentație enterală sau de suplimente nutritive orale.

ARFID apare mai frecvent la băieți decât la fete, spre deosebire de bulimie și anorexie, tulburări care sunt mai frecvente la fete.

Tulburarea restrictivă nu are efecte doar în plan fizic, ci și în cel psihosocial, menționează Kate Dansie, psihoterapeut și psiholog clinician, potrivit scarymommy.com.

„În afara consecințelor în plan fizic, care includ tulburări gastrointestinale și slăbirea sistemului imunitar, poate afecta copilul/adolescentul și pe plan psihosocial, pentru că acesta va evita situațiile sociale în care se mănâncă, de pildă, o petrecere sau ieșirea cu prietenii la restaurant sau chiar în anumite vacanțe”, declară aceasta. 

Specialistul mai menționează că există anumite afecțiuni (factori de risc) care sunt asociate cu ARFID și anume anxietatea, autismul, ADHD-ul sau retardul mental. Dansie încurajează părinții să apeleze la ajutorul medicului dacă observă că faza în care copilul e mofturos durează de prea mult timp, sau dacă pur și simplu bănuiesc că ar putea fi vorba de ceva mai mult. 

Tratamentul pentru această tulburare este psihoterapia, lucrul cu medicul nutriționist, dar mai ales, suportul părinților și a altor persoane care sunt în casă cu copilul. Este important ca aceștia să aibă răbdare și să-l încurajeze pe cel mic să își varieze meniul în ritmul său. Nu trebuie să simtă că este forțat, pentru că se va afunda și mai mult în această tulburare. 

Sperăm că ți-a fost de folos acest articol. Ai și tu un copil mofturos acasă?